duminică, 15 februarie 2009

orasul cainilor rasare

caini

Am citit pe blogul lui sutu, deunazi, un post numit tare bine. E vreme cainoasa ii zice. Si cand l-a pus, afara era superb. Pentru ca problema era alta.

Si mi-am dat seama brusc ca eu, cireasa care vorbeste guresa despre tot felul de lucruri. Care ar trebui poate trecute sub tacere. M-am blazat si am renuntat sa mai discut pe tema asta. Pentru ca ma tem de reactii.

Am tacut pentru ca oamenii din jur, cum te apuci sa deschizi gura, iti sar la gat. Ca niste caini fiorosi.

Eu ma plang ca uite, sunt foarte multi caini pe strazile din jurul blocului meu. Si ca sunt grupati intr-o haita. Si ca este horror sa umbli pe langa ei seara sau ziua sau oricand. Si ca ma trec fiori pe sira spinarii.

Si ca absolut de fiecare data sunt stresata pe drumul scurt de la masina. Pe care incerc sa o parchez cat mai aproape de scara. Dar nu-mi iese mereu. Stresata pana ajung in bloc si rasuflu usurata. Am scapat si de data asta.

Si inca ceva. Imi dau seama ca e o loterie. Si ca depind de bunavointa lor sa nu sara la mine. Lucru pe care l-am vazut des de la balcon ca-l fac cu altii. Si nu doar cu tigani sau oameni fara casa. Ci cu oameni normali, care imping caruturi. Sau cara sacose de la Bila.

Si atunci, merg ca pe oua in cartierul meu. Imi fac trasee speciale pe unde stiu ca sunt mai putini caini sau, sper eu, deloc. Cartierul meu e unul din locurile din Bucuresti in care e chiar placut sa te plimbi.

Dar n-am facut nici 10 pasi pe jos printre stradute. Pentru ca nu pot sa-mi asum ca unul dintre caini, sau 2 prieteni caini. Sau intreaga ceata de 12 prieteni caini. Au avut o zi proasta. Si au pofta astazi, rasfatati, taman de cirese.

In punctul asta al tanguielii mele, iubitorii de animale incep sa zica fara discernamant, orice-ar fi. Si nu se mai opresc. Cainii nu sunt de vina. Cainii sunt niste victime. Ei simt cand ti-e frica si abia atunci sar la tine. Daca nu ti-e frica, nu sar.

Unu la mana, am vazut teoria asta invalidata de n ori. Pe mama a muscat-o un caine in interiorul unui spital. Un caine care n-ar fi trebuit sa fie acolo. Era pitit sub banca.

Pentru ca era intr-un spital, mama nu ajunsese deloc sa aiba sentimentul de frica. Nu-l vazuse. Si el a muscat-o direct, fara avertisment. Nu era turbat, doar nervos.

Ieri ma plimbam in parcul Icoanei. Sau voiam, de fapt, sa-l traversez, ca sa sa ajung undeva. Trei caini de care nu stiam ca sunt acolo. Si deci nu aveam inca sentimentul de frica. Au sarit dintre tufisuri spre mine, super excitati.

Si m-au gonit afara din parc. Am fugit si am ocolit. Pacat, chiar ma relaxeaza parcul Icoanei, imi place mult. As vrea sa ma plimb eu pe acolo. Si nu cainii cu temperament latin. Daca e sa aleg.

In parc erau multi copii. Mai tineti minte macar ultimul dintre cazuri. Cu fetita muscata de fata. Dar sigur ea era de vina. Probabil ii fusese frica. Si atunci cainele si-a facut datoria.

Doi la mana, chiar asa sa fie. Cainii sar doar cand simt ca mi-e frica. De ce suna asta ca un defect al meu. Si nu ca o pacoste din partea lor. De ce pare ca in problema asta eu sunt complet razna. Si cainii au dreptate. Asta nu mai inteleg.

Cainii astia fara stapan suscita atatea patimi printre prieteni buni de-ai mei. Lamaie, sper din toata inima ca postul asta sa nu ne afecteze frumoasa prietenie. Si la fel, tomato cu scufita. Eu sunt mai putin abila sa ma descurc printre animale pe strada, in metropola, ce sa fac.

Cainii astia sunt unul din motivele pentru care eu as parasi orasul asta. In care nu pot sa alerg linistita diminetile, pentru ca supar cainii. Care suporta ei multe, dar nu suporta sa vada oameni alergand.

In care orice merge cu bicicleta e un dusman de moarte, cainii nu suporta asta. Si cum cainii rules, nu mergi cu bicicleta. Sau iti asumi sa te opresti din cand in cand sa te lupti. Sau sa pedalezi ca un nebun, sa fii mai rapid.

In orasul asta cainii sunt multi si sar la cirese si la oameni. Si asta e asa de neplacut. Sigur, nu prea am cum sa schimb. Si sigur, nici mie nu-mi plac animalele schingiuite si omorate.

Dar lasati-ma macar sa ma plang. Fara sa-mi explicati ca gresesc ca nu-mi place situatia. Si ca sunt un monstru. Si nu o cireasa.

24 de comentarii:

Dana spunea...

Nu numai ca NU ESTI UN MONSTRU, dar ai perfecta dreptate !
Nu e normal sa avem caini pe strazi. Nu e normal sa ne facem planuri si strategii, alegand traseul spre casa, cel mai "lipsit de caini". Nu e normal sa judecam oamenii (buni, rai, fricosi sau nu), in functie de atitudinea cainilor fatza de ei.
Cand intr-o zi un caine s-a repezit la mine, un batran a declarat senin "te-a simtit ca ai suflet rau". M-au muscat cainii din Bucuresti de 2 ori.
Nu mai lucrez in Romania de mai mult de un an, si, trecand peste faptul ca in nici o alta tara nu am vazut un singur caine (nici macar o pisica..:) ), cand revin in Bucuresti, mi se taie picioarele de frica. Si nu mi se pare normal...

FuckYouTovarasi.blogspot.com spunea...

Nu ataca pentru ca ti-e frica. Asta e scoasa de savantii de la Cochirleanca.

Mie nu mi-a fost niciodata frica de caini si m-am impacat foarte bine cu ei, orice fel de rasa ar fi fost.

Pana in urma cu o luna cand au sarit vreo zece la mine. Daca m-as fi pierdut cu firea m-ar fi facut franjuri. Nu mai vorbesc daca i s-ar fi intamplat vreunui copil. Mentionez ca mai trecusem printre ei de o suta de ori. Este suficient sa i se nazare unuia ceva ca ataca toti. De atunci sunt foarte grijuliu.

Inca ceva - NU FUGITI !

tuvia spunea...

da, asta cu frica e bullshit.Stiu de la dresori ca mai degraba asculta si miros, decat sa simta ei frica.Asta e ca si aia cu latra la tzigani si betzivi, right.Am si eu o shatra, chiar shatra de caini cu casutze, bine hranitzi si ingrijiti.

Deocamdata nu mi'au facut nimic, dar in mom cand ma sui pe bicla parca turbeaza, n'am ce sa fac decat sa tzip la ei si sa sper ca se plictisesc :)) and i love dogs. dar sunt prea multi..

another cherry spunea...

Dana, cred ca ai innebunit cand ti-a zis batranul ala asa. Este exact ceea ce ma scoate pe mine mai tare din minti, aproape mai tare decat frica de caini. Atitudinea oamenilor obtuzi fata de subiect.

FYT: eu nu sunt asa de tough ca tine. Eu ma prierd cu firea si pe mine m-ar fi facut franjuri. Ce sa mai fug, ca paralizez de frica cand mi se intampla:-(

tuvia, recunosc ca eu sunt destul de terorizata pe tema asta. mi-e frica pe bune, nu fac doar aici teoria chibritului. si mi se pare absurda situatia sa imi conduc niste momente din viata in a ma comporta cum ar vrea cainii, cu speranta ca ma lasa in pace. am haite la bloc, mai multe.

lupul negru spunea...

Mda, de fapt si eu sunt un caine, chiar un pic mai rau.
Glumesc.
Am crescut si educat 5 caini si doi-trei oameni.Fara sa mai pomenesc de cei care s-au aciuat pe langa mine dupa aparare sau invat.
Asta ma face sa cred ca stiu destul de bine atat psihologia caineasca cat si cea umana.
Am 1-0 pentru ca nu am pus ghilimele pe cuvantul 'umana'.
Toate aceste reactii ( fara nici o exceptie,din nici o parte) vad ca sunt pornite din presupuneri. Omul presupune ca va fi atacat, cainele la fel.
Am avut ocazia sa vad un caine efectiv isterizat de copii, care se adapostise sub o banca. Stiind ca acel spatiu este considerat de refugiu ultimate, i-am aratat ca-i respect spatiul.Si incet-incet am reusit sa o scot ( era o catea ) de acolo si sa o indepertez de copii. Care BTW, nu aveau nici o vina, doar vroiau sa se joace cu ea.
Concluzia: din pacate, omul s-a apucat sa-si construiasca un nou mediu.Orasul.Care nu are nimic de-a face cu Natura.Ba chiar este impotriva multor legi ale Naturii.
Dupa ce si-a construit noul mediu, s-a adaptat la el.
Cainele l-a urmat.Fiind mai aproape de Natura si legile ei, precum si mai natarau, nu s-a putut adapta in totalitate.
Spun "natarau" pentru ca l-a urmat pe om in noul mediu.
Eu l-as fi lasat sa se duca singur, sa fie fericit intre betoane si canalizari, intre cersetori si violatori.Intre primari smecheri, smenari si manelisti.
Vedeti voi, asta e drama unui om-lup.

Tomata cu scufita spunea...

Oricat de mult as iubi animalele, in cazuri de-astea nu pot sa le iau apararea. Stiu ca nu e placut sa dai nas in nas cu o haita infometata sau nervoasa sau pur si simplu cu un chef de joaca mai agresiv. Si eu am patit-o in plina Piata Unirii din Timisoara cand m-am miorlait la un vagabond sa il mangai. Era singur, dar cand l-au vazut ca vine la mine, au mai aparut vreo 4. :-s Iti dai seama ca nu ma gandeam cat sunt de dulci, si am incercat cat mai repede sa scap din mijlocul lor. Unde mai pui ca unul dintre ei incerca sa ma muste de genunchi. In joaca. Nici nu m-am prins care ii erau intentiile, dar cand a inceput sa maraie am inteles. Asa ca nu pot sa le tin partea astora. In Timisoara nu e chiar asa grava situatia, in sensul ca nu sunt chiar atat de multi maidanezi, da' si cand se grupeaza nu-ti prea vine sa te intalnesti cu ei.
Asa ca, nu se strica nici o prietenie, fii pe pace. :)

Ar fi frumos insa sa se gandeasca cineva la ei si sa ii adune de pe strazi si sa ii tina in vreun adapost, sa ii insanatoseasca, sa ii dreseze si sa ii dea spre adoptie. Da' io iara visez cu ochii deschisi. Nu ma lua in seama.

Anonim spunea...

nu-i frumos ce spui. si nu-i frumos ca nu stai si gandesti.

cand a fost ultima data cand ai oprit in copil sa dea cu piatra dupa un caine? cand ai hranit un caine? cand l-ai mangaiat?

daca in cartierul tau problema sunt cainii, ce zici de cartierele in care problema sunt tiganii? sau gastile din spatele blocurilor?

vorbeste cu un dresor. cainii nu simt frica, e o tampenie popularizata care s-a transformat in legenda urbana. sunt, ca si noi, suma experientelor pe care le-au trait.

you should know better:).

ioana

thea spunea...

Sunt absolut de acord cu tine; cred ca ti-am mai spus ca acum cativa ani, intr-o noapte, am dormit in masina vreo 4 ore de frica unei cete de caini nebuni; nici daca as fi lasat masina in fata scarii n-as fi avut cum sa fac cei 10 pasi pana la usa.
Aici n-am vazut nici un caine al strazii; insa sunt multi oameni care au caini acasa si-i scot la plimare pe strada; ei, eu am ramas cu sechele, mi s-a intamplat sa vad de cateva ori doar cainii fara sa-i vad si pe stapanii lor; in momentele alea imi faceam un plan, ca in Bucuresti, pe unde s-o iau ca sa-i ocolesc cat mai mult posibil :)

LiaLia spunea...

Cherry, sunt alături de tine. Ador animalele, am adunat la ai mei la curte de-a lungul anilor vreo 4-5 câini vagabonzi, plus pisicile de rigoare. Dar am fost şi atacată, pe la bloc latră şi uneori şi atacă vreo 4 maidanezi, mi-e teamă şi e un mare stres să fiu tot timpul în gardă. Fă-mi o vizită că am scris despre donare. Pupici

codo spunea...

si eu sint pentru eliberarea omului de sub exploatarea cainilor de cartier, acesti odiosi baieti imblaniti dupa colturile gri si sinistra lor imagine.
eu propun o noua revolutie tehnologica, in care cainiilor sa li se permita accesul la internet macar 2 ore pe zi.

another, ai grija, cainii sint mult mai furiosi acum de cand bursele au inceput sa cada una cate una...:)
glumesc. dar bunica-mea are cate o bucata de paine in buzunar de fiecare data cand iese pe afara, pt caini.

si pe mine m-au muscat cainii de picioare si am fost cu ei la doctor ca sa vada ca nu sint turbati. si cand ma ataca, eu iau lucrurile foarte personal si fight back sau macar ii enervez. in definitiv omul e un caine, chiar daca nu latra.... sau musca. :)

another cherry spunea...

lupule, eu zi ca omul din fericire, nu din pacate, s-a apucat sa-si faca orase. cireasa adora natura si admira iarba si norii si moare de placere sa scarmene vitei sub barbie la ei in grajd. dar imi plac si orasele. si din pacate in ele nu au ce cauta animale semi-salbatice, care au decis sa urmeze omul. e neplacut rau sa-mi fie frica asa. omule-lup, ma urmaresti?

tomato, de tine mi-a fost cel mai frica cu postul asta. deci e bine ca-mi zici ca suntem ok si ca ma intelegi. da, in bucuresti treaba e supergroasa cu cainii. si acum, nu situ de ce, s-a ingrosat dintr-o data si mai tare. adica a crescut numarul lor.

ioana, n-am vazut de nu mai stiu cand vreo situatie in care un copil sa dea cu piatra dupa un caine si eu sa fiu nevoita sa-l opresc. oricum, ma mira cum pui problema. am hranit cainele mamei ieri, pe la pranz. si tot ieri l-am mangaiat. e superdraguta, o cheama meri. dar in rest, reactia ta este exact reactia aia de care ma temeam ca e generalizata.

another cherry spunea...

da thea, stiu ca mi-ai povestit si acelasi lucru mi se intampla si mie. petrec destul de mult timp in masina degeaba, astept ca ei sa se indeparteze. haha, tare asta cu stapanii care dispar si raman cainii cu lesa suspendata in aer:P

LiaLia, hai ca intru acum sa vad cu donarea. si intr-adevar aici nu se pune problema daca esti milos sau nu. Am avut si eu caine si pisici. Dar mi-e frica si ei sunt cam salbatici si peste tot. Cam asta e.

codo, daca omul e un caine si cainele e cel mai bun prieten al omului, inseamna ca treaba merge ca pe roate:))

Haoles Baoles spunea...

Romania=satra UE
In Romania, situatii evident aberante, cum ar fi prezenta masinilor parcate pe trotuare si a ciinilor vagabonzi in spatiul public, nu produc decit discutii sterile, fara nici o finalitate.
Ceva in genul unei labe triste.

Diana spunea...

sa se stie: sunt caini si la facultatea de filosofie.
sa se stie chiar acum!

another cherry spunea...

@haoles baoles: eu ma simt, pasamite, mai bine dupa ce fac laba trista. multumesc pentru atentie.

diana, s-a consemnat asta la catastif. multumesc ca ai raportat de la fata locului:)

codo spunea...

eu chiar acum, am in fata geamului 7-8 copaci plini de ciori. daca a vazut cineva filmul pasarile, va rog sa imi spuneti si mie cum se termina. credeti ca maidanezii maninca ciori? va multumesc anticipat. codo.
ps patinele ti le las tie another, nr. 41 e ok?

codo spunea...

am uitat, mai e o teorie, aia cu cainii care ataca pentru ca atunci cand erau mici un om i-a batut si acuma se razbuna si ei cum pot si pe cine pot. :)

lupul negru spunea...

Te urmaresc,sigur ca da. Doar am declarat-o public.
Totodata ma intreb de ce sunt atat de asemanatoare cele doua tipuri de agresivitati: cele ale haitelor de caini si cele ale oamenilor- cand nu iti declari apartenenta la grupul din care fac parte.....
Si poate,da, or phi si caini la philosophie.

Ciupercutza spunea...

Un post ca acesta vreau eu sa scriu de multa vreme, dar nu cred ca as fi putut sa ma exprim atat de bine cum ai facut-o tu. Ai gasit exact cuvintele potrivite.
Cel mai tare ma doare ca lumea din jurul meu nu imi intelege aceasta teama de cainii vagabonzi si nu cred ca o va intelege vreodata. Poate doar cand propriul copil va fi muscat de un caine ... Dar nu pot sa le doresc asta.
Eu mi-am cumparat un dispozitiv cu ultra-sunete impotriva "vagabonzilor", dar, sincer, nu mi se pare foarte eficient. Raza de actiune este mult prea mica (6 m). Practic trebuie sa te duci langa catel ca sa auda sunetul ala si sa fuga ...
Merg printre blocuri cu aparatul in mana si parca ma simt mai in siguranta. Dar e numai o iluzie.

another cherry spunea...

codo, filmul pasarile se termina bine, ca toate filmele americane. parerea mea e ca in realitate, daca se isca asa ceva, nu e de gluma. pai codo, e bine 41, ca le pun pe dasiprimeste si facem un bine. deci poti sa mori impacat:P.

hhaha, acum am citit teoria noua. da, caini care, ca si oamenii, sunt traumatizati psihic si isi aleg oameni drept victime. da, right.

lupule, ziceam ca daca ma urmaresti cu ce ziceam eu acolo:). ca de urmarit generic, am inteles. nu mi-a iesit inca din cap primul tau mesaj, m-am pierdut cu firea:)

Ciupercutzo, atunci de ce aveam eu impresia ca toti oamenii din jur o sa ma injunghie daca zic "prea multi caini salbatici pe strada e rau?"

lupul negru spunea...

Reverentz.

sutu spunea...

foarte bun textul. am sa te votez la cel mai bun blog personal

another cherry spunea...

lupule, tnx, sunt flatata la miezul noptii:)

@sutu: ce sa mai zic, a venit primavara si pe strada mea:)

sabina spunea...

eu am crescut terorizata de caini, pentru a ajunge la scoala evitam o intreaga serie de strazi de teama lor. si trebuie sa recunosc ca mi-e frica de mor de toti cainii. asta e.
dar ce nu pricep eu sub nici o forma este de ce trebuie sa fiu eu blamata pentru ca imi este teama? de ce cainii au mai multe drepturi decat mine? de ce nu am voie sa imi fie frica si sa fiu scutita de prezenta unor haite care sa ma inghita in plina strada in plina zi?
de ce fiecare iesire din casa trebuie sa fie o lupta pentru supravietuire?