cum mi-am vandut pianul

warning/disclaimer: povestirea asta face rau oricarui afacerist care se respecta.

era intr-o vara. ma mutam si nu mai voiam sa car pianul dupa mine inca o data. tot nu mai cantam la el. era ca un pietroi mare si negru de gatul meu mic si roz.

asa ca a fost o usurare pt mine cand noii proprietari ai casei pe care o paraseam au zis ca il cumpara. aveau 2 fetite gemene care voiau sa cante la el.

si aici intervine dezastrul, cauzat de 3 factori. ca zice si la discovery channel ca un dezastru nu se intampla dintr-o cauza, ci un context de lucruri.

1. matusa mea a zis ca dc vand pianul, trebuie sa-i dau ei banii astfel obtinuti, pentru ca ea mi l-a facut cadou; si cum eu vand cadoul, banii trebuie sa ajunga inapoi la daruitor; poate la aceasta decizie a contribuit si faptul ca am dezamagit familia necontinuand sa cant. dar cum sa continui?! ce sa ma fac?! profesoara de pian? m-ar fi ras si curcile! in plus, eu trebuia sa exersez cand alte fetite cu gatul roz sareau elasticul. a fost foarte greu, va spun...mi-a marcat copilaria.

2. eu eram in semidivort (no comment aici)

3. sotul meu fost avea sa le mai dea propritarilor noi niste bani, nush de ce exact, dar nu eram implicata.

intamplarea face ca suma pe care avea fostul sot sa le-o dea proprietarilor a coincis cu suma pe care trebuia sa o incasez de la ei pt pian...

cum proprietarii nu stiau ca eu divortez, li s-a parut ca datoriile se pot stinge. ca doar suntem impreuna, eu si sotul meu, la bine si la rau. acum era la rau, sincer. adica banii pe care ii au de luat de la fostul sot se pot stinge cu banii pe pianul meu. despre care aflasem recent ca era de fapt al matusii.

cert e ca, in acest fel simplu, sau poate nu, eu am vandut un pian, dar l-am si platit in acelasi timp. pentru ca matusa cerea banii.

a trecut ceva vreme, dar intamplarea cu pianul mi se pare inca ff valabila pentru modul meu de a face profit.

deci poate ca ursitoarele, pe urarea cu lipsa pe viata a presiunii la dush, mi-au mai dat ceva. un simt al business-ului personal de exceptie. personal pentru ca pt altii fac bani, si chiar bine.


is it me? sau lumea merge intr-o directie gresita?

neinteleasa viata a curcilor de carne

cineva apropiat mi-a povestit in treacat ceva despre curci si obiceiurile lor. le cunoaste bine. am insistat pe subiect.

primul lucru pe care as vrea sa-l impart este faptul ca ele vin cu garantie. adica daca ti se strica ceva la curca, desi tu ai tratat-o bine, te duci la producator si va intelegeti.

tot ca la masini, ele vin in culoarea de baza, alb, adica cea mai ieftina. sunt curci facute in laboratorul de curci, de-aia. nu sunt curci libere care strang culorile lumii pe penele lor.

asa ca orice culoare in plus vrei sa pui pe curca, costa. si atunci nu mai pui, ca doar nu le iei sa faci parada cu ele.

dar de ce le iei?

sunt curci de carne, nu de oua. deci nu se asteapta nimeni la ele sa faca pui vii. n-au aceasta responsabilitate a perpetuarii speciei. pai si atunci ce fac?

pai cica doar mananca graunte, fac pipipi si cacaca si dau din aripi din cand in cand. dar fara sa poata zbura. deci doar de intimidare, asa.

ies dimineata din cotetz si seara nu mai vor deloc sa intre acolo. se comporta ca si cum nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase. se fac ca nu mai recunosc coteztul. si trebuie sa le mani cu o jordie ca sa intre la loc. si asta in fiecare zi.

alta problema e, zice persoana care le cunoaste bine, ca nu vin niciodata cu nicio idee. tot noi, oamenii trebuie sa venim cu idei noi pentru curci, ceea ce e frustrant.
ele se comporta ca si cum they dont give a damn.

se pare ca sunt si putin unisex, in sensul ca masculii nu sunt mai bataiosi si mai sefi decat femelele. conform persoanei care le cunoaste bine, masculul de curca este un papagal. e doar mai mare, dar no balls. oricum, cand le cumperi, nu stii ce sunt, afli abia dupa o vreme.

cat traieste o curca? cea de carne, despre care vorbim, doar 3 luni. iar smecheria este sa ajunga in intervalul asta cat mai grasa. si, previzibil, nu vine cu nici o idee in sensul asta. tot noi, oamenii, tb sa venim cu idei despre cum sa ne ingrasam curcile in timp record.

deci, sa recapitulam: sunt albe, au garantie, n-au responsabilitati, nu vor sa gandeasca desi se pare ca pot. traiesc 3 luni, nu vor in cotetz seara si masculii sunt niste papagali.

aceasta este neinteleasa viata a curcilor de carne.

taramul periutelor de dinti fara rost

da chiar, unde se duc periutele de dinti care nu mai au nici un rost?

da-da, vorbesc de alea care au avut responsabilitati speciale, care au purtat niste semnificatii. nu doar sa spele oamenii pe dinti, mai mult de atat.

alea care cand au aparut ne-au bucurat tare. si apoi, cand au ramas nefolosite, langa ale noastre, au fost insuportabil de privit.

intai, o vreme, credem ca ele o sa mai foloseasca la ceva. si apoi, dupa un timp t, cred ca e acelasi la toata lumea, ne lamurim ca trebuie sa plece.

parca le si vad cum isi pleostesc perii si isi lasa capul lor flexibil in jos (sunt periute premium). asteptand sa le iei si sa le zvarli cat colo, la coltul cu periute fara rost.

n-ai mila pentru astfel de periute. iti vine sa le arzi intr-un foc urias de tabara in fata blocului. facand incantatii ritualice si dansand in jurul lor, ca bastinasii. ca sa alungi spiritele rele care le invaluie.

deci revin: unde se duc periutele de dinti care sunt mai speciale decat alte periute?

au ele codurile lor secrete de comunicare? se strang 2 cate 2 si merg intr-un taram unde incep sa faca ore in folosul comunitatii, ca sa se simta folositoare?

hm, n-as crede. dar totusi nici printre noi nu raman. deci undeva se duc.

taramul periutelor fara rost nu poate fi decat undeva intre lumi. unde e intuneric si vesnic frig. si ele trebuie sa ispaseasca vina de a ne fi indus in eroare.

dar poate gresesc. stie cineva unde este taramul periutelor de dinti fara rost?

cea mai amnezica cireasa

Stati asa, sa va explic.. dragi cititori (voi aia 8-9), stimati straini care ati intrat intamplator, si voi mult iubiti invitati la masa care ati plecat flamanzi,

nu am facut nimic din cele scrise de another cherry cu buna stiintza. Dimpotriva. N-am facut-o cu nici o stiintza deloc.

Pusa pe cumparaturi, m-a luat repede sa umblu la fondurile comune si sa-i inmanez cardul insotit de un PIN verbal. Eu, cireasa somnoroasa, cum eram atunci, am balbait un numar din patru cifre. E drept, doar doua erau corecte, dar eu zic ca totusi proportia e buna...

Cand colo, suna ciresica prietena suparata foc si cu coditza zbarlita de rusine ca am gresit numarul.

Si de aici a inceput totul. 24 de ore mai tarziu tot nu stiam pinul. Nici daca ma picurai cu ceara nu puteam sa-mi amintesc celelalte doua cifre. Si, precum banuiti, combinatii sunt multe... Nu m-am lasat si am blocat de nenumarate ori cardul introducand in seturi de cate trei, variante de pinuri. Asa m-am imprietenit cu baiatul de la banca tot rugandu-l sa mai imi dea o sansa, sa deblocheze nenorocitul de card langa care faceam deja spume. Pacat ca amnezia a afectat si relatia asta.. nu-mi amintesc nici macar numele lui :(

Oricum, pentru ca nu ajungeam la nici un rezultat, am luat-o pe another cherry de tortitza sa scoatem bani de la banca cu buletin+card. Week-end fiind, sursa banilor nostri era tocma' la dracu'n praznic in Militari (pentru cei care nu cunosc Bucurestiul, undeva in curia)

To make the long story short, acolo, o functionara nespalata pe cap mi-a spus ca sistemul, stiti doar, sistemul -e inchis. In singurul loc in care puteam sa ajung la banii mei, sistemul e fucking inchis.

Asa ca, pennyless, ciresele s-au intors acasa, cu codita intre picioare. Aici another cherry a cedat si m-a pus sa scriu pe un biletzel asa: "eu , r..a..l..u..c..a l....., nascuta la data de.., in Zalau, jud. Salaj, fiica lui.., va rog din suflet sa ma duceti acasa, c-am uitat unde locuiesc". Am executat spasita sperand doar sa-mi amintesc in caz de nevoie, unde am pus biletul.

Norocul a facut ca am gasit numarul magic, pinul adica, pe o hartiutza. Avea cifrele cele doua ghicite de mine si inca doua, foarte simple de altfel... am impaturit hartiutza frumos si am pus-o intr-o caseta de valori.. daca mi-as aminti doar unde am pus cheia..

cealalta cireasa pusa in dificultate

cirese ospitaliere, am invitat lume la masa. am mers in ultimul moment la billa sa fac cumparaturi. m-am lafait printre rafturi. am ales cu atentie cele mai bune chifle, batog de peste, branze fine, sunculita pt spaghette carbonara, parmezan, un ananas. si multe altele.

m-am prezentat cu un carut doldora la casa si am dat cardul lui a cherry, nonsalanta, razand si vorbind in timpul asta la tel. n-a mers deloc, am incercat de 2 ori. coada privea cu interes. stiti cum e, cand miroase multimea sangele aproapelui...

am dat cardul meu, fonduri insuficiente. coada deja se foia in spate si pufnea. m-am inrosit, cum sta bine unei cirese simtitoare.

casiera nu putea inchide bonul meu, ca sa ia pe urmatorul cumparator. un domn cu gusa si favoriti, sigur nu eram genul lui. m-am dus la bancomatul din incinta billa, si, sub privirile ucigatoare ale cozii am incercat inca o combinatie de pin. n-a mers si s-a si blocat.

m-am intors la coada cu codita-ntre picioare si am intrebat cu voce mica ce tb sa fac? lasati cosul si mergeti, va rog. am plecat in tromba, in murmurele de agasare si dezaprobare ale cozii.

am avut impresia ca toata coada crede ca sunt saraca si pe deasupra si hoata. parca am si auzit comentariile: n-avea un ban in portofel, dar de ananas ii ardea ei...a facut-o ma-sa numai cu ananas. si ati vazut cum era imbracata?!

a cherry, care nu era de fata, a fost complet convinsa ca eu nu m-am priceput sa fac ceva si ca m-a invins tehnologia. m-a privit cu suspiciune si usoara iritare cand m-am inturnat cu paporna goala. mai ales ca n-am mai avut ce sa le dam musafirilor, care si-au pus pofta-n cui.

si eu am urat-o putin din cauza umilirilor la care am fost supusa public. si uite cum un pin a strecurat niscaiva tensiune intre cirese. care a disparut curand ca un fum. ciresele nu se pot dusmani, sunt legate prin codita.

doar ca am nevoie de 7-9 sedinte de terapie ca sa pot trece peste aceasta intamplare neplacuta.

topul vaselor nespalate

sunt unele stive de vase care nu iti stau pe creier. iar altele din cauza carora iti vine sa iti strangi repede lucrurile intr-o boccea, sa inchiriezi apartamentul asa cum e, cu chiveta plina, si sa emigrezi.

cred ca pe primul loc este tigaia in care s-au prajit ficatei. pui ce pui sos din ala in farfurie, pe care il intinzi cu painica...dar tot mai ramane o cantitate apreciabila pe care o lasi acolo.

aceasta potiune nemagica, inchisa la culoare, are darul de a inzilizi toate celelalte vase, care in mod normal se comporta civilizat. totul devine uns, si cu cat amani momentul, cu atat e mai rau.

un loc important il ocupa si oala de paste cu paste lipite de fund, urmata indeaproape de ibricul in care s-a fiert lapte. acesta din urma se pietrifica si cam asta a fost.

cred ca e randul borcanelor inguste si lungi, murdare de ceva care s-a intarit rau, si in care nu prea poti sa bagi mana sa le cureti. dar pe care mama ti le cere inapoi, ca sa ti le umple iar cu mancare. da, vrei mancare de la ea, dar pretul este imens.

as vrea sa amintesc si de razatoarea pentru branza. care, dupa ce ai terminat de ras, are curiosul obicei de a pastra branza in toate gaurelele alea imposibil de spalat cum trebuie.

apoi vine randul gratarului. el cauzeaza mai multe probleme. in sensul ca atunci cand il pui sub apa, tu vrand sa inmoi partile cornoase, iese un fum ce n-a vazut parisul. si care oricum e un cosmar cap-coada.

as incheia cu recipientele de plastic in care s-a tinut mancare si fundurile de lemn. ele nu vor fi niciodata curate. indiferent cat freci la ele, vor ramane unsuroase. si-ti vor da permanent senzatia ca nu esti o buna gospodina, desi credeai altfel.

oi fi uitat ceva? poate doar componentele mixerelor si aparatelor de stors. dar nu am.

ce-au hotarat ursitoarele mele

era de Paste cand s-au strans in jurul patutzului meu. 3 ursitoare zbarcite ca niste bureti si imbracate ff gros.

au inceput sa-mi ureze tot felul de lucruri bune, care mai de care, cum se face.

prima: sa fiu frumoasa, sa fiu desteapta, sa fiu miniona, sa fiu blonda (stiu ca esti satena, but u will find a way, a zis).

a doua: sa fii simpatica, sa poti sa imiti personaje de desene animate, sa porti unghii rosii, sa capeti placere din tort de ciocolata.

a treia a zis: sa te multumeasca cuvintele. si aici, speriata pesemne ca s-au zis prea multe, s-a oprit. ce ne facem, tb sa-i dam si ceva naspa, asa e regula.

am o idee, a zis a doua. zis si facut. se intoarce catre mine si zice "sa n-ai parte, cat oi trai, de presiune la dush".

le-am ras in nas, pt ca eu stiam ca omul ajunge pe luna, vindeca boli incurabile, face chestii nano si mai stiu eu ce. deci: helloooo?!

cert e ca am trecut prin mai multe case, si oricate matrapazlacuri am incercat sa fac, n-am reusit sa locuiesc niciodata intr-una cu presiune la dush.

sigur, statul ocazional pe la alti oameni, concediile in lumea larga si mersul la salile de sport de lux mi-au mai oferit cate un dush cumsecade.

dar exact atat cat sa ma intarate pe loc si apoi sa ma faca sa accept si mai greu sa ma intorc la firicelul de apa de la dushul meu de-acasa.

daca cineva face imprudenta sa spele o furculita la bucatarie in acelasi timp, firul se micsoreaza si mai si. in plus, se si raceste.

sigur, ar fi putut sa spuna "dar sa ai sanii mici", ceea ce ar fi fost cumplit. dar va spun sincer ca nici treaba cu dush-ul nu este de trecut cu vederea.

voua ce v-a zis?

cuvintele stalcite de pe net>>de ce?!

ma refer la cifrele si literele fara noima pe care suntem obligati sa le completam atunci cand ne facem un nou cont de mail/postam ceva pe un site/blog.

ca sunt fara noima, nu-i bai, ca doar cate lucruri nu sunt asa pe lumea asta! si nu le luam pe toate personal. nici eu, nici a cherry.

dar in cazul asta, ce ma nedumereste complet este ca nu inteleg de ce vrea administratorul blog-ului sa ma puna in dificultate.

adica ok, situatia e in felul urmator: sunt doar eu si computerul si site-ul ala cu care vreau sa fac ceva. nu conteaza ce.

eu vreau sa comunic cu el intr-un fel, si el, vrajmas, ma pune sa fac asta.

de cine se fereste: de mine? de altul? care altul? care mine? pai de ce se fereste, ca el ma vrea in principiu acolo. amandoi vrem si suntem presupus seriosi. deci de ce ne tinem de goange?

care este interesul site-ului/blog-ului, pe langa sa ma scoata pe mine din minti, in toata chestia asta?

sa luam blogul: bloggerii vor ca oamenii sa comenteze. pai cu premiza asta, de ce ma faci sa-mi vina sa arunc computerul pe fereastra cand dau de blogul tau?

sau e un program mondial de control la ochi, finantat de phare/soros/crucea rosie/EU?

site-ul e o vietate buna si-mi spune ca, daca nu inteleg, sa mai aleg unele. de ce imi cere asta? daca e o procedura tehnica necesara asta cu casuta, de ce nu scrie literele normal, ca sa nu fie nici o problema de intelegere a lor?

a cherry e de parere ca e vorba de un test de inteligenta si ca cine il pica, nu are ce cauta pe site-ul cu pricina.

va rog frumos, daca aveti placerea sa explicati putin, pentru 2 cirese destepte, cu ce se mananca chestia asta.

va rog frumos, ca imi sare basca.

noi, ciresele, va multumim!

suntem inecate de emotie. de obicei avem replica, dar acum ne-am pierdut capul.

suntem fericite, si asta nu e putin lucru.

aceasta efuziune sentimentala este generata de faptul ca am deschis, cu coditele tremurande, fereastra cu trafic ranking.

IERI AM AVUT 9 VIZITATOOOOOOORI!!!!

sigur, stim ca asta e un varf, care nu se poate atinge mereu. generat probabil de lucrurile interesante pe care le-am pus in discutie. dar inseamna ca intr-o zi normala, putem avea 7 vizitatori!

m-am sfatuit cu a cherry si am ajuns la concluzia ca trebuie sa fie vorba despre: un coleg al ei slabut cu ochii albastri, care gestioneaza un blog de succes si o prietena a mea blonda si optimista, tot cu ochii albastri.

apoi o colega a mea de la fostul serviciu, care e casnica cu acces la internet si un prieten care nu suporta fake-urile si e pasionat de muzica.

s-ar putea sa mai fie canalia, un prieten bun care face paine de casa, si colega mea din scoala generala pe care a momit-o (ii era foame rau) intr-o seara titlul cu oda shaormei, pus la status pe mess.

ce placut e sa fii atat de aproape de cititori, sa stii cine sunt. ne e frica de momentul in care vom avea mii de vizitatori si nu vom mai putea tine evidenta, ca acum. deci pretuim momentele astea si vrem sa le degustam cum se cuvine.

e drept ca mai raman inca vreo 3 neelucidati...

a fost greu sa ne prindem exact cine sunt, pentru ca mai intra si mama, pt ca ma iubeste. ii multumesc pe aceasta cale mamei care m-a facut si care m-a sustinut sa ajung aici.

si a cherry ii multumeste mamei ei.

si mai intra sigur inca cativa, ca ne-au pove ce am scris;), dar probabil ca au fost plecati in provincie vineri, luni si marti, si n-au avut net.

prieteni buni, noi ciresele, va multumim public, din tot samburele, ca ne cititi!

va rugam sa ne sustineti si in continuare ca si pana acum.

cand ajungem la 10 cititori va anuntam din nou. deocamdata suntem ocupate sa scriem pentru cei 7-9.

fiecare cu Irodul ei

am trait s-o mai vedem o data. de data asta in inima bucurestiului. un baiat si-a facut avant si a apucat de mana o fata ca s-o invite la dans. fara cuvinte. doar cu priviri si pasi inghesuiti pe un ring larg si pustiu.
nu, nu eram eu. ciresele au fost martore impreuna de data asta. fata in cauza, un fel de cireasa si ea de felul ei, dar de alt soi, tocmai facea o pledoarie a zilei incheiate in sange. "ca barbatii e porci" pe asta probabil ati mai auzit-o. era sa-i zicem, o variatie pe tema asta. mai putin dura, cu mai multe intrebari decat afirmatii.
si cand colo, din nimic, apare acest domn sugubatz de felul lui, care mi ti-o ia sub priviri naucite si o aseaza pe un scaun in mijlocul ringului mare si pustiu de care va zisei. ca o declaratie publica. ea e, domle! ea e fata care m-a facut sa uit ca baietzii zilelor noastre sunt prea cool. ca nu e trendy sa mai ceri numarul cuiva. nu, asa ceva nu se face...
ei bine, aseara, in locul cel mai public ever, in vazul multor oameni el a facut-o. repet, in bucuresti.
asta mi-a dat putin peste cap convingerile ca manifestarile brutale ale atractiei au ramas undeva la tzara. acest metrosexual de bucuresti sa-i spunem, ca tot se poarta, a lasat putin "metro" si si-a amintit de "sexual". si credeti-ma n-a fost femeie in incaperea aia care sa nu-si fi dorit sa-si fi amintit in directia ei.
pe cuvant de cireasa.

cireasa cu urechi pleostite temporar

pentru ca trebuie sa renunt colectia primavara-vara H&M si Zara, desi cred ca am si purtat parte din ea.

sa trimit inapoi covorul turcesc incapator, cu care ma pregateam sa zbor prin toata lumea.

pentru ca nu mai pot sa fac baie in lapte de bivolita proaspat muls in Bora-Bora-Bora.

pentru ca trebuie sa trimit inapoi jacuzzi-ul urias pe care urma sa-l umplu cu fresh de portocale proaspat stors de un servitor permanent. care urma sa mai dea si dintr-o frunza de lipan la rastimpuri, sa-mi tina racoare.

herghelia de cai cu stea in frunte inghesuita in curtea de pe faleza inalta de la malul marii albastre trebuie sa se mute in alte grajduri.

oul faberge sa se intoarca in rusia. mancarea bio la fermele din lume. candelabrul din sticla de murano la sticlari. eu la serviciu.

dar nu mor ciresele cand vor cainii. o sa castig la loto saptamana viitoare, pentru ca a fost report.

cand le voi lua pe toate inapoi.

oda shaormei de la matache

vreau sa inchin public o oda shaormei de la matache.

nu cred ca exista pe lume shaorma mai ravasitoare ca gust si mai bine pozitionata geografic.

ah, nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la mirosul ei ademenitor, ma ia cu fierbinteli.

parca vad si acum, in miez de noapte, bucatarul asudat si constient de puterea lui. este regele shaormei, voinicul cu sabia taiand in carne rumenita, stapanul inelelor mele.

in primul rand puiul taiat in bucati mari si fragede se imprieteneste cu maioneza magnifica. ajutati de castraveciorii acri care se iau de mana cu niste cartofi proaspat prajiti, canta toti o simfonie. tralala. tralala. nanana. nanana.

mmmmmmm....

pe timp de vara, a cherry si cu mine avem un ritual: apucam shaorma arzanda si fugim cu ea pe malul lacului cismigiu, unde o mancam in timp ce balabanim cu picioarele in apa.

pe timp de iarna, ma rog, ma adapostesc in cel mai apropiat loc si imi fac mendrele cu ea.

shaorma de la matache (imperativ), here i come. drulling

fac lumea sa doarma

ai zice ca e ceva bun.

daca as fi o practicanta ferventa a psihologiei pozitive, as putea sa ma amagesc ca am o prezenta asa de relaxanta, incat, dupa ce ma cunosti, te umpli de armonie. si nu-ti mai ramane decat sa dormi.

dar e foarte nedrept ca toata lumea care-mi place sa cada prada, mai devreme sau mai tarziu, unui somn adanc.

si cand vad cum cad rapusi in jurul meu, fara sa se poata impotrivi, ma apuca niste indoieli.

adica motivul pentru care casnicia mea lunga, dar monotona, n-a mers, sa fie de fapt inexistent? am divortat pentru ca sotul meu dormea. dormea profesionist.

iar acum descopar ca toti cei dragi, barbati, femei, militari in termen, batranele, bolnavi, femei gravide si copii, dorm.

poate ar fi bine sa deschid un cabinet pentru insomniaci. pe care sa-i las sa stea putin pe langa mine. si cand pica din picioare de somn sa le percep pe loc taxe uriase. pe care sa le folosesc in alte scopuri.

fac lumea sa doarma. and there's nothing I can do about it.

vine primavara

stiu, e midd ianuarie, ce-mi veni? dar va asigur ca ea vine. o simt prin fiecare por.

astazi am facut piatza, eu care nu prea stiu cum arata asta de obicei. simteam nevoia sa mananc putin verde. cu rosu, si galben si alt rosu si portocaliu. am colorat frigiderul pe dinauntru cu toate astea. dar salata am mancat-o pe seara in oras.

am condimentat-o cu o piesa de teatru. scurta. amuzanta. ca pe vremuri. cu doi actori care mi-au amintit lucruri pe care le stiu prea bine: "ca trebuie sa stau departe de o tigaie incinsa, ca gaina crede mereu ca ea-i sefa, ca vremea rea nu poate sa desparta oameni, ca in viatza uiti prea multe".

tot azi m-am trezit cu gandul ca trebuie sa-mi pun pene in cap. ca le simt oricum cum ma gadila pe dinauntru, asa ca, de ce sa nu le si arat lumii. am facut-o. (fara nici o legatura cu gaina din piesa)

tot azi m-am intors in locuri in care n-am mai fost de mult. si am vorbit despre lucruri inchise de mult.

azi am decis sa schimb locuri si oameni.

eu zic ca de azi e primavara.

fara diminutive

aseara am facut, cu vreo 5 prieteni pasionati de limba si derivate, un exercitiu fascinant.

intai am declarat moarte diminutivelor. apoi ne-am intrebat ce naiba facem cu acele cuvinte care nu sunt diminutive, dar care au o forma care le poate include aici.

si am hotarat sa cream variante noi, cu viata proprie, pentru toate aceste cazuri.

s-au nascut in rasete si voie buna urmatoarele cuvinte:

din lumea animalelor, avem trei reprezentanti de vaza: VEVERA, o varianta upgradata a veveritei. e mai mare ca dimensiuni, mai inteleapta si trecuta prin viata.

BUFNA, acea pasare imbufnata care vede noaptea si stie tot, si bineinteles MAIMA, o versiune a vechii maimute primordiale.

PAPANII sunt un desert traditional romanesc delicios, doar ca sunt mai mari, ca doua dealuri imense si nu foarte inalte.

sigur, au fost si cuvinte pe care trebuie sa le prezentam cu explicatii, desi ele, odata intelese, au sensuri noi, bogate.

SOLNA este recipientul din care se pune sare pentru o mancare uriasa. PENA este intrumentul cu care se scrie, iar cu UNDA se prind pesti, culmea, din unde! SUVELE ne intra in ochi cand conducem.

au existat si cateva cuvinte pentru care nu s-au putut gasi variante multumitoare, si care au primit prin urmare doar cate o litera definitorie. din aceasta categorie fac parte "S", care desemneaza strut, "V" de vie, "L" pt. lita,"U" pt ulita.

va doresc o ziulica minunatica si usurica, ca un inceputut de primavaruta timpuriuta.

vorbe, nu fapte

despre ce ne vom cumpara cu banii de saptamana viitoare. cum care bani? banii de la loto... doar ati vazut ce a scris another cherry acilea. dupa ce aproape a ghicit 6 numere la rand si le-a imprastiat pe trei bilete, acu ii da ghes un numar. Dar asa, de o scoate afara in strada o data pe zi. numarul 19. dar nu pot asa va spun restul ca nu pot sa dau din casa.

deci:

in urmatoarea luna ne gasiti la Zara. raionul lux. Zara Barcelona, sa ne-intelegem.

nu ne dati disparute prin marile orase. cu hainele de la zara nu vom face nimic. nu le vom arata nimanui. sunt pentru placerea noastra.

ca sa stiti, vom sta mai mult prin tarile asiatice, suntem fascinate de muntii lor impaduriti pana sus

vom fi singure. cel putin la inceput nu vom cumpara niste barbati, trebuie incercati mai intai. si in timp ce facem asta..

don't call us we'll call u

aproape 5 din 49

ei bine, cu mintile duse de mirajul asta al bogatiei, a cherry si cu mine am jucat la loto.

daaaa. am jucat intr-o doara, si aproape ca uitasem ca am pus bilet. de fapt chiar l-am rugat pe un mosulet cumsecade, bobo, sa ne puna el biletele la ghiseu.

ca sa ne spargem de ras dupa aia, 2smartcherries, cand faptul era consumat, dandu-ne seama ca el n-o sa ne dea niciodata biletul inapoi daca ar fi sa fie castigator.

dar cand am confruntat biletul meu cu rezultatul final, m-a luat cu lesin.

noroc ca a cherry, prietena buna a lesinurilor mele, era prin preajma. altfel probabil ca as fi cazut cu zgomot pe parchetul de esentza tare, m-as fi lovit la cap si as fi murit.

nimerisem 5 din cele 6 numere castigatoare. dar sa vezi comedie! erau intinse ca un chewing gum pe toate cele 3 variante, astfel incat doar 3 (nu suficient de multe) erau puse in acelasi loc.

adica am stiut nr. castigatoare, dar nu m-am priceput sa le adun impreuna.

si nu va spun cum planuisem a cherry si cu mine sa cheltuim banii! ce nazdravanii pusesem la cale! ti-e mai mare dragul. unul dintre proiectele prioritare era sa ne facem un jacuzzi cu fresh de portocale.

bineinteles, asta dupa ce vazusem parti din lume care ne intereseaza si cumparasem toate itemurile colectiei primavara-vara-toamna-iarna-si-din-nou-de-la-capat de la H&M.

noroc cu reportul asta. am facut legamant ca, indiferent care din cirese castiga, sa ii dea celeilalte jumate. tineti-ne pumnii.

cu detalii despre subiect in curand.

fasait de aripi mari galbene

se facea ca era azi dimineata. ma foiam inainte sa ma trezesc si atunci am auzit un fasait ciudat.

apoi si o senzatie de disconfort, ca nu e patul meu ala confortabil. ca stau pe ceva tare si mare, care ma supara major.

se facea ca m-am trezit si nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca mi-au crescut niste aripi mari, galbene, din pene adevarate.

hmmmm. ce sa fac eu cu astea?, m-am gandit. de ce mi-or fi aparut asa? le-am comandat eu mai demult pe net?

se facea ca mi-era foarte greu sa ma misc cu ele prin casa, ma incurcau in tot ce faceam.

abia am reusit sa intru in bucatarie asa, pe kant, sa-mi fac cafea. cand ma miscam mai repede, sareau pufi. pe care se facea ca ii gaseam in micul dejun sau ii inspiram daca nu eram atenta.

si deodata m-a traznit. mi-au crescut aripi mari galbene, pentru ca am un mare chef sa plec.

si nu asa, pana la billa. am chef sa plec departe rau, cat mai departe. cel mai departe.

se facea ca am gasit o modalitate sa rulez aripile si sa le pitesc sub o vesta demodata si ca acum asteptam. ori sa zbor, ori sa stau aici linistita.

m-am trezit. fara aripi galbene, dar cu sentimentul ca le am. si ca trebuie sa-mi fac bagajul. bine, dar vesta? vesta?

ce-am facut de ziua mondiala a orgasmului

am aflat de curand cu stupoare ca pe 22 decembrie a fost ziua mondiala a orgasmului.

m-am gandit imediat: pai si eu ce faceam in timpul asta? adica tot mapamondul pulsa la unison si eu, eu?

pai am luat micul dejun, da, am luat micul dejun. deci am luat micul dejun.

apoi am cumparat de la billa lavete, oua, lamai si un bec. imi aduc bine aminte, pentru ca mi s-au parut absurde cumparaturile mele, cand toata lumea din jur se lupta pentru cea mai rosie si grasana carne de porc.

am lucrat destul de mult. am lucrat. destul de mult.

am facut bagaje sa plec departe, intr-un loc idilic, dar cel mai ferit de orgasme din lume.

nu mi s-a zbatut nici un ochi. nimic nu mi-a vestit faptul ca in timp ce eu faceam ceva din cele de mai sus, mapamodul pulsa la unison.

e curios cum n-a venit macar o vecina sa-mi spuna. sau un prieten bun, cu o solutie potrivita pentru ziua asta asa de speciala.

io ca io, dar altii faceau carnati, plimbau un caine, faceau curat, vorbeau la telefon.

va rog mult sa-mi spuneti ca nici voi n-ati avut, pe 22 decembrie, un orgasm. pentru ca altfel m-as oftica ingrozitor.

atentie: si tacerea este un raspuns.

porcarii la inceput de an

da, ma lamentez un pic. pentru ca anul asta inseamna, pe langa un nou inceput bla-bla si o lista cu un numar alarmant de oportunitati, si o sumedenie de porcarii.

acum tb sa-mi reinnoiesc RCA-ul si desi toata lumea zice ca asta se poate face oriunde, eu nu stiu unde sa ma duc.

tb sa rezolv ceva cu a mea carte de munca.

sa merg cu o tona de plicuri primite de la directia taxe si impozite si pe numele actual si pe numele vechi si sa-i intreb ce vor de la mine.

tb sa ajung la o posta indepartata, la directia cimitire si la o avocata de care mi-e frica.

tb sa platesc rata la masina de spalat a unei matusi grase care e plecata peste mari si tari.

mi-a sarit o plomba la cumpana dintre ani.

e musai sa iau urma unei biciclete pe care am lasat-o cand era cald in garajul unui potential sot de anul trecut, care a emigrat in alta tara. dupa ce m-a cunoscut.

anul asta vine si cu resturi de relatii neincepute si deci neterminate din anul trecut, pe care nu stiu prin ce sertare dosite sa le mai pun. balast.

vine cu nostalgii gen ce ar fi putut sa fie daca..., care sincer mi se par penibile, dar nu le pot indeparta.

dar o sa iau toate cele de mai sus ca pe o provocare. si voi invinge.

intelegeti ceva din toate astea? sincer nici eu. vedeti ce greu imi e?

the cherries in disguise

DSC01321
Originally uploaded by me_ralucia

Asa a inceput totul. De fapt, asa s-a sfarsit un an. A fost un balamuc si s-a incheiat intr-un bal mascat. Ciresele si-au iesit din sine ca sa fie pentru o noapte Minnie si Bee. Cu partenerii a fost o problema. Minnie a trebuit sa gaseasca o scuza pentru Mickey, un sot cel mai fidel de altfel, ca sa-l lase singur in Disneyul lui. Iar Bee, ce sa va mai zic, a trebuit sa lase in urma un intreg stup.

A intrat in scena Maria Sa care ne-a cinstit pe data cu licori magice stranse peste an in visteria sa.
La miezul noptii au pocnit sampaniile. Au cantat petardele si au luminat artificiile. Paharele s-au umplut cu varf si s-au golit la fiecare "noroc".

Si am tinut-o tot asa pana spre ziua. Minnie a solicitat la un moment dat un doctor priceput in dureri de inima. Deh.. ii lipsea Mickey.

Doctorul s-a dovedit a fi priceput, modest, de treaba. Un specialist ce mai.. asa ca a ramas cu noi. Ii castigase increderea lui Minnie care l-a numit instant doctorul ei ..curant (na, ca fac si versuri acum:)

La final, fireste, am avut nevoie de o menajera. Nu puteam lasa palatul vraiste. A fost greu sa-l convingem pe Abu Hassan aici de fatza, sa lase fata sa-si faca menirea. S-a jurat s-o tina doar in puf. E de inteles cumva..