joi, 25 iunie 2009

cireasa si cea mai tulburatoare in rau experienta cinematografica

GEO_LOBOTOMY

Dintotdeauna m-a interesat ce fac asiaticii in timp ce noi dormim. Ce cantece de leagan canta ei copiilor lor ca niste jucarii reusite.

Cum isi trateaza asiaticii arsurile stomacale si ce planuri de viitor fac ei cand viseaza cu ochii lor ingusti larg deschisi. Vreau sa stiu astea si altele in plus. Ca doar de-aia plec in mai putin de doua saptamani spre intr-acolo. Sa vad cum e.

Filmele unde zboara niste chinezi in timp ce se lupta, ma fascineaza. Cum prind unul, cum il devorez. Nu ramane din el decat scheletul si un plescait satisfacut din limba, cum vezi in desene ca mananca Tom un peste. Am vazut Casa sabiilor zburatoare de 18 ori.

Deci sigur ca m-am dus la festivalul de film asiatic, pentru un preludiu de vacanta. Suntem la filmul Geo-Lobotomie. Stiu, titlul ar fi trebuit sa ma faca sa sed in cumpana. Si apoi sa zic nu, multumesc. Don't call us, we'll call you.

Dar eu stiam deja ca asiaticii sunt cam cruzi de soi. Si am crezut ca pot duce. In plus, filmul fusese vizionat cu asa placere la editia trecuta, incat a fost cerut din nou de catre public. Mi-am zis sa vad si eu magia. Iacata-l, gol-golut.

Nu stiu sa critic filmul ca un specialist. Pot doar sa spun ca intai m-am deprimat, si apoi mi-a venit sa plang. In final mi-a venit ideea sa ma sinucid in liniste, fara sa fac prea mare mizerie, dezgustandu-i pe ceilalti spectatori.

Noroc ca eram cu prietenul meu imaginar, I., care m-a impiedicat prin atitudinea lui demna sa fac ultimele doua chestii. Mi-a fost rusine, de-asta am acum puls si lacrimile toate in gestiune.

In mod curios, n-a fost numai faptul ca filmul era plin de o violenta tulburatoare. Ca mureau in continuu oameni in moduri sangeroase. Majoritatea izbiti cu o cazma in cap, improscand sange in jur.

Era multa saracie si personajele erau prinse intr-o intriga absurda in care se zbateau ca arse de vii. Povestitorul era un mort. Li s-au scos in film vreo duzina de dinti de aur, oamenilor care isi vindeau gura si copiii si sufletul pentru bani.

Toate ororile si tot acest mult sange mustind, se intamplau intr-un soare stralucitor. In care tu, om obisnuit cu niste confortabile clisee europene, crezi ca nu se poate savarsi nimic rau.

Dar asta nu e tot. Realitatea a inceput sa fie si ea contaminata jucaus. In timpul filmului au iesit si au intrat in sala mai toti cei prezenti, de mai multe ori fiecare. Scosi poate din minti. In timpul du-te-vino-ului asta, o femeie radea de mai-mai sa se sparga. As vrea sa o cunosc personal.

Cei mai multi isi pierdeau controlul si lasau usile deschise, deci patrundea lumina. Ieseau grupuri si intrau altii noi la loc, sau poate tot ei. Cine sa mai stie. Din ecran curgea un rau de sange amestecat cu enigme asiatice, asa ca n-aveam timp sa ma dumiresc.

Pe la mijlocul filmului a intrat un batran, garbovit de ani, care abia se mai tinea. A mers sontac-sontac, i-a luat o vecie pana in primele randuri. Problema e ca dupa scurta vreme a intrat din nou si iar s-a straduit sa ajunga in fata. Desi nu se intorsese, ati prins ideea? A intrat de doua ori si nicio iesire.

Apoi de ecran s-a prins o pasare vie. S-a prins cu ghearele in mijloc, generand in toata tragedia asta elucubranta momente comice.

Doi dintre protagonisti se alergau spre a se casapi cu sapa. Operatorul ii urmarea ca sa ne redea indeaproape masacrul si parea ca pasarea participa si ea la urgie, plasata strategic fix intre ei.

La sfarsit am ramas seaca. Ca sa ne dregem, am inghitit niste chipsi vietnamezi cu gust de rosii. Si un biscuite cu o consistenta noua pentru mine si gust pregnant de sampon de cacao.

I. a fost de parere ca daca stam si la filmul urmator, care e doar cu gangsteri si impuscaturi, alungam senzatia. Asa ca am asteptat sa dea jos pasarea si ne-am infundat iar in fotolii.

Am urmarit inerta niste impuscaturi soldate cu sange copilaresc. Mult, ce-i drept, dar fata de experienta precedenta, astia erau doar niste asiatici diletanti.

Un fleac. M-au ciuruit. Nu credeam ca doare-asa. Cireasa a fost ingenuncheata in mod pur asiatic intr-o sala in care de obicei se face cultura.

*PS: imaginea este din film, iar ce tine domnul ala nu sunt mai multe branze de burduf.

10 comentarii:

jane spunea...

wow, probabil asta e cea mai ingrozitoare experienta cinematografica ever. ai putea candida la un concurs de asemenea patzanii. imi pare rau :(

a cherry spunea...

Cireasa, suflet sensibil.. hahahaha as fi vrut sa-ti vad fatza:)

another cherry spunea...

@jane: daca stii ca exista un asemenea concurs, eu ma duc cu povestea mea.

@a cherry: sincer, nu cred ca ai fi vrut sa-mi vezi fata.

Pebbles spunea...

saraca cireasa..e bine ca si cipsurile era "din acelasi film"
cu..filmul :D

another cherry spunea...

@Pebbles: mare minune ca n-am murit de la combinatia cu pricina.

Pebbles spunea...

saraca cireasa..e bine ca si chips-urile eraU "din acelasi film"
cu..filmul :D

Pebbles spunea...

rectific:

"saraca cireasa..e bine ca chips-urrile erau din acelasi film..cu filmul" :D

Mingle spunea...

Aoleu, trebuia sa citesc asta ieri, nu azi... Pentru ca asa as fi fost prevenita si nu as fi ajuns la un film asiatic.

Eu credeam ca un copil ca ma duc la un film de Woody Allen, cand ajung la cinema vad ca e Fest'Asia. Un film numit Alone. Eh, hai, cat de rau poate sa fie?! Ei bine, rau. Foarte rau. Am iesit din sala dupa 10 min, dar ochii mei deja fusesera contaminati.

Fugiti, oameni buni, de atrocitatile pe care le vad galbejitii prin ochii aia mici! Sper sa mai pot sa dorm... Biata mea inocenta :((

another cherry spunea...

@Mingle: ai dormit azi noapte? of, ce rau imi pare. te inteleg 100%. sinbad marinarul a fost singurul film inocent pe care l-au facut.

Mingle spunea...

Phew, am dormit, dar am adus un pian langa pat si l-am rugat pe Chopin sa-mi cante juma de ora sa ma linistesc. Sa stii ca se pricepe tare bine la calmat :)