polar express, film de capatai

Ce m-a apucat sa va vorbesc despre un film de Craciun exact cand imi zboara deasupra capului muste verzi, semn ca primavara este aproape?

Well, pentru ca filmul asta, Polar Express, o productie pentru copii. Contine o idee care ma bantuie pe mine, cireasa adulta, non-stop. Idee dupa care ma conduc eu in viata asta care este ea. Dar ei sunt cei care au pus-o intr-o forma asa de placuta.

De fapt in film sunt doua idei bune. Una este ca in viata trebuie sa iei trenuri. Dar despre asta am apucat sa redactez deja. Iar cealalta, cealalta este sora buna cu prima, din aceeasi muma de succes. Apriga femeie nascatoare de concepte de succes.

Indemnul este asa.

Sa faci ce-oi stii. Incat sa reusesti sa auzi si ca adult zurgalaii de la sania lui Mos Craciun. In film doar copiii reusesc sa auda sunetul, iar adultii au pierdut organul cu care se face asta.

Sigur, ne balacim intr-o metafora. Se tot vehiculeaza ideea ca te nasti optimist si cu deschidere si cu pofta de viata. Si esti dispus sa crezi in minuni. Marturie ne stau copiii. Carora li se pare ca orice e posibil.

De exemplu, am fost in vizita la o familie. Care a convins-o pe fetita casei, punandu-i un ou sub scaunul pe care statea. Ca tocmai s-a ouat colorat, cu ocazia Pastelui.

Ea la inceput s-a aparat de idee. Probabil pentru ca nu a simtit cand a facut asta. Oul, adica, fizic vorbind. Dar apoi s-a obisnuit imediat cu ideea si i s-a parut chiar un proiect izbutit si amuzant.

Bine, intre noi fie vorba, era si oul frumos. Nu era chiar un ou simplu. Si eu mi l-as fi asumat, poate. Doar ca nu m-a intrebat nimeni daca nu cumva eu l-am facut. Bine, ei nu stiau ca eu fac training zilnic sa aud zurgalaii saniei lui Mos Craciun.

Pe masura ce vicisitudinile vietii incep sa apese pe umerii intai plapanzi, apoi obisnuiti sa duca greutati. Oamenii medii si apoi oamenii mari isi inchid pavilioanele urechilor. Si isi trag o membrana ca de reptila peste ochi.

Prin noile urechi cenzurate patrund sunete care le permit sa munceasca si sa intretina conversatii, chiar elaborate, cu alti oameni medii si mari. Prin noii ochi reusesc sa vada pe unde calca si produse pe care trebuie sa le cumpere.

Unii oameni adulti mai aud si vantul. Altii mai vad cate un munte sau un izvor care le trezeste ceva, dar nu pot sa-si explice anume ce. Si apoi uita, luati cu treburi cotidiene.

Dar prin urechile si ochii de care se ajuta majoritatea adultilor. Nu mai trece niciun strop de magie. Care este lasata intr-un cos la intrare, ca o umbrela de care nu mai ai nevoie. Ca doar inauntru e uscat.

Eu aud zurgalaii, zau ca ii aud. Si tot anul, nu doar de sarbatori. Mie mi se pare ca orice e posibil. Si vad lucrurile imbunatatite sau imbunatatibile cu mici minuni urbane. Si asta imi place de mor. Si o sa ma zbat mereu.

Dar ca sa intelegeti mai bine. Vedeti va rog filmul Polar Express. Pentru ca este un film de mare exceptie. Eu sunt sigura ca voi, astia de aici, care cititi postul asta, auziti zurgalaii. Asa imi place mie sa cred.

Dar filmul va reconfirma ca sunteti pe drumul cel bun. Si va motiveaza sa ramaneti asa. Expusi la magie, in timp ce tocmai luati un tren.