cireasa si pregatirea

Am intrat in linie dreapta cu preparatiunile pentru intruziunea mea la est de urali.

Sunt extraordinar de curioasa, nici nu mai pot lucra cum trebuie din asemenea pricina bengoasa. Vreau sa stiu cati dintre voi stiti acum, pe loc, ce inseamna asta: la est de urali.

Am dat peste exprimare si am ridicat spranceana a mirare. Si mi-am dat seama ca autorul dornic sa se exprime ceva mai artistic decat normal, si-a pierdut pe loc in felul asta caraghios jumatate din public.

Probabil ca el nu si-a inchipuit defel ca exista pe lume fructe care nu vad in harta mintii ce este la este de urali. M-am dus la prietenul imaginar cu dilema si el m-a linistit. M-a dus urgent la harta si impreuna am razbit. Ce sa vezi: e chiar unde merg eu.

M-am tocmit la sange cu regina furnicilor de mi-a tesut vestuta de zale exact pe masura, cu doua cofraje pentru sani cupa C. Hefaistos mi-a batut in atelierele prieteniei coif tantos, cu creasta in sus, indreptat spre apus.

Scutul e facut din titan, sa nu ma incarce la bagaj si sa tina un an. Port si sandale inaripate, ca cele ale lui Hermes. Stiti, zeul care face comisioane eficiente in stravechiul Olimp, cartierul general al lui Zeus. Am de zburat repede si bine.

S-ar zice ca sunt gata, dar nu. N-am facut vaccinele antitetanos, antifebra tifoida si antimeningita A si C.

Ele se comanda la o farmacie anume, se platesc multisor, se iau la purtator. Si apoi se efectueaza in bratul firav de cireasa, toate odata, la Institutul de Boli Internationale, de catre doctorul Tudor. Care, ca lucrurile sa fie complet SF, mi-a zis.

Cireasa, ar fi trebuit sa faci si pentru hepatita B, dar nu mai ai vreme. Asta in conditiile in care eu nu rostisem data. Pentru ca insa avea dreptate, nu mai era timp, nu l-am contrazis. Da domnule, i-am zis. Si pe loc ca revin i-am promis.

Pozarul meu personal a obosit de curand, a tusit, a dat ochii peste cap si n-a mai vrut sa faca click. Trebuie sa-l duc la doctorul Sony, un japonez. Sper ca-i da de cap, altfel zau ca o sa-l pap.

Imi trebuie si card suplimentar de memorie, vreau sa ma fotografiez mereu, dar musai cand ingerez caine si gandaci. Toata lumea vrea sa priveasca asta.

Apoi cireasa are dileme legate de undeva va innopta in Bangkok, dupa ce a descoperit stupefiata ca orasul asta nu are un centru. Ci e doar o intindere de culoare galbena, plina de mister si cu ochii alungiti, unde colcaie thai piperniciti.

Si acum: cum sa-si poarte la dansa banii? In card? Dar daca nu ii poate extrage acolo, cui se adreseaza? In cecuri de calatorie? Dar daca asiaticilor nu le plac? Cash? Dar daca este praduita de catre asiatici mici pitici, ca sa-i complice periplul asiatic?

Si ce asigurare de sanatate sa-si faca cireasa, ca asa peripetie sa nu se transforme in tragedie? Daca pateste o unghie incarnata, cui se plange despre asta? Tot doctorului japonez Sony? Ea isi pune toata speranta in scut.

Cireasa se intreaba: mobilul romanesc merge in Asia, cu roaming? Cine sa stie asa ceva...Cireasa in dreapta si-n stanga tot intreba.

In plus, s-a hotarat dansa sa scape de podoaba capilara de culoarea graului copt sub razele mladioase ale soarelui de vara in drum spre mare. Si sa revina la culoarea din pruncie, pe care sincera sa fie, nici nu o mai stie.

Cate are de facut cireasa si cum sa razbeasca dansa, gingasa. Ma simt scoasa la tabla cu probleme de calatorie asiatice, unde nu stiu nicio intrebare si mi se zice, stai jos, 3. AMR 8 zile.

pandind la cafeaua iluzorie a mafiotului de petrica

La parterul cladirii in care gandesc si-mi traiesc viata, crosetand vise si cuvinte si fapte cateva ore bune in fiecare zi data de la Dumnezeu exceptand weekendurile, tine un magazin Petrica.

Petrica este un domn bogat, care are un motor smecher cu care sunt sigura ca agata gagici ca la balamuc. Sa nu va uitati ca Petrica e mic de statura. Atitudinea face toti banii. Petrica devine acest pitic urias cand stai de vorba cu el.

Cine stie cu ce se ocupa Petrica. El are magazinul de la parter, dar nu cred ca un spatiu din centrul capitalei Romaniei se poate tine cu atatia clienti cati vad eu ca mai calca pe acolo. Insa Petrica are hobby-uri, mi-a spus-o chiar el.

Unul dintre ele este cafeneaua fara firma la strada, deschisa la ore de neinteles, pentru clienti selectati de insusi Petrica, dupa principii care imi scapa. Cafeneaua este inclusa in magazin si in ea nu bea cafea nimeni niciodata. Eu nu stiu cum am reusit de m-am calificat, ce bine.

Cand motorul este parcat in fata si apar cateva Audi in spate, stiu ca Petrica e la aparat. Tolanit adica pe pernele tip lounge ale localului, care este chiar dragut. Petrica are gust, asta se vede de la o posta.

Cireasa e prea bine constienta ca daca Petrica ar fi putin mai tinerel, ar scapa vreo doua oftaturi in directia lui. Petrica emana putere de la o posta, si poarta camasi albe, jeansi, conversi si chelie. Este de constitutie astenica, un tantar.

Pe langa bani, putere, magazin, cafenea si motor, Petrica mai are si cafea, pe care o da la rastimpuri ciresei, contra uimitoarei sume de 5 lei. Cafea buna, expresso lung, agrementat cu lapte din belsug.

Petrica a invatat inca de la prima cafea ca cireasa foloseste zahar maro si mai mult lapte decat incape intr-o gaoace din aia mica. Prin urmare, cand ii intinde ceasca neagra pe dinafara ca cerul gurii lui (Petrica), ii da si intreaga cutie cu lapte. Sa-si adauge distinsa cireasa cat ii trebuie. Mare boier, mare caracter Petrica.

Petrica ii explica ciresei in timp ce da de manivela aparatului de cafea ca locul asta este folosit indeosebi pentru petreceri in cerc restrans. Si ca de-aia ii face el, Petrica, cafeaua ciresei.

Barmanul vine abia pe inserat, cand pare ca acolo se intampla tot felul de lucruri de divertisment. Petrica e destul de stresat sa nu fie considerat un facator de cafele, dar poate sa stea fara grija. Cireasa s-a prins ca el e un mafiot, si nu un chelner.

Cireasa bea zilnic destula cafea, pe care o aduce intr-o sticluta cu dumneaei la serviciu. Dar cand aceasta se termina, singura speranta e Petrica. Care vine rar la pravalie, dar macar vine cateodata.

Prin urmare, cireasa racaie la usa lui Petrica in fiecare zi in care croseteaza cuvinte si vise. Face asta cu speranta ca el a terminat cu lucrarile gangsteristice si a venit in sfarsit sa-si dea drumul la hobby si ei la cafea.

De multe ori, usa e incuiata si cireasa ramane cu buza umflata. Unde esti Petrica. Alteori, Petrica e in incinta, dar cireasa se apropie tiptil si il aude cum discuta afaceri presante pe terasa, tolanit pe perne, cu ton lejer de bogatas.

Atunci ea se departeaza in graba, inchizand usa fara zgomot, ca sa nu-l distraga pe Petrica de la discurs. Si revine ea mai tarziu, cand banuie ca business-ul va fi luat sfarsit si Petrica a mai inchis o afacere de succes. Bravo, Petrica.

Cireasa intelege ca Petrica e ocupat si ca e bogat si ca face cafea doar intamplator si cand are chef. Dar nu are alta solutie decat sa incerce necontenit, pana la loc comanda. Pentru ca visele si cuvintele nu se pot croseta fara aroma cafelei proaspete.

A, inca ceva. Incercand sa se inteleaga pe sine, cireasa a facut un test si a descoperit ca putea sa fie Petrica cat ar fi vrut el de tanar, caci cireasa nu i s-ar fi potrivit defel. Pentru ca ea, saracuta, nu are stofa de nevasta de mafiot.

Voi, alte fructe, aveti? Daca da, ar trebui sa-l cunoasteti pe Petrica. Face o cafea...

Cat la suta esti sotie de mafiot?

Lasa-te de meserie, iti cauzeaza.

Traiul langa un mafiot pare un lucru seducator. Stim ca daca ai reusi sa induri toate rigorile acestui job description ai fi scutita de grija zilei de maine. Dar pe de alta parte, nu are rost sa te minti, draga mea. Nu esti facuta sa fii sotie de mafiot. Tu esti un spirit rebel iar rabdarea nu este punctul tau forte. Degeaba incerci, o sa mori cu el de gat. Iesi din cosa nostra si gaseste-ti un specialist in IT sau un inspector de personal intr-o corporatie mare. El va aduce un venit mic dar fix si n-o sa te dezamageasca niciodata. Singurele lui evenimente obligatorii sunt pranzurile de duminica, luate cu tine si cu mama lui.

Testeaza si tu

cireasa si cistita necinstita

*Acest post este despre ceva ce o femeie n-ar trebui sa vorbeasca, fiind un topic putin rusinos, asociat zonei inghinale. Dar cireasa nu cunoaste sentimentul asta, nu.

Parte dintre voi stiti ce inseamna cistita. Parte nu, si atunci sa explic in cuvinte putine: un fel de infectie pe care o au fructele. Si care se manifesta prin usturimi si dureri si frisoane atunci cand fac ele pipi.

Cistita vine de neunde si cand nu te astepti si pleaca cu greu. Poate fi declansata de frig la picioare, un microb rebel, sex apasat, sau o combinatie intre toate astea, in procente greu de dibuit.

Cireasa poate sa indure diverse dureri metaforice si fizicesti, dar senzatia cu care vine cinstita ba. Dardaind de friguri in toiul verii si mergand des la toaleta sa faca pipi desi nu mai are de unde, ca ea e maruntica, cirasa o ia razna.

Prin urmare, ar semna cu usurinta orice i s-ar baga sub nas in momentul in care este bantuita de flagel, daca solicitantul i-ar promite ca astfel se va izbavi. Norocul ciresei ca nu ii stie toata lumea slabiciunea.

Altfel probabil ca ar tot fi solicitata de catre semeni sa le coseasca iarba crescuta mare si sa o organizeze apoi frumos in capite in forma de inima. Grabeste-te cireaso, ca apune soarele. Si nu vrei tu sa uiti ca ai vezica?

Sa se taraie pe burta in pesteri umede, cautand un organism nou ce pare sa aiba habitat acolo. E important pentru stiinta, cireaso. Si o sa vezi ce bine o sa te simti cand il prinzi si ni-l aduci aici. Ca noua.

Sau este chemata de urgenta sa mulga o vaca naravasa pe inserat, cu grija sa nu-i rastoarne galeata plina. Cireaso, adu galeata fara niciun strop irosit si o sa-ti treaca negresit durerea.

Unde voiam sa ajung este aici. Ce credeti trebuie sa faca cireasa ca sa pacaleasca cistita sa plece la ea acasa. Boala perversa, aceasta loveste unde o doare pe dansa mai tare.

Cireasa trebuie sa se abtina de la a sorbi draga de cafeluta de doua ori pe zi, cum ii place dumisale. Cafeaua excita cireasa, si specialistii spun ca asta se intampla cu vezica cu tot.

Cireasa trebuie sa mai lase paharul cu zama portocalie, si sa bea in loc de asta apa. In timp ce semenii ei se veselesc, cireasa sta posaca, plouandu-i in gura de pofta. Cireasa trebuie sa se indoape cu afine, asta ingrozeste teribil cistita. De unde afine?

Cireasa trebuie sa se uite la mare dar sa nu se cufunde in unda ei. Apa rece face cistita sa sada mai bine in corpul astral de cireasa, si nu vrem asta. E cald afara, tare cald. Cireasa da tarcoale malului, fara o cafeluta in mana si vai, complet lucida.

Dar se abtine de la erezie. Pentru ca simte cum cineva, o faptura fara inima, locuieste la dansa in vezica si umbla acolo fara sa-i pese. Alearga prin incinta, deschide larg geamurile, pune muzica proasta si tare, facand totul sa vibreze.

Si in fine, cireasa, tineti-va bine, cireasa nu are voie sa se dragosteasca. Iubirea fizica o scoate pe cistita din minti. Si degeaba n-a baut ea cafea, si degeaba s-a abtinut sa plonjeze cu nesat in mare. Daca calca pe bec, s-a ispravit.

Se uita cireasa cu jind la cafea, la paharul portocaliu, la mare si la sex. Face un pas spre oricare dintre ele, si totul e pierdut. Dar ce viata e asta, sa-mi spuneti boieri dumneavoastra.

Pentru ca am uitat mentionez ceva: cand are cistita, cireasa trebuie sa poarte doar chiloti lalai din bumbac. Ce ironie. Iar cand in sfarsit are voie sa iubeasca, (daca se incumeta cineva sa treaca de budigai), trebuie sa o faca scurt, pe grabite. Facand pipi si inainte, si dupa.

Cistita, un fleac, m-a ciuruit. Nu credeam ca doare-asa.

barbatii nu stiu sa vorbeasca frumos la telefon

Dupa ani de testari, traininguri si nazuinte inselate, cireasa se da batuta cu biciul. Se intinde cat e de lunga pe jos si se gandeste strategic, ca un om mare.

A inteles in sfarsit ca barbatii nu stiu sa vorbeasca de o maniera cumsecade la telefon. Dar ce sa intreprinda ea cu informatia asta care i-a smuls 3 lacrimi din ochiul drept si doar 2 din cel stang, mai calit in batalii?

O sa incerce ea sa traiasca asa, fara sa puna la sambure conversatiile complet nesatisfacatoare cu semizeii pentru care are afectiune? Nooooot. Cum sa ma resemnez, ca fatalaul de cioban mioritic?

Culmea e ca ei ma suna pe mine, deci nu ii oblig la actul asta al comunicarii la distanta. Avem consimtamantul ambelor parti. Si totusi, barbatii insista sa fie eficienti la telefon, ca si cum au sunat ca sa rezolvam ceva.

Nu ne sunam ca ne placem. Nu. Ne rad si curcile daca afla cineva ca am sunat pentru bucurii si/sau/doar/niste divertisment. Doar nu crezi, draga mea naiva cireasa, ca pentru dulcegarii exista in orice casa instalat un telefon.

Barbatii suna fructele pentru aceleasi motive pentru care Bell, tot un barbat (vezi imagine), a inventat gadget-ul asta. Sa transmita adica informatii care sa ne ajute in probleme urgente administrative. Ca si cum mie, o cireasa, mi-ar pasa vreun pic de asa ceva.

Dar cireasa abia de curand a descoperit ca asa sunt ei facuti. Barbatii. Si ca nu e cazul sa ia chiar personal tonul morocanos, lipsit de sclipici si pe alocuri chiar cautator de bucluc al interlocutorilor ei cu par pe piept.

Cireasa n-a intalnit nici macar un barbat care, aflat fata in fata cu receptorul si cu ea la capatul firului, sa spuna cuvinte frumoase, pe un ton placut auzului. Si asta desi cand o vad in carnita si oase fine, devin menestreli si artizani iscusiti ai manuirii cuvantului rostit.

Si ma intreb eu acum: cate din relatiile pe care ea le-am trait s-or fi terminat prematur din cauza tonului lor la telefon. Cand vorbesc cu un barbat la telefon, am impresia ca el nu ma mai iubeste.

Daca vorbesc de trei ori intr-o zi, de trei ori mi se pare. Si in sambure mi se insinueaza ca lama unui cutit incins in focul gheenei ideea ca de fapt nici nu m-a avut la inima vreodata.

Si atunci incep sa ma comport bizar, ceea ce il face si pe el sa se comporte bizar. Si in final ne comportam amandoi bizar, ceea ce rezulta intr-o despartire bizara. De neinteles pentru niciunul dintre asociatii in participatiune la dragostea cu pricina.

Oare reusesc eu cumva sa scot raul din barbati la telefon. Sau ei chiar n-au putut, nu pot si nici nu vor putea vreodata sa foloseasca tehnologia pentru a face bezele?

Asta se intreaba cireasa, in timp ce-i suna telefonul. Sa raspunda sau mai bine nu?

cireasa si cea mai tulburatoare in rau experienta cinematografica

Dintotdeauna m-a interesat ce fac asiaticii in timp ce noi dormim. Ce cantece de leagan canta ei copiilor lor ca niste jucarii reusite.

Cum isi trateaza asiaticii arsurile stomacale si ce planuri de viitor fac ei cand viseaza cu ochii lor ingusti larg deschisi. Vreau sa stiu astea si altele in plus. Ca doar de-aia plec in mai putin de doua saptamani spre intr-acolo. Sa vad cum e.

Filmele unde zboara niste chinezi in timp ce se lupta, ma fascineaza. Cum prind unul, cum il devorez. Nu ramane din el decat scheletul si un plescait satisfacut din limba, cum vezi in desene ca mananca Tom un peste. Am vazut Casa sabiilor zburatoare de 18 ori.

Deci sigur ca m-am dus la festivalul de film asiatic, pentru un preludiu de vacanta. Suntem la filmul Geo-Lobotomie. Stiu, titlul ar fi trebuit sa ma faca sa sed in cumpana. Si apoi sa zic nu, multumesc. Don't call us, we'll call you.

Dar eu stiam deja ca asiaticii sunt cam cruzi de soi. Si am crezut ca pot duce. In plus, filmul fusese vizionat cu asa placere la editia trecuta, incat a fost cerut din nou de catre public. Mi-am zis sa vad si eu magia. Iacata-l, gol-golut.

Nu stiu sa critic filmul ca un specialist. Pot doar sa spun ca intai m-am deprimat, si apoi mi-a venit sa plang. In final mi-a venit ideea sa ma sinucid in liniste, fara sa fac prea mare mizerie, dezgustandu-i pe ceilalti spectatori.

Noroc ca eram cu prietenul meu imaginar, I., care m-a impiedicat prin atitudinea lui demna sa fac ultimele doua chestii. Mi-a fost rusine, de-asta am acum puls si lacrimile toate in gestiune.

In mod curios, n-a fost numai faptul ca filmul era plin de o violenta tulburatoare. Ca mureau in continuu oameni in moduri sangeroase. Majoritatea izbiti cu o cazma in cap, improscand sange in jur.

Era multa saracie si personajele erau prinse intr-o intriga absurda in care se zbateau ca arse de vii. Povestitorul era un mort. Li s-au scos in film vreo duzina de dinti de aur, oamenilor care isi vindeau gura si copiii si sufletul pentru bani.

Toate ororile si tot acest mult sange mustind, se intamplau intr-un soare stralucitor. In care tu, om obisnuit cu niste confortabile clisee europene, crezi ca nu se poate savarsi nimic rau.

Dar asta nu e tot. Realitatea a inceput sa fie si ea contaminata jucaus. In timpul filmului au iesit si au intrat in sala mai toti cei prezenti, de mai multe ori fiecare. Scosi poate din minti. In timpul du-te-vino-ului asta, o femeie radea de mai-mai sa se sparga. As vrea sa o cunosc personal.

Cei mai multi isi pierdeau controlul si lasau usile deschise, deci patrundea lumina. Ieseau grupuri si intrau altii noi la loc, sau poate tot ei. Cine sa mai stie. Din ecran curgea un rau de sange amestecat cu enigme asiatice, asa ca n-aveam timp sa ma dumiresc.

Pe la mijlocul filmului a intrat un batran, garbovit de ani, care abia se mai tinea. A mers sontac-sontac, i-a luat o vecie pana in primele randuri. Problema e ca dupa scurta vreme a intrat din nou si iar s-a straduit sa ajunga in fata. Desi nu se intorsese, ati prins ideea? A intrat de doua ori si nicio iesire.

Apoi de ecran s-a prins o pasare vie. S-a prins cu ghearele in mijloc, generand in toata tragedia asta elucubranta momente comice.

Doi dintre protagonisti se alergau spre a se casapi cu sapa. Operatorul ii urmarea ca sa ne redea indeaproape masacrul si parea ca pasarea participa si ea la urgie, plasata strategic fix intre ei.

La sfarsit am ramas seaca. Ca sa ne dregem, am inghitit niste chipsi vietnamezi cu gust de rosii. Si un biscuite cu o consistenta noua pentru mine si gust pregnant de sampon de cacao.

I. a fost de parere ca daca stam si la filmul urmator, care e doar cu gangsteri si impuscaturi, alungam senzatia. Asa ca am asteptat sa dea jos pasarea si ne-am infundat iar in fotolii.

Am urmarit inerta niste impuscaturi soldate cu sange copilaresc. Mult, ce-i drept, dar fata de experienta precedenta, astia erau doar niste asiatici diletanti.

Un fleac. M-au ciuruit. Nu credeam ca doare-asa. Cireasa a fost ingenuncheata in mod pur asiatic intr-o sala in care de obicei se face cultura.

*PS: imaginea este din film, iar ce tine domnul ala nu sunt mai multe branze de burduf.

lotiunea pentru fermitate ajuta, dar nu sanii

Ce sa fac, daca nu prea cred in creme. Cand am fata sau mainile uscate, pun o crema, sa simt pielea cum bea apa si se uda, la fel cum galgaia Stefan cel Mare apa din pocal si ii curgea pe de laturi. Lacom domnitor, lacoma piele. Adica ma hidratez, in termeni social acceptati.

Eu nu cred ca o crema poate sa-mi dea mai multa incredere in mine, sa ma faca mai frumoasa, mai desteapta, mai devreme acasa decat sunt deja. Oricum asta ar fi destul de greu, date fiind circumstantele.

Am incercat sa fiu si eu in randul lumii, ca alte surate fructe, care se emoliaza zi lumina. Dar am cumparat potiuni magice si le-am lasat sa moara o moarte inceata si dureroasa, uitate prin vreun colt, uitandu-se la mine cu ochi plini de repros.

N-o sa le uit niciodata privirea de crema tradata in amorul propriu.

Deci am stabilit: daca cireasa are sapun (solid) si sampon, ea e multumita. Dar uite ca am primit cadou un ulei pentru fermitatea sanilor. Asta inseamna, in viziunea mea, ca daca esti purtatoare de sani mai moi, asa, lotiunea ti-i face de diamant. Cu tot cu sclipiciul aferent.

Cum soarta mi-a daruit un bust generos, eu m-am obisnuit de la inceputul purtarii sanilor mei, adica din pruncie, cu ideea ca ei nu pot fi chiar fermi.

Nu sunt eu foarte precisa referitor la explicatia stiintifica, pentru ca abia inteleg cum functioneaza telefonul. Si nici n-o sa-mi intre in cap vreodata ce sunt mareele.

Dar inteleg totusi ca nu exista nimic pe lumea asta care sa poata sta in asemenea consola. Prin urmare, traiesc bine cu ideea ca sanii mei mari nu stau toiiiiiing-toiiiiiing, indreptati inainte, asa, amenintator catre lume.

Pentru ca insa am primit lotiunea, mi s-a parut simpatic sa ma ung cu ea. Si nu oricum, ca ma plictisesc singura. Ci rugandu-l pe prietenul meu imaginar, I. sa faca oficiile acestui act aproape amoros.

Spun doar aproape, pentru ca oficial obiectivul este altul: proiectul sani mai fermi pentru cireasa. Si totusi spun amoros, pentru ca na. Sa va vad pe voi cum aplicati sau va aplica cineva un ulei pe sani si va maseaza in miscari ascendente, cum zice pe pachet.

Iar voi sa incercati in timpul asta, cat sunteti framantate sau framantande, sa va tineti demne. Serioase ca si cum inghititi untura de peste, care face bine la organism.

In procesul de fermizare al sanilor, poti usor sa te pierzi cu firea si sa oftezi adanc de atata preocupare. Cireasa se da cu lotiunea de doua ori pe zi, asa zice la pachet. Si cine sunt eu sa contrazic o crema.

Si acum sa asteptam, sa vedem ce-o sa iasa. Pentru ca lotiunea miroase frumos si e uleioasa si este aplicata cu seriozitate, poate o sa am sanii ceva mai fermi, in perioada ce urmeaza. O sa va anunt, nu pot tine pentru mine asa veste cutremuratoare.

Daca o sa pot sparge caramizi cu decolteul, o sa stie toata lumea. Desi, haideti sa fim seriosi, nu e ca si cum un ulei poate sa funtioneze cu structura de rezistenta pentru sani. Nu mai suntem copii.

Dar un lucru e sigur, si inca de pe acum, de la prima aplicare: exista moduri in care lotiunea genereaza fermitate instantanee. Cui sa ii mai pese ca nu e vorba despre sani. Important e ca lucrurile ies bine.

cireasa si placerea painii

Sa mananc mi-a placut mereu. Nu cred ca mai e pentru cineva un mister informatia asta. Sunt primara pana-n maduva de cireasa.

Apreciez o gateala tulburatoare de trei ori pe zi. Un somn trainic pe timp de noapte, pentru ca pielita sa ramana mereu neteda.

Si nu fac mofturi nici la alte cofeturi din aceeasi categorie de lucruri ce nu necesita neaparat citirea prealabila a unei biblioteci. Daca intelegeti ce vreau sa spun. Nu dau nume, dar e o actiune de capatai.

Totusi rareori creez cu manutele astea doua ceva mai elaborat de bagat sub nas. Si cand chiar se intampla asa minune, vorbim de maximum o ciorbita acrita cu bors. Sau o mancarica de mazare, insa ultima a fost zamislita in primavara lui 2007.

Dar uite cum cireasa s-a dus intr-un loc unde i s-a spus de la bun inceput ca o sa iasa numai daca reuseste sa faca o paine, cu manutele astea doua. Emotionata de asa intamplare, m-am prezentat in strada Jean Louis Calderon, unde formeaza ea o increngatura cu Batistei.

Numele locului este Violeta's Vintage Kitchen. O sufragerie care nu e a mea si unde mai mananc uneori. Evenimentul se cheama Atelier de facut paine #2 si participantii sunt in procent coplesitor bloggeri. Miza este crearea celei mai frumoase paini. Premiul: un tort cu cioco si banane. Muah.

Colega de grupa a ciresei este surata lamaie. Cireasa pune sortul pe dansa si se transfigureaza, ca in reclamele de tigari de la inceputul anilor '90, intr-o gospodina adevarata. Desi ceva mai mica de statura decat normal acceptat.

Violeta ne-a infatisat dinaintea ochilor ingrediente primordiale pentru fericire. Faina obtinuta din grau iubit de soare si ulei stors din florile ce s-au intors o vara-ntreaga dup-al lor stapan carismatic. Pe masa mai erau: iaurt iesit din uger cald de vaca ce poarta imprimeu frumos si sta cuminte, pe inserat, deasupra galetii. Sare adunata cu grija de pe spuma valurilor marii de iunie. Unt obtinut prin zvantarea si istovirea smantanii venite de la aceeasi vaca de mai sus. Apa din izvoarele lumii, venita doar printr-o intamplare incredibila la robinul de sub nasul nostru. Seminte din fructele pamantului, amestecate intru savoare sporita. Si un ou ouat de o gaina care l-a slobozit cu drag in lumea ce mare, ce incepe in al sau cuibar.

Cireasa tematoare a cernut cu grija faina. Dar apoi lucrurile au inceput sa se lege. Si dupa numai cateva minute, cine credeti ca framanta de zor la botul de huma dulce care se itea din ale ei maini obisnuite atavic cu aluatul? Cum cine?

Ce chestie. Stiati ca faina nu musca? Si ca oul crud nu produce leziuni? Cireasa s-a imprietenit pe data cu a ei coca. Si, sfatuindu-se cand cu violeta, cand cu surata lamaie, a creat un biloi onorabil, ce anunta viitoarea paine.

Joaca de-a painea i-a placut ciresei ceva de speriat. Ce s-a mai mozolit dumneaei, si cat a indesat aluatul, ca sa fie sigura ca painea ei va fi suava si usoara ca aripile unei gargarite.

Cum romantica din fire nu are lecuire, cireasa a facut o paine-inima. La inceput s-a ras la exponatul ei cam infantil, sa zicem. Dar cand puiul de paine e iesit rumenit din cuptoriu, universul intreg a incuviintat alegerea.

Mi-a fost asa de draga painea mea, incat parca am nascut. As fi leagat-o la piept si as fi dus-o la toate expozitiile. Si in final as fi aranjat sa poposeasca la Louvre, imbalsamata ca artefact de civilizatie contemporana.

Dar cireasa a dedicat prima paine din viata ei prietenului ei imaginar, I. I-a infatisat-o cu grija si emotie. El a mancat-o cu pofta in timpul unui film asiatic cu batai ce s-au desfasurat in hala de carne cu muste si apoi in fabrica de gheata.

Daca paine buna si facuta de tine nu e, nimic nu e. Asa crede cireasa acum, dupa ce a mai trecut o noapte.

Poze cu intamplarea asta aici.

cum ajungi la cules de cirese

Cand ma plictisesc, eu nu obisnuiesc sa rasucesc intre degete o suvita de par si sa ma gandesc ce bine ar fi sa am o renta viagera (orice o fi insemnand asta, oricum suna tare bine).

Nici nu ma asez cu toate ale mele comod pe canapea, latita, sa apas spasmodic cu degetul aratator pe comanda pentru tele.

Ezit sa ma distrez procurandu-mi astfel la mine in sufragerie, claie peste gramada, lei fiorosi, aruncatori cu ciocanul, exploratori arctici, explicatii stiintifice legate de corpul de om intors pe dos, tehnici de tatuare si tunning de masini.

Cand ma plictisesc, eu dau o raita prin blog, sa vad cum ajunge lumea aici. Sigur, unii vin la cules de cirese stiind ce o sa manance si mai ales cum. Dar sunt oameni pe lume, ce chestie, care n-au auzit de mine si intra aici cautand tot felul.

V-am adus unde voiam: sa va spun si voua ce au cautat unii pe google si au ajuns astfel la mine, sperand ca ii voi lumina. Mare ti-e gradina ta, Doamne.

Cele mai dese cautari sunt pe grasi: dolofane dragute pe plaja & femei grase care fac baie, apoi sfarcuri (cateodata lasate), wc (cum stau barbatii pe wc), si mosi & babe: care danseaza, babe care vor sa se combine & cum arata mosi din toata tara.

Un capitol intreg intra pentru basini si inca un stol mare de curiosi, pentru curci. Da, am scris mai demult un articol despre curcile de carne, care ma ajuta si acum la trafic.

Mai sunt cativa razleti dar hotarati, care spera sa le explic de ce tac barbatii. De unde sa stiu eu, doamnelor si domnilor, de ce tac? Poate ca nu au nimic sa va spuna.

Dar unii, spre exemplu, au vrut sa gaseaca femeia cu 4 picioare, aici. Altii au vrut sa stie cum sa faca sa nu se mai masturbeze si tot la mine au ajuns, ce ironie. Pentru ca eu lupt cu incapatanare contra intreruperii acestui obicei drag.

N-am putut oferi nici rochii pentru mirese mici si grase, sorry. Si bag mana in foc ca despre melodia se marita fata mea nu am ciripit vreodata. Anunt important: impotriva sforaitului nu cunosc decat metoda pernei pe fata, ce conduce la tacere finala.

Insa pe acel om care a cautat, de 7 ori la rand, la ore diferite, imperecherea la melci, probabil ca l-am uimit. Da domnule drag, la cirese afli cum se imperecheaza melcii. Si pleci multumit acasa.

Totusi n-am vorbit deloc despre cum se dragostesc carasii, si tosusi cineva a venit aici manat de dorinta: sa afle treaba asta de la cireasa. Stiu cum o fac chiar si mustele, dar nu pestii. O sa ma gandesc la asta, insa.

Unde oi fi discutat eu despre ogari care prind iepuri? Dar despre mamici perverse care poarta botine galbene? Dar despre faptul ca vreau sa emigrez in olanda? Cand mi-a scapat un panseu legat de ce ma fac cand am tenie in mine?

Vreau sa cred totusi ca cei care au ajuns sa inghita cirese cautand vase pentru fiert lapte nu sunt chiar rau dezamagiti, pentru ca nu mi se pare o problema grava.

Mai nasol este pentru cei care aveau o urgenta: cum sa strige un arici. Sau tanarul (sper) care intreba la cirese: daca o las pe una gravida ce fac?

Oi fi zis despre mirosul ciorapilor, nu mai stiu. Desi e cam scarbos, si eu nu discut lucruri scarboase. Oi fi zis si despre regele shaormei, doar cunosc unul. Afectiunile afinatei le-am cunoscut pe pielea mea. Dar zau daca inteleg de unde stie google asta.

Dar cum sa fi folosit eu cliseul ochi-poarta catre suflet? Si oricum, cine ar vrea sa stie amanunte de pe net pentru asa ceva? Daca nu stii sa citesti in ochii oamenilor, nu te invata netul, cel plin de ochi virtuali.

Nu, domnilor, nu stiu un unguent pentru o zgaiba de-a dumneavoastra. Nu, nu detin o carticica pentru torturi practic si nici nu cred ca o sa-mi cumpar vreodata.
Cineva credea in mod sincer ca "doar tu ma faci fericita". O fi, nu zic. Stiu ca sunt fascinanta.

Nu, nu stiu cum se planteaza pomelo si ce trebuie sa faci cand simti mancarimi de noapte. Si nici macar n-am stiut ca exista pe lume o umbrela speciala pentru caini. Oricum, mama de cireasa o sa se bucure de vestea asta.

O precizare: ati ajuns la fix daca sunteti in cautare de urechi pufoase, miei, uniforma de marinari, arabela, orgasm, irod, buze cu diamante si cat costa un bilet spre napoli. Desi, fie vorba intre noi, as fi preferat sa nu stiu chestia asta, ultima.

Am facut o selectie frugala, pentru prietenii obisnuiti ai ciresei, de cautari google care aduc lumea aici. Mai sunt multe, unele despre care nu pot spune aici, ca se imbujoreaza cireasa. O fiinta prea timida pentru lumea in care traim.

cerere de oferta catre brian

Buna dimineata, Brian, tu rocker de talie internationala. Sunt eu, cireasa romaneasca.

Mi-a trebuit foarte mult pana sa-mi fac curaj sa-ti scriu. Stiu cat de ocupati sunt rockerii in general, si cineva mi-a spus recent cum ca ai avea si o nevasta, cu un copil inclus. Eu insa nu sunt sigura, asa ca zic sa imi incerc norocul.

Vezi tu Brian, mie imi plac rockerii mult de tot. Nici nu mai conteaza ce canta ei, imi plac pur si simplu, asa. Imi plac dramele si fitele si atitudinea de rebeliune revarsata intr-o ghitara. Ce sa fac, toti avem slabiciuni.

Cu tine insa treburile se complica: imi place si muzica pe care o produci, plin de nervi si razvratire trista dar sexoasa, sub numele de Placebo.

De-aia am plecat val vartej ieri de la mare cand inca mai era soare si frumos afara si se mai aflau multe hamsii cu usturoi de mancat si multe cafele la Ovidiu de baut si m-am infiintat la concert, imbracata in rochie rosie.

Stiu ca m-ai identificat in multime, chiar daca eram la gazon B. Altfel n-ai fi zis, facand si cu ochiul, aproape imperceptibil: I hope you have a great time, children of Romania.

Iti scriu pentru ca 1. nu mai pot sa ma abtin si 2. ma gandesc ca poate iti convine si tie. Uite ce e: m-am hotarat sa te urmez pe unde ai tu treaba. Nu am cheltuieli mari si nici pretentii nelalocul lor.

Am vazut ca ti-ai lasat parul lung. Ma gandesc ca ti se pare tare enervant sa te speli pe cap. Si totusi imaginea unui rocker implica sa ai parul pufos si curat in fiece clipa. Eu, sincera sa fiu, te-as spala cu placere.

Apoi, ma gandesc ca si rockerii isi mai taie cateodata unghiile. Eu nu suport sa ma ating de picioarele oamenilor, dar in cazul tau o sa fac o exceptie. Nu o sa trebuiasca sa mai suporti tampeniile debitate de cosmeticiene, ca sa te poti igieniza.

Eu o sa ma ocup de asta, si in timp ce se intampla, vorbim despre ce vrei tu. Chiar si despre farduri. Apropo de asta, sa stii ca mie nu-mi pasa ca lumea zice ca nu prea esti barbat. Barbatii zic asta, de invidie ca ei nu pot merge dati cu rimel la corporatie.

Ti-as face micul dejun in fiecare dimineata si, in timp ce as avea grija sa bei laptele cald, ti-as asculta lamentarile depresive pe care trebuie ca le ai. Daca e cineva atent la textele cantecelor tale, isi taie venele. Dar eu sunt altfel. Nici nu stii cat pot sa duc.

Cand spargi ghitarile de pereti pentru ca lumea nu te intelege, eu iti voi aduce mereu una nou nouta. Voi avea grija sa platesc facturile, ca sa nu te preocupi cu lucruri din astea efemere, care omoara creativitatea. Un rocker trebuie sa faca rock, nu sa isi umple timpul cu meschinarii.

N-o sa-ti tin teorii cu fumatul, desi nu pot sa zic ca ma omor dupa asta. Cand fumezi, iti miroase gura ingrozitor. Si mainile iti miros. Dar am vazut cat tii la asta, si m-a distrat cum fumezi pe scena cu ostentatie, ca un copil teribil.

Apropo de libertati, m-am gandit: nu o sa ti le ingradesc. Sunt de acord cu afirmatia ta fuck the government, fuck the system. Am si urlat impreuna cu tine aseara, chestia asta. Se uita toata lumea la mine, dar nu mi-a pasat. Important e sa iti fiu pe plac.

Eu asa te vreau, exact asta imi place la tine. Arati ca o panseluta, dar in tine zace un rahan. Brian, you had me at hello. M-am tot intrebat daca esti genul de barbat care mai duce si el gunoiul din cand in cand, mai vine cu o floare si mai ia copilul comun de la gradinita.

Stii ce? Astea sunt chestii demodate. M-am hotarat sa nu-ti reprosez nimic. Daca nu iti vine natural sa le faci, lasa ca le fac eu. Tu doar sa arati bine si sa fii pe marginea depresiei furioase. Asta ma intarata la maximum.

Mai am si multe alte lucruri sa-ti ofer, am zis aici doar cateva, sa te fac sa prinzi un pic gustul. Si repet, nu cer nimic in schimb. Nu sunt absurda, stiu ca un rocker are numai de luat si da totul apoi pe scena.

Dar mi-e nu stiu cum sa le zic aici, public, pana nu stiu cam in ce ape ma scald. De-aia astept, Brian, un semn de la tine, ca sa stiu daca-mi dau demisia (iarta-ma dana, dar cand te cheama un rocker te duci si gata).

Eu propun asa: daca la urmatorul concert o sa alegi sa canti din toate melodiile tale minunate piesa Every You Every Me, eu o sa inteleg ca raspunsul tau este da. Imi fac repede bagajul si ma prezint unde zici.

Multumesc si rock is not dead si fuck the sistem si mai ales the government.

A ta sincera,

Cireasa.

bilant de cireasa

M-am ridicat pe varfuri si am atins cu mana marginea primei jumatati din anul asta. Ce bine ca a fost una plina ochi, cu destule bunele incat sa spele inevitabilele laturi.

Si stand eu asa, cu fereastra deschisa, si cu luna sub nas, in timp ce orasul tot miroase-a ceai de tei, m-am apucat sa fac socoteli. M-am uitat pe rezolutia facuta in ianuarie, sa vad ce din ea am reusit sa fac. Si spre ce sa alerg in trap saltat in continuare.

1. Prima pe lista: Londra. Am vazut-o in mod fericit. Si pentru ca mi-a placut, o sa o mai vad din nou, in fix o luna. Londra inseamna prietenul meu bun, spaima tantarilor. Si o suma de senzatii speciale, ca de-aia sta regina acolo, nu de fraiera.

2. Voiam neparat sa fac mamaliga. Dar si pesti usori, borsuri drese bine si alte gateli placute obrazului subtire. Am facut prima mamaliga si apoi am lasat ceaunul in paragina, locuiesc in el 3 paianjeni. Probabil o familie cu stare, doar e un ceaun din zona de nord a orasului. Deci aici mai am de lucrat.

3. Nazuiam sa scriu la 3 reviste anume. S-au intamplat doua din trei: The One si Esquire. Sper ca asta e doar inceputul, am planuri mici, medii, mari, si clare de tot, ca roua de pe iarba din gradina doamnei Stefan. Limita este cerul.

4. Am slabit si am redus pungile de pufuleti la un minim acceptabil. Atat de minim incat se poate considera ca Anonimous Pufuleticholic a functionat. Sunt cireasa si pot sa stau langa mine in pat tolanita langa o punga de pufuleti, fara sa o ating.

5. Tineam mortis sa ajung in Argentina, Australia sau Asia. Asia, bifat. Adica am bilete, ce ma mai poate impiedica sa zbor spre ea? Niste vize, dar o sa le iau mintenas.

6. Urmeaza un punct nebifat, ce porcarie. Vreau sa pun voci pe desene animate si spoturi audio. Si vreau asta de ani buni. Chiar sa nu fiu eu buna de Betty Boop? Lasa, o sa ma incordez mai tare. O sa faca Disney desene numai ca sa pot eu evolua pe ele.

7. Fiinta altruista atunci, in miezul iernei, voiam sa ofer oamenilor din jur din ce in ce mai multe lucruri bune, din cele nepalpabile. Mi-o fi iesit, nu mi-o fi iesit. Plangeri, anyone?

8. Nu am cumparat roti de iarna, cuptor si masa de la Ikea. Si cred ca asta s-a intamplat si pentru ca am vazut ca pofta intra in contradictie cu punctul 10, care zice ca vreau sa cumpar cat mai putin. Si care e bifat, mi-a iesit. N-am cumparat mai nimic, doar bilete de avion si niste kiwi.

9. Istanbul, mon amour, tot nu mi-a iesit. Dar nu ma dau batuta. Nu mor ciresele cand vrea sistemul si criza care o impiedica sa purceada in asa aventura mirobolanta. Trebuie sa locuiesc 6 luni acolo, orice-ar fi.

11. Strang gunoiul diferentiat de vreo 3 luni si nu e treaba usoara. De fapt e grea de tot. Dar nu ma las, orice-ar fi, nu ma las. Mor cu plasticele si hartia si sticla de gat.

12. Of. Uite ca n-am facut mai mult voluntariat. Dar am fost aproape de prietenii care au avut nevoie de mine. Se pune?

13. Maroc s-a anulat din motive ce nu tin de samburele de cireasa. Sange aveam, bani aveam, doar criza mondiala a dat peste cap niste chestii. Asta nu inseamna ca renunt, nu. Eu nu renunt.

14. Carticica mea galbena e la fel de indepartata ca acum 6 luni. Dar si cand s-o apropia si o vedea lumina zilei, sa va tineti!

15. Voiam sa dau drumul la inca doua bloguri. Unul e gata dat drumul si se tine falnic: dasiprimeste.ro. Celalalt, care va fi deschis impreuna cu mama de cireasa, urmeaza in toamna. Deci stau binisor.

16. Ma imbrac cel mai frumos si ma pieptan cel mai vartos in ultimele 6 luni. Aproape ca sunt de neoprit, mai ales in ceea ce priveste pieptanatul. Done.

Eu zic ca m-am descurcat bine prima jumatate de an. Si ca restul sunt doar detalii. Sa-i dam bataie.

cum e posibil

Cum e posibil asa ceva? Ma intreb cand descopar ca un sex tare nu ma place.

Si nu ma refer la sexele tari care au apucat sa ma cunoasca putin si apoi s-a intamplat ceva care le-a dovedit ca totusi nu sunt ce paream a fi prima data si ce si-ar fi dorit ei de fapt sa fiu si atunci ei nu m-au mai placut, care este. Nu.

Ma refer la un scan practicat de masculi din sport, asa, cand vor sa identifice potentiale femele disponibile. Stiti cum un barbat trece cu ochii peste o adunare si se opreste acolo unde i se pare ceva deosebit, pentru stabilire de eye contact.

Eu nu inteleg si pace ce fel de barbat e ala care cand da cu ochii de cireasa, nu ramane stupefiat de ce tocmai a descoperit.

Cum de nu-si suna mama pe loc sa ii zica am cunoscut pe cineva. Si cum de nu se repede sa ma sarute, in aplauzele tuturor, ca in filmele americane. Scotand apoi din buzunarul de la spate si o cutiuta cu inel, pe care eu il refuz imbujorata, pentru ca nu sunt pregatita.

In loc sa faca toate astea, el e in stare sa plimbe privirea mai departe, ca si cum sunt mii de cirese pe lume. Si asta de fata nu are nimic special. Hellooooo, pe ce lume esti?

Ce ai mancat tu cand erai mic de nu esti capabil sa vezi magia? Asta vrea cireasa sa-i strige in obraz omului nepasator. Si apoi, sa ii arate cu rabdare orbului, ca si cum insira margele pe o ata, ce calitati minunate are ea.

Ca putem sa avem pareri diferite despre viata, ca poate tu vrei sa emigrezi in hatisurile canadiene si eu simt ca trebuie sa duc mai departe ce a inceput Stefan cel Mare, pot sa inteleg. Dar cum sa ma scoti din competitia de imperechere la mamifere mari, inainte sa stii toate astea?

Sigur, nu ma intereseaza sa ma placa toti barbatii. Dar aia carora le fac eu favoarea sa-i observ si catre care dau marunt din gene, da. Aia trebuie musai sa-si vina in fire si sa arunce dupa mine un lasou cu care sa ma gatuie dragastos, precum cowboy-ul gatuie cu satisfactie a sa vaca.

Cum e posibil sa nu vezi licuricii din ochii mei, ce au o rezolutie asa de buna incat se vad si in toiul zilei? Asta nu sunt eu pregatita sa inteleg. Sau poate ei vad magia, dar simt pericolul de a fi inghititi cu fulgi cu tot de catre cireasa-anaconda?

Daa, asta trebuie sa fie. Si atunci se prefac indiferenti, ca sa fie scutiti de o mutilanta ulterioara suferinta. Au toti credite, asigurari, telefoane noi si plasme de cumparat. Si nu-si permit niciun moment de ratacire, asa ca se feresc de orice pericol.

Gata. Uite, vorbind cu voi, m-am mai linistit. Am inteles de ce unii barbati par sa treaca pe langa cireasa ca gasca prin apa. Pffiiii, ce bine ca mi-am dat seama. Pentru ca nu puteam neam trai cu ideea ca unii barbati pot sa aleaga sa nu ma placa.

Saracii de ei. Acum m-am incalzit si simt mila. Mila pentru privirea lor fals rece. Mila pentru ca, vazand cum trebuie sa arate o cireasa pe cinste, ei trebuie sa aleaga tot felul de surogate.

Mila ca o sa se trezeasca asudati in toiul noptii, intrebandu-se unde au gresit. Cum e posibil?

hope avenue

Am primit inca o leapsa de la locul meu de munca, hotcity.ro. Si acum premiul este foarte tentant, adica doua abonamente la B'est Fest. Dar ca de obicei, eu n-am voie sa particip. Ce nedreapta e viata uneori, chiar si cu fructele.

Leapsa zice sa aleg un cantec de dragoste cu niste cuvinte care mi se par mie funny si sa il traduc, cum ma pricep eu mai adecvat.

Mie mi-a venit sa ma departez de repertoriul international si sa fac o retroversiune Am ales hope avenue, by Corina Chiriac. Si uite ce a iesit.

Will he show up or he won't, please gimme an answer/
I don't think he would hide away from me/
Where is he hanging around? Where is he?/
If he could at least send me an e-mail/
For me to know that he is still alive and this would be enough.

I kindly ask you to remind her (happyness) my address/
When you meet with happyness/
The house with flowers, hope avenue, ground floor/
I am still waiting and hoping..

Please ask her (happyness) to sit & eat at my table/
When you meet with happyness/
Make her pour just a drop of nectary/
In my cup which is full of bitterness./


And if one morning, she is coming (happyness)/
She can spend a lifetime, but even one day/
Until the moon is rising/
And she can tell me goodnight (by happyness)/
Just to know that she (happyness) is alive and this would be quite enough for me.

Tananana-nanananaaaa-tanaaaaa.

Eu m-am spart de ras cand am facut asta. Ma gandeam ca poate le distreaza si pe Zana Maseluta sau Copila Blonda, Innuenda cu umor subtil, Miruna Anurim, regina online-ului corporat si Femeia simpla dar nu chiar.

cand cireasa face viermi

Patru cincimi din mine sunt interesate de ploaie de soare, oi ganditoare, batai de aripi de fluture, coaja de paine scoasa din cuptor, flori de un rosu ametitor de pus la ureche si mic dejunuri grandioase, luate in aer liber.

O cincime se ocupa, pe la spatele meu, cu goana dupa putregai.

Ponderea e deloc nelinistitoare, daca e sa judec la rece. Cu cele patru cincimi insorite, pot sa rastorn lumea de trei ori de zi. Si cantitatea de fericire personala este una induiosatoare, chiar si pentru cei mai sceptici dintre pamanteni.

Impart pe unde trec stropi de apa racoroasa si ma simt asa de bine in pielita mea. Pot sa si plesnesc de atata multumire, imprastiandu-ma in praf de minune si manjind astfel cu aur obrajii audientei uimite.

Cand insa ia haturile cincimea cu numarul 5, cireasa face viermi. Incepe sa simta monstruos. O gasesti atunci band din baltoace si balacindu-se in saliva dragonilor de komodo care, in mod ciudat, nu o omoara de tot. Ci doar o schilodeste temporar.

Cireasa cu viermi adora sa ia coaja de pe bube vechi. Scormoneste prin gunoaie emotionale, stoarce ambalaje colorate de la sampoane deja consumate, doar-doar o mai curge ceva. Si strange pungi de plastic putin folosite in care se tot chinuie sa mai indese cate ceva, sa nu le arunce.

Poti sa o si crestezi atunci pe cireasa, putin, cu cutiul, ca oricum nu curge sange. Ci doar ii iese de sub pielea deschisa catre lume o muzica indracita si un stol de lacuste care nimicesc gradinile oamenilor inocenti.

Cireasa cu viermi nu are mila nici de ea, ce sa mai vorbim de alti semeni. Este in cautare de victorii sangeroase si este dispusa sa doneze pentru asta parte importanta din sangele ei si al victimelor colaterale.

Ea schimba lumina diminetilor cu tenebrele si tortul de ciocolata cu placerea pentru consumul de flori de rugina. Cireasa cu viermi alege sa-si mentina pielita subtire si neteda nu cu apa de trandafiri, ci mangaiandu-se cu o razatoare cu solzi mici.

Si totusi, nici macar acum, cand cincimea naravasa rules, nu putem sa vorbim de nemultumire. Ce daca cireasa are sange la botic si ochii injectati? Ce daca ea alege sa se distreze suferind, cu inima schimonosita?

Cireasa e facuta din 5 parti, si toate conlucreaza intre ele, cu intelepciunea unor oameni mari. Doar ca atunci cand face viermi, cireasa ar avea nevoie de ceva ajutor in a gestiona factiunea ei turbulenta.

Si daca nu acum, atunci cand. Si daca nu cei din livada, atunci cine. Si daca nu de ce, atunci cum.

Cand cireasa face viermi, mai bine dormim putin, pana-i trece.

cireasa si labirintul

Ce bine era cand magazinul Unirea avea doar o aripa. Sau de fapt era tot numai un corpuscul central. Of, cum sa zic eu mai bine ca sa ma intelegeti.

Inarmata doar cu o stecluta cu apa si o punga de pufuleti de calitate superioara, cireasa s-a aventurat in megastructura magazinului Unirea. Cum de nu au venit cei de la Discovery sa faca o emisiune despre el? Cu ce sunt mai breze podurile japoneze?

Ea avea un plan bine definit, dorind sa ajunga in trei puncte cheie ale marelui colos. Inca de la inceput lucrurile au mers prost. Cireasa a vrut sa-si faca poze si quest-ul asta a dus-o in aripa splai, la raionul de obiecte africane.

Speriata de mastile ranjite, cireasa a pus broboada si a intrebat in dreapta si-n stanga. Aceasta victorie lipan a vremurilor noastre, fara sa aiba insa si un bator calauzitor, a aflat ca photo oportunity este taman in aripa calarasi.

O ia cireasa spre vest (cred) si incearca sa ajunga la obiectivul vizat prin interior. Cat vezi cu ochii, numai ramificatii, stradute, alei, vai, dealuri si intranduri inteste de obiecte menite sa abata atentia de la drumul de urmat.

Drumul catre aripa calarasi se tot intrerupe, este un fel de strada mantuleasa. Urmareste cireasa sagetile, dar degeaba.

Pentru ca este totusi un fruct razbatator, ea incearca sa-i convinga pe angajatii unui fast food care emana miasme otravite, sa-i faca ei poze. Ti-ai gasit. Cireaso, vrei hamburger? i-au zis. Cum eu am scuturat ingretosata din cap, mi-au replicat: pleaca, cireaso, usi de-aici.

Obosita de atata zbucium si stresata de la refuz, incearca ea sa il convinga si pe domnul cu sapca din magazinul mare de electrocasnice. El o imbie sa-si cumpere orice, numai sa cumpere atunci, pe loc. Refuza sa-i faca poze si ii da vant iar afara, in arsita.

Cireasa cu picuri de roua in mustata ajunge in final la destinatie. Doamna o pune pe cireasa sa stea dreapta si sa se uite intr-un punct fix. Cand ii baga lumina aia mare in ochi, cireasa ii inchide.

Doamna o cearta si o mai pune sa stea o data. (Ar trebui sa vedeti rezultatul, e destul de fabulos.) Doamna o cheama pe cireasa in 20 de minute, cireasa se jura ca vine.

Incearca sa o ia pe unde a venit, pentru acum trebuie sa ajunga inapoi in splai. I se pare ca ajuns iar la domnii cu bucate nesanatoase si urat mirositoare, dar vai. A dat peste alta pravalie pestilentiala, de unde se salveaza repede, inainte sa aiba miscari antiperistaltice.

Ajunge, fara sa inteleaga cum, intr-o parfumerie. Pentru ca se uita in gol, este intrebata daca ii plac mai mult parfumurile dulci. Cireasa raspunde ca vrea 200 de roni. Este izgonita de catre vanzatoare, direct in soarele puternic.

Tarandu-se pe langa stresini, cireasa vede banca, intra si se adaposteste. Ia banii si vrea acum sa cumpere bilet la concert. Ajunge in corpusculul central si urca sus-sus, unde stia ea ca este magazinul cu bilete de concerte pentru cirese.

Acolo, ce sa vezi. Miroase a prajeala si sunt oameni simpli care iau masa scaldati intr-o baie de lumina artificiala.

Dupa ce merge la raionul sushi si incearca sa-l convinga pe un domn cu boneta sa-i dea bilet de trimitere la concert si el nu vrea, cireasa abatuta ia iar scara. In sens invers, de data asta.

Se duce langa niste chiloti cu pufi si o intreaba pe doamna responsabila de ei unde sunt bilete B'estfest. Ajunge, cumpara si isi da seama ca trebuie sa ia pozele. Dar cum sa ajungem la ele?

Cireasa schimba strategia si intreaba intai la raionul cu pantofi. Dar in timp ce i se explica, se sperie foarte tare de modelele pe care le vede expuse. Face un atac si cade in nesimtire la sectiunea pentru barbati, unde sunt numai tarlici cu varfurile intoarse in sus.

Vanzatoarea, exasperata de probleme la ea in magazin, aplica pe cireasa spray pentru intretinerea pantofilor. Cireasa se trezeste sub o ploaie chimica, netezeste fustita si fuge in jos, unde vede cu ochii. Fuge pana se termina scara.

Ajunge iar intr-un loc unde miroase urat si prinde speranta: asa mirosea si pe drumul spre poze. Cireasa are fustita murdara de la cazatura, este acoperita de o fina pelicula de transpiratie si cu increderea in semeni teribil de zdruncinata.

Intreaba la brichete si accesorii pentru fumatori unde sunt pozele ei. Si un domn amabil, vazand in ce stare jalnica e, se milostiveste. O taraie de par si o leapada in fata doamnei severe.

I se inmaneaza pozele. Si este scoasa inapoi in soare de catre cineva de la departamentul "paza labirintului". Cireasa isi aduna ultimele puteri si fuge fara sa se mai uite in urma. Isi promite solemn sa nu mai calce niciodata pe aici.

cireasa si racoarea masculina

Cireasa stie ca barbatii sunt o specie finisata diferit, cu extraoptiuni bizare si mult departate de varianta standard. Unde ca standard sunt luate fructele, cele facute dintr-o coasta.

Dar asta nu o impiedica sa tot vrea, saracuta, sa se imprieteneasca bine cu martienii si sa traiasca in buna pace si prietenie cu acestia. Toate bune si frumoase pana cand cireasa cu sange cald intalneste barbat cu sange rece.

Caci numai asta poate fi explicatia pentru care orice barbat, stapan al unei masini, tine mortis sa criogeneze fortat toate creaturile aflate in mijlocul sau de transport. Trasaturile i se schimba cand atinge butonul AC. Este de nerecunoscut.

Este momentul cand chiar si un contabil care in mod normal n-ar putea sa rupa nici macar un picior unei muste, se transforma in tortionar si isi chinuie victimele aflate in acelasi perimetru cu el.

Si uite cum gandurile pasnice, de imprietenire cu sexul tare, pleaca de langa cireasa si in locul lor se instaleaza ostirea pregatita de razboi.

Militarii bine instruiti din capul ciresei se cocotata pe metereze, invartind de zor in cazane cu smoala incinsa, si sunt gata sa pravale pietroaie. Cireasa incearca timid sa foloseasca argumente, sa implore cu glas mic, sa explice de ce nu poate trai asa.

Barbatul insa nu are urechi sa auda. Cand afara e vara si e zi si e tare cald, cireasa apreciaza aerul conditionat. Dar barbatii, odata comutati pe summer mode, nu mai vor sa judece fiece situatie in parte, punctual.

Calaii insista sa puna sufliciul pe ei si pe bietii calatori chiar si cand afara e seara si, de multe ori, chiar racoare. Oare sangele lor rece se strica in mod iremediabil pe timp de vara, daca este lasat afara din frigider? Hm.

Cireasa a observat ca orice relatie, oricat de stransa intre barbatul sofer, stapanitor al butonului AC si oricare dintre calatori este absolut nula si neavenita, cand e vorba de oferit indurare.

Poate sa fie soferul indragostit lulea de o calatoare. Sau poate sa care cu el a lui batrana mama, cu dintii de lana. Sau o sefa care o sa-l dea afara imediat ce iese din masina si poate sa-si desclesteze degetele inghetate si sa semneze actul.

Nu are importanta cine il roaga si in ce fel: aerul conditionat va ramane pe veci pornit la cote de alarma.

Calatoriile in regim de teroare incep de prin mai si se termina odata cu prima bruma.
Abia atunci barbatul cu turturi la nas de atata racoare, admite ca a venit iarna si nu mai e cazul sa ne stam cu sfarcurile intarite si pielea de gaina.

Atinge el butonul cu duiosie pentru o ultima data si e de acord sa renunte la tronul de calau pentru niste paslari moi, de casa. Iarna, si barbatului ii place caldura, in mod curios.

De parca nu erau si asa destul probleme, sexele astea potrivnice mai simt si nevoia de temperaturi opuse. Doamne, de ce ne-ai lasat asa pe pamant. Sau, daca ai gresit, noi avem rabdare sa repari, si nu o sa iti pierzi din prestanta.

Fa-ne macar sa vrem temparturi egale. Si fa-o repede, avem o vara de razboaie inainte.

cireasa galbejita

N-ati observat ca cireasa are ochii mai mici si pusi mai oblic pe cap, asa? Si nu cumva vi s-a parut ca pe alocuri nu o mai intelegeti, ca vorbeste in dodii?

Ma mir ca nu s-a sesizat nimeni despre asta, dar v-ati luat cu treburi, inteleg. Pentru ca cireasa tocmai a cumparat niste bilete de avion care o propulseaza in absolutul asiatic.

Cireasa vilegiaturista a facut un act vitejesc si este acum posesoarea urmatoarelor rute: Bucuresti-Roma-Bangkok & Kuala Lumpur-Londra-Bucuresti. Intre ele, potopul, adica trei saptamani de scotociri si framantari asiatice.

Se pare ca in program se prefigureaza mai tare si mai tare o intarire a relatiilor livado-chinezesti. Scopul declarat al vacantei este urmarirea nu stiu carei eclipse, care se vede cel mai bine la habar n-am care data, in Shanghai.

Bineinteles ca cireasa n-are nici in clin nici in maneca cu treaba asta. Carui fruct ii pasa de-o eclipsa? Asta e treaba de legume. Dar prietenul polonez cu culcus in Viena, unii il tineti poate minte, are batuta asta.

Si cireasa a crezut ca e momentul sa vada si ea unde se fac penare cu pisici si ascutitori frumoase. E drept ca la inceput s-a zgribulit de frica.

Daca o prind niste chinezi? Chiar daca ea se zbate, semanand panica in acest popor de neghinita? Ei aduc insa intariri si o leaga fedeles, cu fir rosu de matase chinezeasca. Apoi insista sa o serveasca unor baroni locali, cu un text bine ticluit.

Stiti probabil de la Discovery Channel mesele alea speciale, cu o gaura in mijloc, unde se fixeaza cu blandete craniul unei maimute tinere. Cum pe urma se decaloteaza si se consuma creierul ei plin inca de ganduri legate de padurea cu liane si prietenii pe care i-a puricat, stand la palavre.

Mi-a trecut prin cap ca as putea si eu ajunge fixata intr-un astfel de suport. Sa ajung sa amuz niste oameni cu stare care vor sa ia masa in oras, ca sa se mai destinda dupa o saptamana infernala la serviciu.

Buna seara, se prezinta tacticos chelnerul. Si cu voce mai joasa, la urechea tatalui de familie: "astazi va recomand creier de femeie blonda, miniona, caucaziana. Este nascuta intr-o tara exotica, Salajean, si crescuta cu frica lui Dumnezeu.

Are studii superioare, stie sa cante la pian si in tara ei de bastina i se spune cireasa. Se mai zice si ca are pielita destul de subtire si ca sfarcurile i se intaresc din te miri ce.

E drept, nu stim in ce masura afecteaza asta gustul, dar e oricum ceva special. E adusa azi dimineata, am licitat mult pentru ea. Daca nu o vreti dumneavoastra pentru nevasta si cea mica, (aici ciupeste copila chineza de obraz) o congelez si o trimit mintenas cadou imparatului Japoniei".

Sigur, e vorba de ignoranta mea. Probabil ca si americanii se intreaba daca noi avem electricitate. Si daca pe langa cainii de pe strada, avem si ursi grizzly, pe care ii folosim pe post de mijloace de transport cand avem sacose grele sau bataturi dureroase.

Deci in mai putin de o luna, cireasa, doar cu un rucsacel fixat pe spatele-i firav, va manca taitei. Incaltata cu slapi si rotind ochii mari in cap, se va apropia din ce in ce mai tare de o eclipsa, ce se tine in orasul care a dat numele unui fel de pui preferat de dansa.

Ca sa raspunda unor intrebari pe care le simte pulsand: nu, cireasa nu o sa manance caini pe post de carne de vita. Nu, cireasa nu o sa faca sexperimente cu thailandezi gata sa-i indeplineasca orice dorinta.

Cireasa asiatica va incerca din rasputeri sa nu depaseasca cele 20 kg de incarcatura cu care are voia sa se intoarca din haiducie. Se va purta frumos, nu va vorbi cu necunoscuti si nu se va scobi in nas, ca sa nu faca o imagine proasta tarii noastre.

Si nu, cireasa nu va face nimic din ce nu e social acceptat, ilegal, imoral sau ingrasa. Good cherry. Ok?

cireasa, deghizata-n pasarica roz

Mi-am dat seama ca eu ma entuziasmez mereu la benzile desenate in care apar pe post de pasarica roz, cu diverse pareri si iluzii. Dar ca nu le-am mai adus si aici, sa le impart cu voi.

Repar acum gresela si va propun asa:

Pasarica roz la sedinta de redactie.

Pasarica silita sa scrie despre sex.

Pasarica in vacanta.

Pasarica-n casa noua.

Pasarica la mare (ce potriveala!)

Pasarica si programatorul.

Pasarica roz, alias cireasa, revine.

pestisorii mamei de cireasa

Sa fi fost imediat dupa ’90 cand au inceput sa vina din tarile mai consumiste tot felul de gadget-uri.

Stiti, genul ala de lucruri mici si complet nefolositoare, menite sa faca viata de familie mai simpatica decat normal. Sa dea culoare incaperilor noastre roase de gri-ul anilor comunisti. Sa indulceasca faianta de baie, alba si in format 10X10cm.

Cam atunci au aparut la noi in livada, adusi de mama de cireasa, victorioasa, primii pestisori din sapun. Fiinte grasune si fasnete si mai ales frumos mirositoare, pestisorii au fost instalati in perimetrul cazii.

Tronau intr-o farfurioara transparenta, careia i s-a montat de catre un inginer un suport special, sa-i tina in consola deasupra cazii. Parca zburau cu farfurioara lor cu tot. Ce-i drept nu-i pacat: mama avusese dreptate. Cum intrai in baie, cum te simteai in vacanta pe litoral.

Dupa ce am incercat diverse chestii cu ei, toti ai casei am inteles usor rolul lor. Desi facuti din sapun, pestisorii nu erau nicidecum meniti sa ne curete cu dibacie in cele mai mici unghere. Ci sa infrumuseteze camera de baie, emanand sclipiri diafane din solzii lor de glicerina.

Farfurioara cu pricina nu avea insa gaura in fund, pentru scurgerea apei. Si pestisorii au inceput rapid sa devina mucilaginosi si sa-si anunte necrestinescul sfarsit, fara lumanare la capul lor de peste. Despre care si un copil stie ca impute restul apoi corpului.

Mama, rosie de furie si neputinta, a organizat in pripa o ingropaciune pentru cadavre, zvarlindu-le dupa datina pestisorilor de sapun, in vasul de wc. S-a prezentat apoi imediat cu pestisori nealterati.

Si astfel noi, locuitorii, am inceput sa avem cosmaruri. Pesti uriasi de culoarea cerului ne luau in plisc si fugeau cu noi pe sub pamant, prin cer si pe oriunde, numai in apa nu. Mama insa, fara mila. Cerea respect pentru pestisori.

Ne-am prins in scurt timp ca daca vrem armonie in casa, trebuie sa ne abtinem sa punem apa in farfuria cu pestisori. Ai zice ca niste pesti taman ca au nevoie de apa ca sa poata rezista.

Totusi ai nostri necesitau uscaciune absoluta si o grija sora cu nebunia. Faceam dus mereu pe varfuri, cu bucile stranse sa nu dam apa in pestisori. Lucru practic imposibil, daca incercam sa ne imaginam ca ei erau montati pe peretele interior al cazii.

Asa ca dusurile familiei au inceput sa se tot scurteze. Opream spalatul cat de repede si stergeam pestisorii cu prosopul, sa nu se vada ce am facut. Ai naibii pestisori se colorau imediat diferit de la apa.

In plus, daca nu efectuam operatiunea de salvare pe data, pestisorii se umflau ca niste tampiti si se stricau. Cand mama ii vedea asa, paraditi, o lua personal si ne apostrofa rau de tot.

Eu am inceput sa iau note foarte rele la scoala si sa ma imbrac ciudat. Apoi nu am vrut sa ma mai pieptan si in final nici sa ma mai spal, de groaza sa nu dau ochi cu pestisorii zeflemitori.

Mamaie a inceput sa nu mai auda si sa puna cate un fir de par in mancare, drept protest. Iar un alt adult de prin casa a dovedit neglijenta in serviciu si sunt sigura ca a luat avertismente scrise. Dar nu am dovezi, nu a vrut sa discute niciodata despre asta.

Si nu stiu cum s-a potrivit in perioada aia ca tot veneau la noi diversi oameni sa faca dus. rubedenii, preiteni fara aapa calda sau cuprinsi de revizia anuala. Oameni fara inima, care parca isi faceau un scop in viata din a arunca galetuse pline cu apa in recipientul cu pestisori.

Degeaba le atragea mama atentia inainte sa intre in baie si degeaba le mai ziceam si noi o data, pe sestache: bai, faceti ce-oti sti, numai nu dati apa pe pestisori! Sau daca dati, salvati-i apoi, pentru numele lui Dumnezeu, nu-i lasati sa inoate, ca e belita.

Atunci s-a petrecut in istoria familiei o schisma. Au fost crescuti in continuare la san, si alaptati abundent, cei care au stiut sa ingrijeasca pestisorii.

Si au fost dati cu hotarare deoparte nesimtitii care n-au tinut cont de aceasta mica zestre de familie. Oameni nevolnici, care intelegeau sa se duseze taman peste pesti.

Au mai fost si cateva cazuri bine mediatizate in cercul de prieteni si rude. Dar nu sunt pregatita inca sa vorbesc despre asta. Totusi doua cuvinte: cativa nebuni de legat, care o cautau cu lumanarea, s-au frecat cu pestisorii pe corpul lor, fara mila, ciuntindu-i pe alocuri.

Sa va explic ce se intampla daca mama gasea pilozitati cazute din nas direct peste unul sau mai multi pestisori?

Familia a trecut printr-un mare moment de cumpana. Vazand ca, in ciuda teroarei instituite, generatiile de pestisori continua sa aiba vieti efemere, mama s-a dat pana la urma batuta.

Si, cu inima zdrobita, a incetat sa mai cumpere pestisori. Incet-incet, cireasa a inceput sa treaca din nou clasa si sa iasa decent in public. Ceilalti locatari si-au revenit si ei. Prietenii surghiuniti au fost primiti inapoi.

Si ranile s-au cicatrizat, ca si cum nicimi nu s-ar fi intamplat. Am hotarat toti sa dam perioada pestisorilor la spate si sa nu mai vorbim niciodata despre asta. Si uite cum astazi ne-am vindecat asa de bine, incat cum prindem un pestisor, cum ne spalam cu el, in timp ce fredonam asta.

cireasa si imbulzeala estivala

Cireasa are un singur weekend si 4 (patru/IV) lucruri diferite de facut.

Desi este o femeie indrazneata si iute, chiar nu vede cum ar putea sa bifeze fie si doar doua dintre actiunile de pe agenda. Vezi bine, e mare buluceala la gura de intrare la dansa in livada.

In primul rand, cum vine vara, ciresei ii curge prin vene, in loc de sange proaspat, nisip fin amestecat cu apa sarata, 3-4 pistrui si putin soare. Asa stand lucrurile, sigur ca ea doreste sa ajunga negresit pe malul marii.

Aici nu vrea sa intreprinda oarece specialitati. Ci doar sa se faca neintarziat una cu nisipul. Sa umble cu alge lipite pe buza superioara pe post de mustata marina. Sa guste din mai multe pahare, sa vada ce e in ele. Si sa miroasa florile din curtea unde isi face cazemata.

Dar tot in weekendul asta, mama de cireasa isi serbeaza ziua si da party. Pai sigur ca cireasa, ca o progenitura buna ce se afla, ar trebui sa stea la umbra femeii asteia exceptionale, care i-a dat suflu.

Noroc ca mama de cireasa e nascuta abia luni si cireasa se va indestula cu ea la restaurantul chinezesc pe care il frecventeaza amandoua de 30 de ani.

Pui shanhai, va rog, porc cu cinci miresme, sa vina acum, legumele alea care au si puiul de porumb, sa le vad, 7 portii de pachetele de primavara doar pentru cireasa, aduceti-le primele, si chiftelute cu susan, sa ne jucam putin cu ele.

Cine ar fi crezut ca si prietenul imaginar al ciresei, I., are treaba in cu totul alta parte de hotar. El vrea pasamite sa invete ungureste, sa manance cartofi cu nemiluita si sa cucereasca piscurile muntilor.

La cum cred eu ca s-ar desfasura lucrurile, I. se va imbaia in ape in care de obicei fapturile cu sange cald se impotrivesc sa intre. Aici cireasa ar trebui sa traga peste pielita subtire niscaiva paturele care sa o fereasca de frigul proverbial din areal.

Si nu in ultimul rand, cireasa ar trebui sa ajunga la ziua unui prieten bun, care are in stapanire o maimuta buclucasa. El da bere cu placere la Vadu, un loc bun de popas si imbaiat.

Insa vai, cireasa fandosita face pielea gaina la ideea ca ar dormi in cort. Si i se zbarleste parul pe ceafa la gandul ca ar musca-o tantarii, bestii avide de o masa copioasa pe baza de ambrozie.

Ce sa faca mai intai cireasa. Si mai ales cum sa nu supere pe nimeni si nici pe ea. Asta ar vrea dumneaei sa stie. Si apoi sa puna si in sfanta practica.

An-tan-te-dize-mane-pe/Dize-mane-compa-ne/An-tan-te.

ele si cu mine

N-as fi nimic fara ele. Si mi-e frica ca si ele banuie ceva despre asta, ca prea si-o iau cateodata in cap. Asta e.

Nici nu-mi trece prin sambure ideea ca ele ar putea trai linistite daca cireasa ar lipsi dintre fructele ce alcatuiesc cosnita lor zilnica. De fapt dorm bine numai cand stiu ca sunt motul increngaturilor lor emotionale.

Mai bine le omor, pe prietenele mele, decat sa stiu ca le sunt indiferenta.

Se zice ca prieteni buni nu trebuie sa ai cu adevarat decat vreo 2, maximum 3, ca asa da bine. Daca ai mai multi, inseamna ca esti din cale-afara de superficial sau ai oricum alta meteahna majora. Eu am 12 prietene foarte bune si inca vreo 10 bune.

Foarte bune inseamna ca ne vedem cu o frecventa indestulatoare si nu lasam sa moara fiorul asta al prieteniei care este ea. Stim fiecare cam ce facem in fiece moment si ne sunam repede cand ne-am sarutat cu cineva nou.

Prietene doar bune inseamna ca tocmai au nascut si nu le sta mintea la altceva. Bune inseamna si ca s-au indragostit de un taietor de lemne suedez, care le-a rapit in inima padurii si de-aia nu prea mai apucam sa vorbim, ca acolo nu au semnal.

Dar ca ne vedem sau nu, lucrurile pe care le impartim sunt la fel de solide. Valorile din aceeasi vitrina de produse. Cu energie pozitiva ne infruptam cu paiul din acelasi rezervor vrajit.

Cand am de luat o decizie importanta, fac un sfat al prietenelor. Le sun pe cate pot dintre ele si imi expun problema. Cer consultanta si fiecare sare cu o parere.

Eu strang impresiile, le pun intr-o rasnita manuala in care se batucea pe vremuri piperul. Le pisez bine, adaug 10 picaturi de lapte, genunchi de sarpe si coloana vertebrala de meduza. Beau dintr-un shot lotiunea astfel rezultata si astept.

Apoi stiu mereu calea ce trebuie sa urmez.

Prietenele astea ale mele sunt asa de diferite, incat seamana ca doua picaturi, una de ulei, alta de apa. De la fiecare recoltez cu grija partile bune si nu ma sinchisesc de partile negre. Sper, bineinteles, ca si ele vor trece astfel cu vederea nebuniile de cireasa.

Sa ne intelegem: asta am zis-o doar pentru ca asa e rezonabil. In sinea mea eu nu cred defel ca sunt vreodata absurda sau am vreun defect.

Prietenele mele sunt aprige femei, ce nu se lasa spaimantate de obstacole si sunt mereu deasupra. Ele au zvac, sar cu parasuta din avion, deseneaza inorogi, insira metri de margele, fac copii frumosi.

Dar cred ca cea mai mare calitate a lor e ca le iubesc ingrozitor. Si ca ma lasa sa-mi arunc asupra lor, ca un navod, cantitatea mea de afectiune care vine, vine, vine, claca totul in picioare.

Am prietene, deci existam.

*Acest post este o leapsa, primita de la locul meu de munca, hotcity.ro, care se tine de goange si concursuri cu premii in bere Redd's, pentru gagici. Cica sa scriu ce cred eu despre prietenele mele femei.

O dau mai departe Dianei care se joaca, LieiLia care tipa rebel, lui Mako, aceasta Xena urbana, Ciupercutzei, pentru ca e leguma draga, si Tomatei ce poarta a ei scufita.

Vreau neintarziat sa stiu cum sta treaba cu prietenele lor.

fixatiuni ciresesti

Sunt niste lucruri mici de tot in viata mea, care pare ca pot fi trecute cu vederea de catre o cireasa matura, trecuta prin viata.

Desi ele sunt fara vreo insemnatate metafizica (ai zice ca doar alea sunt capabile sa doara mai tare) ma enerveaza cumplit, primar si atavic. Si ma fac sa ma cutremur de neplacere.

Si pentru ca vreau sa vad daca ele sunt comune si altor oameni, adica daca le simtiti si voi, ca de altii nu-mi pasa, uite na, ca le insir aici.

1. Sunt in ciorapi si merg tantosa prin casa. Mie nu prea imi plac papucii, si de-aia. Ajung in baie, unde n-a facut nimeni dus de curand si totusi dau peste o baltuta.

Una suficient de mica incat sa n-o observ dar suficient de mare cat sa-mi ridice tensiunea. Piciorul de cireasa calca, simte pericolul si se trage instant inapoi. Dar vai, ciorapul se imbiba de apa instant. Totul e pierdut.

Cand se intampla asta e de obicei iarna si imi vine sa musc de beregata pe oricine imi apare in cale. Iar daca banui eu ca exista un responsabil de baltuta, e ca si mort. Poate sa isi ia adio de la rude si prieteni.

2. Sunt vesela si povestesc ceva sau robotesc ca o gospodina ce ma aflu. Deschid mainile larg, ca sa explic mai bine publicului vrajit si dau din ele prin aer. Gesticulez voioasa, nu calculez bine, si dau cu unghia pe perete.

Sub unghie intra var pana la refuz. Mi se face parul maciuca in cap de-un metru si pana nu scot tot ce e acolo stau cu el asa.

Oricum, tot restul zilei respective mi se pare ca mai e acolo ceva. Si iar mi se face parul maciuca, in autobuz sau la job. Noroc ca acum lucrez online, sa vedeti cand faceam marketing la corporatie. Am patit chiar si la sectia financiara.

3. Nu pot sa duc o viata normala daca nu sunt proaspat spalata pe cap. Proaspat inseamna proaspat: ma spal in fiecare dimineata, inainte de orice alta activitate cireseasca. Nici nu deschid ochii bine si ma spal, in timp ce inca ma mai cuibaresc in pat.

Daca sunt obligata de cine stie de ce monstri sa stau nespalata o ziulica intreaga, mi se pare ca umblu prin lume purtand pe cap un panou pe care sta scris "uitati-va ce rau arat azi, uitati-va bine". Si nu sunt om pana nu dau cu niste clabuc.

Astea sunt situatiile mele. Vreau sa le aud pe ale voastre. Sunt psiho-cireasa si vreau sa stiu ce simt psiho-cititori.

cireasa teleleu

E prima data cand cireasa alege cu buna stiinta sa se duca singura cuc intr-un loc care colcaie de oameni. Si sa faca ce-o putea ea mai bine acolo, fara sa intrebe publicul.

Aterizez in tromba la TIFF joi la amiaz', si constat ca parcatul in Cluj nu este pentru nevolnici. No. Mi se termina repede puterile pentru ca nu e chip sa opresc masina undeva in centru.

Imi vine sa rog un clujean pedestras sa o ia el si, timp cateva ore, sa o tina plina ochi cu gagici si balamuc, pe unde vrea el. Cu promisiunea ca are si cina inclusa in pachet.

Ar promite multe cireasa, doar sa nu mai fie nevoita sa dea roata in continuu, fara rezultat, cu TIFF-ul sub nas, pe post de fata morgana. Dar uite in sfarsit un loc.

Dupa ce il inhata, i se pune o conditie dureroasa. Sa vorbeasca cu o masinarie clujeana pentru parcari. E ce uraste cireasa mai mult pe lume. Insa uite ca nu mai e chip sa faca mofturi. Roaga un clujean sa o ghideze si reuseste sa obtina tichetul eliberator.

Paranteza: pentru ca a invatat sa faca asta in locul cu pricina, cireasa nu a mai parcat nicio data in alta parte, indiferent unde a avut treaba. E drept ca locul era oarecum bine pus. Destul de aproape de cinematografe dar si vizavi de Marti.

Ce e asta? Locul unde se indestuleaza ea de trei ori pe zi. In timp ce se da pe net. Ea n-ar vrea sa manance atat, i-ar fi ajuns cateva graunte. Dar prietenul ei imaginar, I., i-a zis sa-si respecte mesele, si cireasa nu-i iese din cuvant.

Prin urmare dimineata incepe cu ham&eggs, care includ o portie zdravana de cartofi prajiti. Pe post de emolient, foloseste un caffe latte si un fresh jumate mar, jumate morcov.

La pranz iarasi isi aduce aminte de ce a zis I., si fara prea mult chef inghite supa cu galuste, pui cu tagliatelle si parmezan. Apoi tarte tatin, cu sos de caramel deasupra, sa spele grasimile.

Seara o jumatate de kilogram de salata cu avocado, pepene galben, pui si un sos cu maioneza. Asta pentru ca isi da seama ca la ora asta se mananca usor, asa. Si tot asa in fiecare zi, cu firave variatiuni la pranz, ca sa nu o certe I.

Cireasa faca asta in continuu pana duminica. In loc sa caute si ea lumea cu care ar putea schimba cateva vorbe, se pune cu indaratnicie si incepe sa inghita filmele vedete.

Mai inghite si filme despre care nu zice nimeni nimic, dar cireasa e multumita si cu astea. Filme sa fie, si fara prea multe socializari.

Mai da cate un buna ziua unui cunoscut, dar cand sa creada acesta ca se infiripa o conversatie agreabila, cireasa se plesneste peste frunte, semn ca a uitat ceva vital. Si fuge sub pretextul ca a uitat sa alapteze, nu vede omul ca trebuie sa plece?

Cat poate sa o duca cireasa asa? O viata, i se pare ei acum. Sigur, cand a purces spre TIFF, i-ar fi placut sa aiba o companie placuta. Dar odata spulberate sperantele, cireasa e asa de multumita de singuratatea ei.

De fapt, activitatea ei o pasioneaza in asa masura, incat nici nu ajunge sa revada gradina botanica si nici la targul de antichitati dinspre Huedin, care i-ar fi placut nevoie mare si se tine doar de doua ori pe an.

Ca sa desavarseasca parca singuratatea asumata a ciresei, prietenii la care sta la Cluj au plecat de acasa in alt oras. Are pe mana cireasa un casoi cu 2 etaje, cu fata spre padure.

Nici vorba sa-i fie urat. Cireasa gusta discutiile inteligente si amuzante pe care le are cu ea insasi. Si abia are timp sa vada toate filmele care sunt de vazut. Mereu ii scapa ceva. Daca mai sta de vorba si cu oamenii, ii scapa si mai multe. Deci nu.

Una din cele mai asteptate activitati la TIFF, inafara de filme, sunt petrecerile de fiecare seara. Cireasa este legata fedeles si adusa cu calus in gura la una dintre ele.

Dar pana la Gala finala nu mai pune piciorul in alta parte. Sunt atatea filme de vazut pe lume. Si TIFF-ul asta care se termina prematur!

Noroc ca I. o sa-i dea jos filmele Il divo, Ancristul, Fata in casa, O istorie completa a esecurilor mele sexuale si Despre Eni.

Cireasa a adorat sa fie singura si o sa faca o cerere la Tudor Giurgiu sa tina TIFF de 3-4 ori pe an, in diferite locatii, ca sa mai variam. Pentru ca doar asa poate ea sa plece cu motiv oficial invocat catre dana, catre familie, catre I. si catre ea insasi.

Aceasta a fost scurta istorie a ciresei teleleu, care redevine sociabila si serioasa.

vedeti filmul Home

M-as bucura mult de tot sa vedeti filmul Home, care tine o ora jumate, dar merita fiecare minut.

Gasiti link la finalul articolului meu de aici.

Este facut de Luc Besson si disponibil pe net in varianta integrala de ieri, cand a fost lansat cu mare tamtam pe youtube. Toate lumea stie de el, acum sa stiti si voi.

cireasa, trimis de pace la TIFF

Am ajuns ieri la TIFF. Cand nu vad filme, scriu pe banda ce cred, simt, fac si dreg.

Ca sa vedeti cu ce se indeletniceste cireasa intr-un oras ardelean, intrati va rog. Nu de alta, dar nu-mi sta capul la nimic altceva decat TIFF.

Ma gandesc ca ar fi bine sa intrati des, pentru veti gasi trairi in timp real. Toate asezonate cu pareri nefondate despre filme.

televizorul aduce dragoste

Acum mi-a picat fisa, in momentul asta. Este ora 5.22 pm, tocmai trece tramvaiul 16 pe sub fereastra mea, ce ma inspira zilnic. Si pe cer, ca sa va spun tot adevarul, se imping de zor unul in altul nori de culoare antracit. E vara si nu prea.

Cred ca multi stiti povestea mea cu televizorul. Care este un simbol lejer vital in viata de cireasa. Si nu doar un obiect neinsufletit, ce se anima cand il ating usor, cum am mai vazut la altii.

Televizorul vine de obicei acompaniat in pasi de dans salbatic de catre barbati unul si-unul. Din categoria celor care fac gaura in cer si lasa urme adanci in cireasa stupefiata de drag si dor. Ei hai, acum n-o luati si voi asa.

Ultimul televizor a plecat cu cel mai iubit dintre pamanteni si cu 4/5 din sangele care curgea prin corpul de cireasa. M-am folosit insa, ca o pasarica phoenix, de partea ramasa, ca sa ma ridic cu grija de pe jos.

Mi-am montat mana dreapta la loc. Am lipit cu scuipinol bucatelele intre ele, am completat cu guma de mestecat acolo unde era cazul. Si am inceput sa functionez din nou la parametri de croaziera. Iata-ma-s.

Televizor insa n-am indraznit sa achizitionez o zdravana bucata de vreme. Crezand ca trebuie sa tin ritualul. Vine aprigul barbat, aduce televizor, iubeste cireasa, apoi pleaca in treaba lui.

Imi plac tare mult ritualurile si ma linistesc cele vechi, cunoscute. Ce daca se termina prost, important e ca sunt. Nimanui nu ii place schimbarea.

Plictisindu-ma insa sa ma las in voia sortii care mi-a ras in nas in ultima vreme. Si vazand eu ca ultimul barbat care mi-a placut in mod public nici macar nu s-a invrednicit sa imi aduca un televizor, stiind ca n-o sa ramana mult, am zis sa fiu avangardista.

Am acceptat cu inima mica si mintea cetoasa televizorul livrat de a cherry. Si i-am si dat drumul sa zburde liber in sufrageria inghetata de atata liniste. Justificand eu ca poate schimb datul sortii si fac lucrurile sa se genereze invers.

Prin prezenta neinsufletitului prieten o sa fortez adica un barbat sa alerge catre mine ca un nauc, cuprins de mafie. Si adus fiind cu forta de catre televizor. Zis si facut. Cand, ce sa vezi.

Nu trec decat cateva zile si unul dintre barbatii care tot incepusera sa dea tarcoale inca de la 6 dimineata blocului in care cu placere locuiesc. S-a deprins din multime si, atras de ecran, a zburat periculos pana la etajul 2, intrand pe fereastra, drept in mijlocul casei.

M-am speriat groaznic. Am urlat la el si apoi pe fereastra inca deschisa si apoi iar la el. El nu prea s-a speriat si mi-a dat un pahar cu apa. Apoi am zis sa stea jos, ca o fi obosit. Si gata ciorba.

Pai si cum sa nu impartasesc cu voi faptul ca da, e adevarat. Pana acum, dragostea aducea televizorul. Dar uite, traim timpuri bizare, in care nu trebuie sa ne mai cramponam de reguli si mai stiu eu ce.

Acum, in noua prezentare, se poate ca televizorul sa aduca dragostea.

intoarcerea ciresei (part 2)

De ce am inceput ieri sa povestesc raul din vama? Nu stiu. Asa e omul facut, asa e si cireasa-maimuta. Imi pare rau, incerc sa ma indrept prin cele ce urmeaza. Pentru ca astazi va pove primul weekend de vama vazut prin ochiul meu cel bun, care rade.

Ca o buna de tot doimaista si vamaioata ce ma aflu, ca doar vin aici de cand eram cireasa pui de 2 ani, am ajuns in regiune si am dat drumul tonomatului cu tabieturi pe banda.

Tusesc daca nu stau la doamna Stefan, care ingrijeste cu multa dedicare cele 34 de feluri de trandafiri si inca 128 de alte specii de plante plus gazon.

Asa ca m-am instalat cireasa-printesa in camera mea. O incapere cat o nuca si cocotata ca un turn de observatie pentru spionat viata caiselor si a fluturilor din gradina care geme de floare. Asa miroase acasa, la mare.

Fetita cu par in urechi a mai imbatranit ceva, dar nu suficient incat sa-mi fie antipatica. Cand m-a vazut, s-a pus cu toate labutele disponibile in sus, sa o mangai pe burtica cu nu mai stiu cate sfacuri miiici de tot. Fetita are cele mai mici sfarcuri, cu puf.

Normal ca m-am infiintat cu arme, prieteni si bagaje la Dinamo, in 2 mai. Doar acolo icrele sunt prietene cu gura de cireasa. Saramura o ustura pana la os, dar ce-i mai place ciresei, uita-te la ea.

Cireasa toarna tacticos o tona jumate de mujdei pe hamsiile ce dantuiesc in farfurie, bucuroase sa fie hulpavite. Apoi sare spectaculos in cap in farfurie si inoata in voie in sosul rezultat.

Gata cu mancarea, imi ploua in gura. Am aflat cu speranta cu Expirat nu dispare ci se transforma intr-unul poate mai bun. Cine o sa bea shot-uri mii calare pe o surubelnita imensa, verde? Cireasa, cine.

Uitati-va la mine. Peste doua saptamani o sa fiu suita pe una dintre mese, cu stelute de mare si vai, atata sare amestecata prin par. Rrrrr. Ziua urmatoare o sa o incep la 2. Cand o sa ma vedeti cazuta pe nisip ca in figura alaturata (de mai sus). Ce lux.

Cand m-am dus la Ovidiu sa-mi iau cafeaua, m-a intrebat cireasa, unde ti-e cana cu gargarite? Stiti, eu in vama merg weekend de weekend cu a mea cana. Ovidiu o stie si nu prea poate sa-mi toarne cafea in altceva, vezi bine. Ce placut e ca tine minte.

La The Hand o sa guste cireasa o sama de concerte cu staif. Aici am baut bere cu Caca. Stiu ca suna rau, dar asta e numele patronului fizic dar cumva si spiritual al locului.

In jurisdictia The Hand cireasa si prietenul ei imaginar, I. (multumescu-ti tie, I., ca te-ai aratat macar un pic prietenilor), au impartit muzica buna, bere rece si niste mangaieri pisicii.

Apoi cireasa s-a concentrat ore in sir, cu ochii in mare. S-a uitat, a contemplat, a adulat si a plecat incinsa de atata bine. Vama multumeste Cireasa, care se intoarce imediat la resedinta ei de vara.

intoarcerea ciresei (part 1)

M-am contopit pentru prima data anul asta cu Vama Veche. Sa va raportez de la fata locului, ca un trimis de razboi induiosat de ce a vazut. Un trimis care cu un ochi plange molcom, iar cu altul rade fara griji.

Pentru astazi, ochiul care plange. Maine, revin cu restul.

Lucrarea faimoasei piste de biciclisti a despicat plaja in mod nenatural. Desi toata lumea o injura, oamenii insista sa mearga pe ea la pas, ca la eforie nord. Cei mai fericiti sunt, trebuie sa recunosc, taranii. Se vede pe ei, pe mama lor.

Doamnele pizti cu tocuri si acesti insotitori ai lor bengosi, adica stapanii de masini ce emana neoane albastre de sub fusta de metal cu garda joasa. Of, cum se mai bucura ei ca rugile le-au fost in sfarsit ascultate.

Uite domnule ca vama incepe sa se civilizeze, salbaticii pierd din putere. Jos rockerii, jos punkerii, jos dezordinea, ne-am saturat de drogati. Ati vazut la televizor, an de an. Nu-i mai satura Dumnezeu, ar trebui toti vamaiotii inchisi.

Jos lipsa de paturi de plaja cu perne pe ele. Ce-i cu tampenia asta de bolero-ul lui Ravel la ora 7?! Si oricum, who the fuck is Ravel? Dar Ovidiu? Cine-i Ovidiu? Si de ce, oricum? Niste golani, si Ravel si Ovidiu.

Jos magarii care se mai aud sustinand sus si tare ceva de prin curti. Cum sa mergi la mare intr-o statiune cu magari? Suntem in Europa, pentru Dumnezeu.

Ce bine ca s-a facut pista de biciclete, de aici o sa se regleze toate, o sa vedeti. Jupiter, Saturn, Venus, statiuni cu traditie, incep sa cucereasca peticul de pamant ce se impotrivea ca un nauc.

Sa stiti ca expiratul nu mai exista, sau nu in formula care m-a facut sa ma sui pe mese de atatea ori. Noua varianta, mutata spre bulgaroi cu ceafa groasa, urmeaza sa o vedem peste 2 saptamani, cand e deschiderea oficiala.

Pamantul rascolit de constructia faimoasei piste devine la cea mai mica ploaie o clisa scarboasa. Noroiul sta ca o pojghita groasa de staniol maro si nu este supt de catre adancuri. s-or fi saturat si ele.

Chiar si Sony, creatorul de ciorba de fasole cu afumatura, salata de ceapa, paprikas si snitel in fulgi, se comporta ciudat. Ofera alimentatie publica intr-un regim din ce in ce mai de neinteles pentru cireasa si intreaga lume. Toti vorbesc despre asta.

Ba e sambata si desi e deschis, scrie la poarta ca poti manca la el doar vinerea si duminica, dar nu si azi. Ba odata intrat poti alege doar din doua feluri de mancare dintre care oops, unul tocmai s-a terminat. Ba nu e gata mancarea, desi e pranz. Ba e pur si simplu cu oblonul tras.

In plus, magazinele nu mai vand prezervative. Nu ca as fi avut nevoie. Dar am facut asa, un sondaj, pentru voi. Pana si asta s-a stricat. Inainte, de oriunde lovea urgenta, puteai sa faci fata usor, doar la un click distanta. Acum vax albina.

Nu stiu de ce am inceput cu vama, partea nemultumitoare. Sunt si toate celelalte lucruri bune. Dar despre ele maine. Cireasa s-a intors acasa.

cireasa, tenia si nedreptatea

Cireasa e pentru armonie si extaz, in majoritatea cazurilor. Vrea sa se infrateasca bine cu semenii, sa genereze numai zambete, sa raspandeasca fulgi de praf de minune.

Pfiiii, ce ne mai distram. Mie imi plac oamenii si sa petrec timp cu ei, asta e desfatarea mea. De aici imi trag seva, mai zice cireasa si clipeste marunt, ca sa intareasca vorba, sa o creada lumea.

Cred ca ii si reuseste, daca nu incerci sa o privezi de lucruri primare. Cum ar fi somnul bun din timpul noptii, fara lumina si zgomot. Apoi lumina naturala cat mai multa pe perioada cat desfasoara activitati sociale.

Ar mai fi ceva lucruri vitale pentru cireasa, fizice, nu spun nume, dar chestii importante. Oricum nu aici e locul lor. Poate am vorbit putin despre asta prin alte posturi, mai indraznete.

Insa mamiferul din cireasa se rascoala si face razmerita de se duce vestea daca nu este lasat/indemnat sa manance la prima ora dimineata. Cireasa este prevazuta cu un dispozitiv care o impinge la ingerarea de alimente cum a facut ochi prietenosi catre lume.

Aceiasi ochi care ii ies din cap in caz contrar. Pentru ca ciresei ii e foame de lupoaica inca de pe timpul somnului. Iar in momentul in care a dat oficial drumul la noua zi pe care o are de gestionat, ii trebuie de urgenta combustibil.

Pasamite in stomacul mic dar activ al ciresei, locuieste o tenie care o chinuie pana nu isi primeste tainul. Prin urmare, pe langa un look alintat, dimineata cireasa are afisat pe frunte mananca, mananca, mananca si omoara, omoara, omoara (pe cine nu te lasa sa mananci).

Ca un facut, soarta este potrivnica si ii da ciresei prin preajma oameni care nu se sinchisesc de nevoile ei arzande.

Inafara de a cherry, care a inteles repede ce grav e sa nu manance cireasa in primele maxim 12 minute de cand a ridicat capul de pe perna, restul oamenilor iau in deradere asa obicei.

Si unii dintre ei, nedandu-se seama de gravitatea faptei, incearca, mai in gluma, mai in serios, sa o opreasca de la destinul ei: micul dejun.

Cireasa intai zambeste, incercand sa mascheze importanta nutritiei iminente. Dar cand gluma se ingroasa, cireasa se leapada de maniere si curtoazie. Incepe sa maraie precum un animal salbatic, explicand ca trebuie sa indese degraba bucate sub nas.

Ce sa mai, e clar: cireasa dezvolta coarne si coada, daca nu mananca mic dejun. Aviz amatorilor.