strutocireasa

Am un obicei ciudat. Ma mir si eu de el. Ai zice ca nu se mai poate asa ceva. La o cireasa care a trecut prin tot felul de situatii de viata.

Dar uite ca naivitatea bate experienta la fundul gol pana il inroseste. Am sa povestesc ceva, ca e bun de preludiu. Eu conduc de vreo 4 ani. Si nu m-am gandit niciodata ce se ascunde sub camasa de piele ecologica a schimbatorului de viteze.

Mie mi s-a explicat ca trebuie sa tin mana pe maciulie. Asa ca nu mi-am batut capul cu altceva. N-am pipait mai jos. La ce bun sa fac asta? Totusi, mi-am dat seama ulterior, aveam eu pierduta prin cap o parere despre obiectul asta.

Credeam ca fiind bufant asa, sigur e ceva gros si zdravan dedesubt. Si ating intr-o zi din greseala betisorul ala de sub camasa umflata. Si raman traznita. Cum domnule, de asta trag eu si imping cu atata forta herculeana? E, asa fac eu cu toate lucrurile.

Pentru ca tot din seria asta. Cand oamenii vin la mine la ghiseu si imi povestesc lucrurile intr-un anumit fel. Eu ii cred 100%. Nici nu-mi pun problema ca ar putea sa ma dezinformeze voit. Sau sa ma minta pe fata.

Ei vin cu un scenariu oricat de cusut cu ata alba, eu cumpar cu placere. Mie imi plac oamenii si eu cred ca ei sunt in esenta buni. Si zau daca mi se pare ca m-am ars prea tare cu teoria asta.

M-am ars doar extrem de rar. Desi poate mi-a curs ceva mai mult sange din nas decat de obicei. Dar nu, nu ma descurajez. Nu vreau sa fac altfel. Sunt fericita asa.

Si mai e ceva. Lucruri de care nu am auzit eu, ei bine ele nu exista. Va zic eu, nu exista. Si din cauza asta, cand vedeti sau credeti ca vedeti lucrurile rele care plutesc deasupra capului meu ca niste norisori otraviti, nu vreau sa le stiu.

Nu veniti la mine sa-mi ziceti orori din care nu am nimic de castigat, daca le aflu. Nu veniti, ca va omor. Lasati-ma asa, in bezna. Nu-mi dati vesti proaste care nu duc nicaieri si cu care nu ma pot lupta. Si care ma pot face doar profund nefericita, prin facere publica.

Si mai este o situatie, care da si numele postului. Eu fac exact ca strutii. Cand apare la orizont vreun pericol. Mai uit putin la el. Perisorii de pe corp, niste cili. Mi se pun in stare de alerta. Si imi indes repede fructul de cireasa adanc in pamant. Si las afara doar codita.

Si cred ca e gata, ca am rezolvat-o. Sunt acum in siguranta, problema pur si simplu nu o sa ma gaseasca, m-am ascuns bine de ea. Bineinteles ca nu functioneaza mereu.

Ca se intampla ca dupa ce raul ma atinge pe codita pe neasteptate. In mod si mai gogonat acum, pentru ca a avut timp sa se intremeze in timp ce eu il ignoram. Eu sa ma sperii mult mai grozavnic. Si sunt si complet nepregatita.

Dar n-am ce face. Asa sunt construita. Si nu cred ca o sa ma schimb prea curand. Eu traiesc intr-o lume care arata ca in The Shire din Fratia inelului. Sau ca in Grinch care a furat Craciunul.

Si cand ceva risca sa mearga altfel decat asa. Alftel decat in lumea mea de turta dulce. Ma fac imediat strutocireasa. Si cine stie, poate scap. Si de multe ori merge. Cine poate si stie cum, sa faca bine sa ma ajute sa raman asa.