cireasa si stalkerul

Asta ar putea fi povestea vietii mele. Noroc ca am mai facut si alte lucruri intre timp. Dar de cand ma stiu, am avut stalkeri. Stiti la ce ma refer - cineva care se prinde de mine ca un scai, convins ca locul lui e acolo, ca nu e o pura intamplare ca ne-am intalnit, ca viatza i-a purtat pasii catre mine, ca sunt mama copiilor lui. Si eu, oarba, nu vad toate astea.

Am invatzat conceptul de mica, in gradinitza. Cand un coleg de la grupa mare ma urmarea peste tot ca sa-mi dea chilotzii jos. La propriu. Si el probabil visa la o viatza impreuna. L-a potolit sora mea care il batea de cate ori il prindea.

Ceva mai tarziu, pe la 15 ani, am cunoscut stalkerul in toata splendoarea lui. Boyfriend material la inceput, psycho dupa o vreme. Ani de zile a stat in jurul meu in sperantza ca o sa-i vad magia la un moment dat. Noroc ca era inofensiv. E drept ii era putin frica de sora mea.

De atunci, recunosc formatul. Dar orice fac, parca nu ma pot feri de el. Orice barbat pe care-l refuz se transforma intr-un mini stalker. Abia atunci incep telefoanele, declaratiile, tanguielile, amenintarile.

Acum, eu inteleg ca pot fi ravasitoare, ca alta ca mine nu-i, dar nici chiar asa. Inteleg si ca fuck off e cel mai bun turn on, dar mai da-o naibii!!

Stalkerul de acum, ce credeati, exista unul, fireste. V-am spus ca mereu am. L-am cunoscut intamplator, prin niste prieteni de la care a stors apoi numarul meu de telefon. Si de atunci, curg mesaje de tot felul, telefoane in miez de noapte, la care fireste nu mai raspund de mult. Si daca stau bine si ma gandesc, el nici nu-i asa rau. Mai este unul cu care nici macar nu m-am vazut fatza in fatza si imediat aniversam 6 luni de cand avem o relatie telefonica, intr-un singur sens. El vorbeste, eu sterg mesaje vocale.

Deci domnilor, asa NU!
Doamnelor, daca vi se intampla sa dati peste un stalker, eu ca expert, nu va pot spune decat: fuuuuugiiiiiiiiiitzi!!!!!!

despre cum eu visam sa il sarut cu limba, in timp ce el voia doar sa-si cumpere un TV mare sau ce lucruri incepi sa vezi cand vrei cu tot dinadinsul

era iarna. era frig. era duminica. sa nu scoti un caine afara. d-apai o cireasa.

as fi lenevit in pijamaua cu vaci toata ziua. band cafea si ascultand muzica buna. cochetand cu lista mea de mess.

dar vb putin cu k. pe mess, si imi spune ca merge la targul HiFi si sa vin si eu. inima mea budibum-budibum. vrea sa mai cheme pe o prietena buna. ce dragut ca e timid.

mi s-a infiorat pielitza subtire de cireasa. imi placea k. mult. voiam sa-l sarut cu limba intr-o zi. asa ca m-am luptat cu mine, m-am tavalit pe jos prin toata casa, ratiunea inclestata cu biata simtire. am iesit prin geamul de la sufra. mi-a curs sange din nas. a castigat simtirea.

am pus tot ce aveam pe mine si am iesit. acolo, am dat peste multe fire, ecrane si gadgeturi. am petrecut 2 ore cu tehnologia. n-am stiut ca pot sa ma uit atat la ultimele tehnologii. cand de fapt nu mi-a pasat vreodata nici macar de primele.

targul era intr-un hotel, fiecare brand de fire si mufe intr-o camera. unele camere aveau lumina difuza. mmmmmmm. altele aveau canapele moi si comode pt 2 pers. mmmmm. in altele se difuza un film care parea ca ne place amandurora. hm.

conversatia nu luneca libera. ci gogaltz-gogaltz, cum inghitea lupul sarmalele caprei inainte sa moara. dar am zis ca nu conteaza. ca sa nu fiu carcotasa si sa ma uit la nimicuri. in fond in conversatie sta puterea?! eu voiam sa-l sarut cu limba.

am iesit de acolo cu mintile funda. de atata incordare psihica si apropiere fizica.
asa ca atunci cand a sunat sa zica hai la un ceai, am gonit prin zloata cu 92 km/ora.

la ceainarie, cuvintele nu se luau de mana impletindu-se natural. se loveau cu zgomot de pereti si cadeau cu un horcait de podea. umorul meu, stiti, umorul meu, pt care mai cititi acest blog despre nimic, era plecat undeva departe. umorul lui k., va asigur ca are umor, nu era nici el in forma.

nu-i nimic. asa e intre oamenii maturi. ne e mai greu. am trecut prin multe. avem diverse ezitari si panici. ideea e sa vrem. iar eu voiam tare. sa-l sarut cu limba.

mi-a comandat k. un ceai care se desfacea incet-incet si lasa o floare rosie sa iasa la final. destul de porn. eu cireasa simtitoare, a tb sa-mi apropii de nas in mod repetat sticluta cu saruri ca sa pot rezista.

nu ne-am mai vz o vreme. n-am inteles. am vb pe mess, cand mi s-a parut ca se comporta ciudat. m-am plictisit. si mi-a trecut si pofta sa-l sarut cu limba. l-am trecut la laditza cu ciudatzenii din metropola. apoi am uitat.

pana ieri, cand am vb. si ne-am explicat. eu ii zic stii, am vrut sa te sarut cu limba. el zice stiu, si eu am vrut, dar pe a cherry. m-am luminat toata. deci el o placea pe a cherry, prietena mea draga. si mie mi se parea ca pe mine. hahaha.

si acum, eliberati de sule-n coasta si cu mintea limpede, ce bine ne-am inteles. umorul meu si umorul lui s-au imprietenit. fara presiune, lejer.

da. am fost intr-o duminica de iarna vitrega cu un prieten la un targ de tehnologii performante. el voia doar sa-si cumpere un TV mare. eu voiam doar sa-l sarut cu limba.

de unde se intelege clar cum pana la urma, indiferent de faptele care ti se prezinta, tu intelegi tot ce vrei. bine, poate si semnalele lui k. erau destul de confuze...si catre a cherry si catre another cherry.

lipsa de comunicare. bygones.

ritualuri de curtare in bucuresti

a venit o prietena in vizita de la cluj. eu si a cherry ii zicem kapra ardeleana.

dupa ce am vb despre kant si matematici aplicate, am ajuns si barbati. kapra ardeleana vrea sa stie de la colegele salajene cum fac barbatii curte in bucuresti.

noi ii radem in nas si ii raspundem ca barbatii in bucuresti nu fac de obicei curte.

adica cum? adica, raspundem noi, plictisite, daca iesi intr-un club, barbatii bucuresteni nu sar pe tine sa arate cumva ca te plac. nu te intreaba cum te cheama, nu iti zambesc, nu iti ofera un drink.

se straduie sa arate ca nu le pasa. deloc. i-am zis ca nici macar schiopii, cocosatii sau alte categorii defavorizate nu fac curte in bucuresti.

si ii mai zicem noi ca e ciudat si salutar faptul ca, in contextul asta neprielnic, totusi noi mai reusim sa avem relatii. ea s-a induiosat de soarta noastra rau de tot.

seara iesim intr-un loc unde se danseaza. in mai putin de 3 min, 2 tipi tare draguti ne agata. ne ofera de baut si radem si dansam cu ei pe langa noi toata seara.

alti barbati mai putin misto, dar multi, vreo 7-8, roiesc in jurul nostru. ne invita la dans, se uita cu ochi de foc. se dau peste cap sa ne atraga atentia. sunt invidiosi evident pe aia 2 care ne-au intrat in gratzii.

cu mintile funda, mergem la urmatorul club. de cum intram se creaza in jurul nostru un fel de turbion. cineva imi zice ca am piele frumoasa, altcineva ca sunt frumusica foc.

mi se lipeste pe gat o pereche de buze. a cherry are nevoie de garda de corp ca sa poata tine admiratorii la distanta.

ni se vantura iar bauturi prin fata ochilor. ni se strecoara soapte porcoase. suntem rugate mereu sa dam nr de tel. necunoscuti charmanti se infoaie in jurul nostru, cu vadite intentii de imperechere. tabara bineinteles si pe kapra ardeleana.

ea isi pierde rabdarea si ne ia la rost. zice ca suntem nebune si si mincinoase pe deasupra. ca uite cum se inghesuie barbatii in jurul nostru. ca sunt chiar si all over her, o femeie maritata si cu un copil acasa.

eu si a cherry nu intelegem nimic. absolut nimic. oricat am incercat sa-i explicam, a ramas cu impresia ca suntem niste bolnave inchipuite. ca bucurestiul este locul unde poti gasi un pereche, un suflet pereche adica, in mai putin de 11 min.

ne-am simtit toata seara niste zeite. obosite sa o mai convingem ca e o situatie absolut speciala, inexplicabila, decidem sa ne bucuram de acest moment de gratzie.

dar ooops, e de rau. kapra ardeleana a plecat azi cu trenul departe, in ardeal. si tare mi-e ca tot spectacolul asta, pe care cine stie ce om bogat si excentric l-a platit ca sa ne discrediteze in fata ei, o sa inceteze.

si ca ramanem aici cu bucurestenii nostri de totdeauna. niste barbati nepasatori. cu care mai reusim totusi sa avem relatii.

primavara incepe cu o flegma

prima zi de primavara pe bune.

Doamne, ce bucurie. las geamul jos, ca sa las soarele de primavara sa ma invaluie. si ma invaluie, nu-i vorba.

dar nu trece mult timp si ma invaluie si o flegma mare. trasa dintr-o duba. pe geamlacul masinii mele. cu mare precizie. pe beller, buricul high class-ului bucurestean.

masinile noastre, a mea si a tragatorului de flegme de mare precizie, trec una pe langa alta, n-am cum sa ma opresc. si chiar dc m-as fi oprit, ce-as fi putut sa fac? sa scuip inapoi? oi fi eu nascuta in salajean, dar parca nici asa.

flegma s-a lipit de blanita mea artificiala de culoare gri de parca acolo ar fi fost de cand lumea. n-am atins-o nici macar cu un servetel, am mers mai departe. nici n-am incercat sa vad cum arata cel ce scuipa o cireasa.

dar am inteles ca am deschis prea devreme geamul. tb sa mai astept. bucurestenii nu sunt inca obisnuiti sa vada femei bucuroase de primavara.

m-o fi scuipat ca aveam o masina mai frumoasa ca a lui? ca eram blonda? ca aveam blanita? m-o fi scuipat pt ca ma placea si nu a stiut sa-mi spuna? si atunci a decis repede asa, sa imparta cu mine niste secretii? random?

oricum ar fi, s-a dat drumul la primavara. ce dc a inceput cu o flegma? dubarul arata si el cum poate ca m-a observat. si ca a inteles ca s-a deschis sezonul. la flirt si la flegme.

nu mor caii cand vor cainii. si o cireasa nu se topeste de la o flegma. ca nu e limax pe care s-a pus sare.

si ce nu ma omoara ma intareste.

evadarea obiectelor mele

mi-ar placea sa pot sa platesc o taxa si sa iau acasa toti oamenii care imi plac, unde sa-i tin cat am eu chef. dar nu se obisnuieste. probabil ca este o idee social inacceptabila.

insa mi se pare ca pot face asta macar cu obiectele care imi plac. si dupa ce am platit pt ele si le aduc acasa, vreau sa stea cu mine cat poftesc eu. pentru ca le iubesc si ma reprezinta.

de-aia cand ele decid sa ma paraseasca, ma apuca un fel de tristete. ca atunci cand pierd un prieten. mereu se intampla la fel: fara niciun fel de avertisment.

eu cred ca sunt intr-o relatie decenta cu puloverul meu verde. sunt multumita de el si ma port si eu frumos la randul meu. cand cer, sunt constienta ca trebuie sa si ofer.

si atunci el de ce pleaca intr-o zi, fara urma? fara nicio discutie lamuritoare? poate am gresit ceva, dar nu mi-am dat seama.

si sutienul negru, unde s-a dus el? carcotasii o sa zica ca un sutien e mai usor de lasat undeva, unde ai fost implicat romantic. ei bine nu. sutienul negru a plecat intr-o miercuri la pranz, dintr-o papornita cu care ma duceam la sala. s-a strecurat din masina in timp ce eram in trafic.

ca sa nu mai zicem de ciorapi. aici drama e si mai mare. un ciorap care planuieste o evadare nu-si ia niciodata perechea. sigur, e vb mai mult despre o drama casnica. nu se mai intelege cu ciorapul pereche. deci n-o iau personal. dar oricum, tot eu sufar, alaturi de ciorapul ramas, care zace mereu posac si parasit intr-un colt.

cartile sunt parca predestinate sa plece, oricat ai vrea sa le retii. odata ce ai acceptat sa imprumuti o carte unui priten, trebuie sa-ti asumi ca ea te va parasi pt totdeauna. nu cred ca e vina lui. cartea sigur nu mai vrea sa vina inapoi.

si practic ar trebui sa am cate o umbrela pentru fiecare ploaie. odata ce m-a servit in felul asta, umbrela mea cu sange rece dezerteaza ca o nesimtita.

oare obiectele, in special cele preferate, pe care le tocesc atingandu-le, se simt sufocate si isi iau campii? se expun la foarte multe pericole facand asta. nu-mi inchipui ce om bun ar lua in gazda un ciorap de-al meu.

de ce sunt sinucigase si ma disconforteaza si pe mine in felul asta brutal?

nu e bine. haideti sa vorbim.

gunoiul menajer rupe tacerea

oamenii cu acuitati speciale pot vb cu gunoiul menajer. care lor le zice, pasamite, tot felul de lucruri.

"spune-mi ce ai prin gunoi ca sa-ti spun cine esti" a ajuns un principiu de viata solid pt unii si altii.

nu stiu de unde a pornit totul. parese ca dintr-un film, in care era vb despre un psihopat care avea parerea asta. ca din gunoiul oamenilor poti afla care e treaba cu ei.

si apoi, printr-o campanie de PR platita de cine stie cine, a devenit zicala asta la fel de populara, cel putin, ca "spune-mi ce prieteni ai, ca sa-ti spun cine esti".

de cate ori apare in discutie teoria asta, se gasesc mai multi oameni care sa dea din cap asa, gen "ce le mai zice asta". ca si cum tocmai se rosteste o intelepciune populara pe care ei au verificat-o si e valabila.

adica in ce masura faptul ca in gunoiul meu se gasesc des coji de pomelo si piele solzoasa de ananas poate sa ma faca pe mine o carte deschisa pentru lumea intreaga?

in ce fel coltucii (asta e pluralul?!) de paine uscata, deodorantul rexona consumat si ambalajul de plastic de la hartia igienica zewa poate da in vileag firea mea de cireasa blonda?

sa fie conservele goale de porumb si ton revelatoare pentru faptul ca imi place sa calatoresc?

sau cele cateva coji de oua si miile de cutiute de iaurt tnuva de fructe mancate de a cherry spun totul despre faptul ca imi plac la nebunie filmele chinezesti?

hmmmm. le recomand fanilor zicalei sa se uita in gunoiul meu. nu ca sa afle lucruri uluitoare despre stilul meu de viata. pentru asta pot pur si simplu sa ma intrebe, ca le zic.

ci ca sa ramana trazniti, sa plece mai departe, in acest mare voiaj care este viata omului, cu niste enigme si mai mari.

ce-i cuvantul, ce e omul, ce e fapta, ce e gnomul?

memoria de peste

cica memoria de peste dureaza 1 sau 2 sau 3 secunde. nu stiu exact cate, dar oricum foarte putin. prea putin.

si deci asta ar fi motivul pentru care pestii nu tin minte sa nu mai vina in undita pescarului. si pica ca niste papagali de fiecare data cand vad o rama yummy care se misca, legata de un fir.

dar mi se pare ca oamenii sunt superficiali cand spun ca asta e singurul dezavantaj al memoriei de peste.

eu ma gandesc ca exista lucruri mult mai neplacute pt ei decat faptul ca nu recunosc in undita un dusman de veacuri ce pandeste in bezna.

de exemplu, viata lor sociala probabil ca e varza. n-au cum sa tina minte aniversarile altor pesti care le sunt dragi. si dc tot am ajuns aici, cum isi dau ei seama care dintre pesti sunt prietenii lor vechi?

chiar dc noteaza undeva, nu tin minte unde au pus carnetelul si de fapt nici nu le trece prin cap ca au avut unul...

au dragosti efemere pt ca apoi sa uite cine le-a generat fluturii aia din stomac. se iubesc si sunt in extaz 1-2-3 secunde. si nasc pui care nu seamana cu nimeni cunoscut. nici macar nu stiu cui sa se adreseze pt pensie alimentara.

nu reusesc sa-si faca de fel o baza culturala solida. afla lucruri despre civilizatia stramosilor, ramai trazniti, si apoi uita tot.

tb sa descopere mereu ce mancare le place mai mult. si cum au gasit-o, tb sa o caute din nou.

n-au melodii preferate, n-au mirosuri familiare, n-au amintiri care sa le tina de cald cand au insomnie. de Craciun se trezesc ca inghit sarmaua si tin cu aripioara o artifica alaturi de o groaza de necunoscuti care le poarta numele.

de-aia tot du-te vinolo ala prin apa, de-aia inoata toti si nu se odihnesc nicio clipa. incearca sa-si gaseasca un rost. sa-si aduca aminte.

aaaaa, ma scuzi, ma grabesc, nu pot sta sa palavragesc cu tine...aoleu...unde ma grabeam? si tu cine esti? si de ce fugi ca un smintit? ti-e frica de ruda asta cu aripioara care iese ca un triunghi deasupra apei?

ma pasioneaza memoria de peste pt ca si eu am uneori. se intampla la mine in cap niste procese absolut benefice. cand nu imi place ceva/cineva, memoria mea se pune pe viteza memorie de peste.

si uit lucrul/omul/situatia care ma deranjeaza. e ca un fel de curatire la care nu iau parte constient. in mintea mea sunt pestisori sanitari care curata tot ce vad ei ca nu-mi face placere.

desi sunt cazuri cand memoria imi joaca feste. cand vad o rama yummy care agata de un fir si ma reped la ea incantata. uitand ca m-am mai repezit si alte dati si mi-a cauzat. big time.

dar in linii mari, e genial sa am memorie de peste cand tb. si memorie normala cand tb.

e doar pacat ca pestisorii nu au acest lux.

lucruri mici pt senzatii marete

m-am extaziat ieri spontan de fata cu a cherry: ce geniu a fost cine a inventat painea cu unt!

putine lucruri se compara pe lumea asta cu un coltuc de painica proaspata pe care care cioplesti in graba un strat de unt obscen, neintins cum trebuie. sa ramana asa, chunk.

e placere fara frontiere. te loveste valuri-valuri, unul dupa altul, pana aproape sa iti pierzi simtirea. scuze, cred ca m-am departat de subiect (aici vine semnul de fatza rusinata).

si am inceput sa ne gandim ce alte lucruri mici si foarte la indemana mai sunt pe lumea asta. care sa creeze aceeasi placere simpla si complicata in acelasi timp. si a iesit o invalmaseala sora cu nebunia.

uite-asa am descoperit ca apa calda vine imediat dupa painea cu unt. ma rog, ma refer mai ales la cei care au presiune la dus, nu la mine, dar oricum...

apoi vine cana mare in care e cafea proaspat facuta de catre altcineva (e important asta). dc persoana cu pricina s-a priceput sa prajeasca si niste paine in acelasi timp, te face sa te simti implinit. si sa te bucuri ca existi.

apoi cred ca (n-am apucat sa ma verific cu a cherry, ca a plecat) sunt diminetile. faptul ca la fiecare cateva ore ti se da cadou o cate una, e mare smecherie. ai moca un nou inceput, cu care sa faci ce-oi sti mai bine.

se pregatesc creioanele si hartia. fara ele as fi complet pierduta, laptopul nu-mi ajunge ca sa scriu tot ce am nevoie. am creioane cu oi primite cadou de la doro si creioane colorate cumparate de la billa. creioane prea lungi de la casa batllo a lui gaudi (3 euro), crampeie de creioane ikea aduse de radu de departe.

ne-am adus aminte de sutien. sigur, aici barbatii s-ar putea sa vocifereze. dar credeti-ne, e spre binele tuturor. mai ales cand e rosu, de dantela.

un prieten a zis ca usile, usile sunt un mare lux si ca nu stie ce s-ar face fara ele. da, poate o fi adevarat, dar sincer mie nu mi se par la fel de importante ca painea cu unt.

tot aproape acolo mi se par: laptele, mierea, iarba proaspat tunsa, ferestrele deschise sa intre soarele, pasarile care canta dimineata si pe inserat cand e vreme frumoasa, lalelele rosii, multe, si ude din piata.

si bineinteles vinul de porto, tortul de ciocolata, frunzele de menta strivite atunci, pe loc, caii pe camp, ploaia de vara cand n-ai unde sa te adapostesti si sarea ramasa pe piele dupa ce ai facut baie in mare.

de ce sa uitam smaraldele, borsul de peste, pomul de Craciun, cartile bune si sprancenele pensate + rufele curate care au stat mult afara.

mai zic doar atat, si pe urma incerc sa ma linistesc: livezile inflorite, vantul prin par primavara, violetele, conversii, batogul de crap si bronzul de iulie.

tare mi-ar placea sa-mi spuneti ce credeti voi despre lucruri mici care trezesc senzatii mari.

oamenii din visele mele

ma mira mereu cum se poarta oamenii care sunt actori principali in visele mele.

adica in timpul noptii facem lucruri speciale impreuna, participam la tot felul de aventuri.

zburam impreuna tinandu-ne de mana deasupra unui oras necunoscut cu multe turnuri.

inotam in jurul unor insule misterioase si deasupra noastra zboara pasari mistice, care seamana cu cele din fratia inelului. nu stiu care din cele trei fratii.

cantam karaoke si ne transferam cat ai zice peste in diverse spatii si timpuri. apoi ne preschimbam in tot felul de alte aratari si redevenim noi, fara sa ne miram.

scapam din tot felul de infruntari si reusim sa trecem peste toate. sa ne trezim din nou a doua zi in patul nostru confortabil, fara sa avem nicio zgarietura sau vreo glezna luxata.

si totusi, cand ma intalnesc cu ei din nou in viata reala, se comporta ca si cum nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat.

niciunul din ei nu-mi arunca vreo privire complice. nu vand praful de minune in ochii lor, care sa imi arate mine ca da, ce bine ne-am distrat ultima data, n-am uitat.

dar cred ca uimirea cea mai mare o am cand am o legatura romantica neasteptata cu cineva in vis. si ne intalnim a doua zi, cand el e la fel de indiferent si nepasator sau prietenos si apropiat ca inainte de uniune.

adica se comporta ca si cum nu s-a schimbat ceva intre noi. iar mie mi se pare ca s-a schimbat tot, ca am trecut intr-o noua faza. ca daca nu vrea sa vb despre asta e ok, dar macar sa nu se mai prefaca ca nu s-a intamplat.

dupa ce am facut dragoste cu un fost sef de-al meu, eram asa de emotionata a doua zi. m-am imbujorat cand a intrat in birou iar el, in loc sa-mi arunce macar priviri complice, nu mai zic sa ma anunte ca divorteaza, m-a intrebat de un raport.

am ramas traznita de cat de putin sensibil e. mi-am dat seama ca, indiferent ce s-a intamplat intre noi, nu suntem suflete pereche si ca mai bine il ignor. desi noaptea de dragoste fusese ravasitoare. ca doar pusesem tot ce stiam eu ca e bun in ea.

oamenii care sunt actori principali in visele mele capata intelesuri noi. si indiferent daca ei o sa se poarte cu mine in continuare ca si cum n-am fi trecut intr-o noua dimensiune, eu nu mai pot sa-i privesc la fel.

stiu despre ei atatea lucruri noi. pe care probabil nici ei nu le-au descoperit inca.

oare ce stiu ceilalti oameni din jur despre mine?

mi-e dor de Vama ca de mama

Si de mama mi-e dor mereu, ca un copil plecat de timpuriu de acasa ce ma aflu.
Cine recunoaste peisajul, stie ca Vama nu asteapta prea mult. As zice cateva luni asa. Apoi te trezesti ca mine intr-o dimineatza, impachetandu-ti slipul si prosopul colorat, fara sa stii nici macar o piscina deschisa.

Atunci m-a traznit: doamne, ma duceam spre Vama. Si-ncep sa dau telefoane in stanga si dreapta sa intreb de loc in masina, de sac de dormit, de tipul ala bun, sau de sora-sa, dupa curaj. O sun pe doamna Stefan, sa nu care cumva sa dea cabanutza altcuiva. Doar gandul m-ar ucide.

Nimeni, nimic. Mai da-o naibii!! Ce-au oamenii astia? Tocmai ei care mi-au aratat masa mai buna la Stuf sau ce sa beau la Expirat, ce sa mananc la Soni si unde sa ma asez sa ma prinda soarele pe toate partile? Ei chiar n-or vedea ca Vama ne asteapta?

As, nu las eu lucrurile asa. Imi iau slapii, imi pun palaria, shalul, si ma duc sa-i conving prin prestantza. Ies din bloc si simt putina racorica. Nu-i nimic, e dimineatza imi zic. Asa e mereu cand sunt obosita.

Dar in autobuz oamenii ma privesc ciudat. E drept ca sunt albastra fara motiv, dar ce-are? merge cu shalul oricum. Nu mai suport zgomotul unei doamne care clantzane si ma intorc cu fatza spre geam. Ce ciudat.. niste picatzele albe se lipesc de el. Decid sa le ignor. Sunt prea mari sa fie nisip, asa ca ma lasa rece. Prea rece totusi, pentru o fiintza asa simtzitoare ca mine.

Cobor aici. Am o prietena in zona care sigur vrea plaja. Hm.. suspect. Ma priveste de sus cumva si ma trage inauntru. Ma imbraca pana la gat. Ma revolt. Ne luptam, ne rostogolim. Obosesc.


Ma obliga sa ma uit in jos. Unghiile mele sunt mov. Un mov netrandy din pacate. Asta ma infrange. Pedichiura ei e ascunsa in sosete groase si moi.

Ma tarasc spre casa s-o sun pe mama.

ce zi perversa

e valentine's day. am vrut sa nu scriu despre ea, dar m-a macinat subliminal. mi-a slabit vointa si mi-a condus mana catre tasta.

suntem multi cei care ne dezicem de valentine's day. ca e fake, ca nu e a noastra, ca e consumista, ca e de plastic. ca e o porcarie.

o facem harcea parcea, o jucam in picioare, radem de ea, o terfelim.

o aratam cu degetul, o dispretuim, ii tragem palme peste ceafa, o ignoram.

dar pe fiecare 14 feb, cand vine, pe mine personal, cireasa simtitoare, ma apuca mereu o panica primordiala.

mi se pare ca toti ceilalti oameni din jur au, si eu n-am, un partener de valetine's day.

ce demoni ma iau in stapanire si ma fac sa-mi doresc cu ardoare o inimioara de plus rosu?! cine face misto de ratiunea mea, intunecand-o si legandu-i niste fire anapoda, pentru efecte hilare?

pt ca de valentine's day, mintea mea pleaca sorcova. si incepe sa scotoceasca independent, ca o vietate cu vointa proprie, in lista cu pretendenti respinsi de-a lungul vremii.

dar dc X de fapt nu era asa de rau si eu i-am trimis semnale de fuck off? dar dc y ar fi fost un tata bun pentru copiii mei nenascuti? si eu l-am alungat?

de valentine's day, as vrea sa primesc flori de la un vecin pe care l-am considerat mereu mult prea clapaug.

sa ma sune din nou freak-ul ala care m-a invitat la masa o data si apoi mi-a zis ca am un dinte stramb si nu m-a mai sunat niciodata.

de valentine's day as vrea ca fostul meu sot, barba albastra, sa-mi reconfirme faptul ca ma va iubi vesnic. si ca am fost cea mai buna din cele 3 neveste ale sale.

asta ca sa-mi pot vedea de viata mea in continuare. incalzita la ideea ca totul e sub control. ca as putea sa am date dc as vrea. dar nu vreau, si de-aia uite ma intalnesc cu prietenii in oras si nu cu un iubit.

asa si e de fapt. dar spuneti-i mintii mele deranjate chestia asta. sa nu mai caute in gunoaie. sa stea linistita acasa, sa faca aromoterapie, dc asta o linisteste. sa plateasca o sedinta de masaj, contribui si eu. sa bea vin de porto. orice, numai sa se relaxeze.

perversa zi.

nu ma intereseaza valentine's day. luati-o de pe mine, c-o omor.

o leapsa pe invers

doar leapsa, sa ne-intelegem. luata de la o femeie, e drept.

pentru ca nu pot sa rezist vazand atatea portrete ale barbatului perfect in jur, sa nu fac si eu unul. nu, nu al lui. care e bine conturat undeva in mine, ci mai bine al ei. Femeia perfecta, care ne dorim toate a fi, si mai delirat, chiar credem de multe ori ca suntem.

Ca EA trebuie sa fie frumoasa nu stiu. Cand intrebi un barbat "de ce o iubesti" nu o sa-ti raspunda niciodata "pentru ca e frumoasa". O sa ti-o descrie pe dinautru.

EA e femeie in toata puterea cuvantului. Fara masculinul "pot" in ea. Cu doza firava pe care trebuie sa o pastreze, fara sa fie o gaza neajutoarata.

E sexy de-ti taie respiratia, mai ales dimineatza, cand celelalte femei, imperfectele, nu sunt nimic.

EA iti tine viatza in maini. Te lasa in fatza prietenilor sa fi tu cocosul, stie ca asta iti place si nu o intereseaza sa demonstreze contrariul. Vrea sa fi tu cocosul, de fapt.

Nu-ti serveste berea in pat, nu ragaie cu baietii
si daca esti norocos ca dracu, nu te paraseste prima data cand calci pe bec.

Si daca stiu toate astea, de ce dracului n-oi fi eu femeia perfecta?

cum e barbatul perfect (leapsa)

pt ca am luat leapsa de la o femeie simpla, dar nu chiar simpla de tot, m-am pus pe scris.

ca altfel poate nu m-as fi bagat de buna voie la asa povara. in fond ma gandesc de multa vreme la asta, si n-am razbit inca.

pentru ca despre cum arata/respira barbatul perfect vb azi. sa vedem.

eu nu as imparti lucrurile asa ordonat, in looks si alte calitati, ci as posta aici un talmes-balmes de pareri si senzatii.

totul incepe de la pantofi. acolo pica privirea mea in primele 12 secunde. e adevarat, dupa ce a trecut peste maxilarele de preferinta patrate, a studiat nasul sa speram coroiat, zabovind un pic pe etern fascinanta linie dintre umar si gat, si a alunecat pe fund.

barbatul cu pantofi care nu se potrivesc cu pantofii unei cirese nu are ce cauta inima/casa/viata/gandul/patul ei. chiar dc ea e intr-o pasa proasta, cu garda jos, dispusa la compromisuri.

deci traiasca barbatul cu pantofi moi, comozi, normali. preferabil de piele intoarsa si intr-o culoare care se murdareste usor, cum ar fi beige.

sa vina barbatul perfect cu pantofii frumosi sa ma faca sa rad cu pofta. sa ma uit incantanta la el de cat de amuzant e. sa ma faca sa rad dimineata, la pranz si seara. si nu-mi mai pasa de nimic.

apoi sa vina barbatul cu pantofi frumosi, care ma face mereu sa rad si sa fie harnic. sau mai precis nelenes. asta inseamna sa nu sufere de o lene a mintii si a corpului.

sa aiba chef sa faca lucruri, sa mearga cu cireasa in locuri, sa nu doarma in papuci mereu. sa nu doarma barbatul pe el si pe mine.

barbatul e mereu minunat cand are pantofi frumosi, ma face sa rad, are energie si este generos. prin asta inteleg nu castele-n spania de valentine's day pt cirese.

ci sa cumpere barbatul perfect stuffs (conversi, merdenele, vacante, flori, trufe, detergent) fara sa simta o gheara in inima, anuntatoare de infarct miocardic.

barbatul perfect are pantofi frumosi, ma face sa rad, e harnic si nu e zgarcit.

dar el stie si sa alerge liber ca un calutz, are pasiuni, urla la meci ca un nebun.

perfect e si barbatul care bea compot din borcan si-i curge pe de laturi, si care mananca direct din cratita.

imi place mult barbatul care nu intelege de ce imi sterg oja de pe unghii daca tot mi-o pun peste 2 min la loc. si ce rost are o curea care nu tine pantalonii.

minunat e barbatul cu toate de mai sus. dar perfecti sunt si alti barbati, carora le mai lipseste cate ceva. sau au ceva in plus.

gresesc?

dau leapsa si eu mai departe unei canalii si unui calutz, prieteni cu cireasa.

uite cine vorbeste

mor dupa oamenii care imi dau sfaturi de cum sa-mi imbunatatesc diferitele sectoare ale vietii mele, dar ei sunt varza tocmai la capitolele alea.

adica grasii care ma invata pe mine cum se slabeste eficient, dar ei raman mereu tot grasi.

sau oamenii ale caror vieti sentimentale sunt guvernate de batranul actor, haosul, dar se uita cu ochi critic la mine. si ma invata cum sa am legaturi de succes.

sau aia carora le sare mustarul din nimica toata, dar imi zic mie sa incerc sa raman calma. ca uite, prea sunt tensionata.

imi plac sfaturile in general si nu cred in zicala aia ca tb sa te abtii de la a da sfaturi, ca nush ce. e f bine sa incerci sa-ti ajuti aproapele.

dar ce prestanta ai tu in fata mea, cand imi tii speech-uri despre lucruri la care tu insuti demonstrezi, cu date concrete, ca nu te pricepi deloc?!

deunazi eram la sala si vine o huiduma cu care nu ma cunosteam. pentru ca sunt carismatica chiar si cand tac, m-a abordat. eu prietenoasa, am raspuns binevoitor.

huiduma, o femeie altfel, m-a intreabat la ce am fost. aerobic, zic eu. aaaa, nu te mai duce, n-are nici un rost. inotul e cheia. mie nu-mi venea sa cred. cheia spre ce?! sa ramai o huiduma?

oare ea, huiduma, se vedea o sirena? si incerca sa ma faca si pe mine, care sunt pe bune o sirena pe langa ea, si de fapt in general, sa ajung ca ea? de necrezut...

o prietena blonda (dar nu cea optimista cu ochii albastri) m-a intrebat daca am un iubit. nu, zic, acum nu am. aaaa, pai tot singura? inseamna ca faci ceva in neregula. si uite ce cred eu, ca asta e problema.

si ma introduce in itzele complicate ale unei discutii despre cum ar trebui eu sa-mi gestionez viata de cuplu.

ea, blonda, e singura de cand o stiu. o buna bucata de vreme. iar eu, un caz disperat dupa parerea ei, doar de putina vreme. si totusi ea voia sa ma invete pe mine cum sta treaba, ca sigur e ceva gresit.

de isterici care-mi zic mie sa incerc sa ma linistesc, ca uite nervii imi fac rau si atrag energie negativa, nu mai vb.

pe bune. uite cine vorbeste. si rade ciob de oala sparta.

sentimente amestecate pe cross trainer

cross trainer este aparatul ala de la sala cu 2 coarne asa. pe care pasesti cu picioarele si tragi si cu mainile. am vrut sa ne lamurim, ca altii ii zic altfel.

pt cine nu s-a suit pe el, pare un fel de prostie asa, un mizilic pt copiii de gradi.

pt cunoscatori, e un instrument de tortura care te face sa spui si laptele pe care l-ai supt de la muma-ta. pacat ca nu asta e scopul.

adica eu as zice ce lapte am supt si as fugi mancand nori. dar aparatul asteapta alte lucruri de la tine. nu se lasa pana nu iti suge sangele. tot.

cu asta in minte, si totusi stiind ca e unul din cele mai eficiente moduri de a scoate din mine demonii stransi peste zi, am o strategie.

intru in sala cu bestia trufasa si o privesc de sus, desi sunt cam pitica. ea pufneste putin spre mine, scoate niste aburi mici pe nari si da aproape imperceptibil din coarnele alea.

eu ma duc si incep sa o calaresc nonsalanta. la inceput, cateva minute, pare ca o sa mearga totul struna. ca am fost nebuna sa-mi fie frica de ea.

si apoi incepe sa atace perfid. iti slabeste vointa. te demotivezi si te intrebi ce cauti tu acolo in timp ce alti oameni beau o bere. ti se face greata. nu mai vezi luminita de la capatul tunelului. te doare mintea.

acesta este momentul in care aplic strategia zorro. adica imi inchipui ca sunt el si ca e penibil sa ma dea gata un aparat, fie el cat de versat. sunt imbracata in costum si am si masca, ca sa nu mi se vada grimasele.

nu pot sa ma opresc, imi spun. ar rade toti copiii daca zorro ar fi asa un mameluc.

cu fantasma asta mai reusesc cateva minute. ma uit la ceilalti colegi din stanga si dreapta, ca sa vad cat de rau arata. si ei sunt la pamant. asta imi mai da putin ghes.

apoi trebuie sa bag strategia nr. 2. salvarea pamantului depinde de mine. o amenintare iminenta promite sa distruga planeta asta pe care o iubesc si oamenii astia dragi mie.

singura conditie a fortei raului a fost ca eu sa fac tot programul de 40 de min pe aparat. nu pot sa-mi las pamantul la greu. si el m-a ajutat pe mine cand a fost cazul.

asa ca, aratand ca frankenstein, cu venele umflate pe frunte, cu ochii iesiti primejdios din orbite, cu parul lipit de cap, mai trag un pic.

se aud uralele omenirii: "saaaana! saaaana! saaaana!". asta imi mai da putin zvac. ultimele minute sunt perverse. rasuflarea mea e de culoare verde inchis. ochii ca ai lui michael jackson in thriller.

am reusit. masinaria necheaza sub mine, dar ma respecta. iar omenirea e cazuta-n fund de admiratie.

arat rau. ma simt oribil. dar sunt fericita.

parul musafirilor

persoanele gretoase sau usor de ingretosat sunt rugate sa se mai gandeasca o data inainte de a citi acest post.

adica din cei 9-12 cititori (am mai crescut), probabil ca 2-3 n-o sa gaseasca subiectul agreabil.

treaba sta asa: am observat, nu de ieri de azi, ca atunci cand am musafiri, casa mea devine o varza cu carne. indiferent de scopul si durata vizitei. de varsta, educatia si convingerile religioase diverse ale musafirilor mei.

eu sincer incerc sa chem numai persoane curate in vizita. dar rezultatul e mereu acelasi. un dezastru.

e ca si cum oamenii curati si bine crescuti, odata ce parasesc casa lor si merg in alte case, devin niste murdaritori profesionisti.

cum sunt in vizita, cum le pica din mana/gura/nas. si lasa si absolut tot ce aveau pe pantofi, cu care ies din casa curati luna (pe controlate).

haide, murdaria ca murdaria. dar nu pot in ruptul capului sa inteleg de ce atunci cand vin in vizita oamenii lasa par. mai rau decat niste animalutze recunoscute pentru acest obicei neprietenos.

sa fie stresul unei vizite? adica sa fie emotionati ca sunt in vizita, pe teritoriul altcuiva, si de-aia sa le pice? hmmmmmm.... am observat ca baia e locul unde lucrurile degenereaza cel mai tare. acolo nu-i vede nimeni si fac ei tot ce vor.

faptul ca imi sunt oameni dragi nu ma ajuta cu nimic in aceasta problema spinoasa. parul musafirilor mei apropiati, cu care am o istorie si valori comune si insist sa am si un viitor luminos, imi face la fel de rau ca parul unui necunoscut.

n-o sa ma opresc din chemat musafiri, de fapt o sa intetzesc vizitele. daca o sa mai vina dupa ce citesc asta. dar studiez posilibitatea de a distribui la intrare shoshoni de-aia ca la peles si plase pt. par/dush ca ale bunicii.

si sa montez langa usa o pubela unde accesoriile astea sa fie scoase la plecare. cu o placuta cu "multumim ca luptati alaturi de noi impotriva acestui flagel care ravaseste planeta, caderea parului in casa gazdei".

sau le pica parul cand ma vad? de placere/uimire sau pur si simplu bucuria revederii?

adica numai eu sa patesc asta? sau vi se intampla si voua?

cititorule, moaie penita-ti si lamureste-ma.

viata fara de claxon

ce-i mai injuram pe cei ce claxoneaza. indiferent dc aveau dreptate sau nu, ma scoteau din sarite. si ii cosideram cei mai mari sociopati.

bineinteles ca eu, prin comparatie cu ei, ma vedeam stralucind de bun-simt. eram sigura ca nici macar nu ating claxonul, ca sunt o zana a tolerantei in trafic.

pana ieri, cand am ramas, nush de ce si probabil nu o sa aflu niciodata, fara claxon.

am descoperit cand am vrut sa ma ratoi din claxon la o femeie in varsta care mergea aiurea, gandindu-se la altceva. si care pana la urma, desi i-am bagat masina in coasta, a scapat nevatamata.

apoi am avut, intr-un singur drum, vreo 14-16 situatii in care aveam disperata nevoie de claxon. ca sa atentionez, ca sa injur, ca sa dau la o parte, ca sa zic stai tu sa trec io. macar ca sa il fac sa se uite sa ii fac semne ca e un sofer naspa.

in unele situatii treaba a fost asa de serioasa, si lipsa claxonului asa de traumatizanta, incat m-am dat jos. nu sa ma bat sau sa injur, dar ca sa reusesc sa rezolv situatii de trafic pentru care tare as fi avut nevoie de un claxon.

in loc sa apas de butonul eliberator, m-am precipitat jos si am batut oameni pe umar. da-te ca sa pot trece eu. n-am loc. ai oprit prost. n-am dat nici macar peste un binevoitor. au marait la mine rand pe rand.

si mi-am dat seama ca nu mai pot asa, nu vreau contact direct cu lupii din trafic. vreau claxonul meu inapoi. din care sa claxonez ori de cate ori mi se pare ceva in neregula. sau sa claxonez degeaba, doar ca am o zi proasta, asa cum clanoxeaza toti bucurestenii care se respecta.

dar a mai murit un mit. nu sunt speciala. si eu sunt un freak care are nevoie de claxon in trafic. ca sa exprime dorinte, sentimente, valori morale. vise, credinte si subtilitati.

nu pot sa mai traiesc o viata fara de claxon.

noi propuneri de pacate capitale-part 1

sigur, cred ca trebuie sa ramana si cele 10 porunci clasice. pe care daca le incalci, te-ai dus pe copca. desi unele dintre ele nu sunt chiar asa de rele parca...adica ce-are dc ravnesti la magarusul aproapelui?! dar ma rog, nu le contest. cine sunt eu sa le contest? o cireasa?

dar cred ca e musai sa actualizam lista existenta de pacate cu unele noi, mai moderne.

cum ar fi "sa nu fii plictisitor". sub nicio forma, cu niciun motiv. adica sa ai umor de buna calitate. cine stabileste daca e de buna calitate? eu, o cireasa! pentru ca aici am dreptul (nu ca mai sus).

adica daca esti boring, mai bine mori. sau macar ravneste la nevasta aproapelui, ca sa te scoti. esti si tu putin interesant.

"sa nu scoli aproapele din somn cand el vrea sa mai doarma". te va uri si s-ar putea chiar sa-l impingi sa incalce una din poruncile clasice. aia cu "sa nu ucizi".

"sa nu fii zgarcit", adica atunci cand iesi cu prietenii in oras, sa platesti corect partea ta de nota. inclusiv ceva bacsis. stim ca nu ti-a placut cum te-a servit chelnerul. niciodata nu iti place, ca sa nu lasi bacsis.

dar onoreaza-ti aproapele, si pune partea ta ca sa n-o puna el. altfel esti oricum destul de aproape de alta clasica porunca. aia cu "sa nu furi".

"sa nu mananci din farfuria aproapelui". uite ca si asta e tot la restaurant. cand aproapele vrea sa bage la nas din ce a comandat, sa nu sari tu sa iei primul dumincat din farfuria lui. si apoi din a tuturor celorlalti participanti la masa. ca iar ajungem la "sa nu ucizi".

sunt cateva lucruri de care ne pasa in viata. nu-ti face mendrele cu ele.

"sa nu mirosi urat". sub nici un motiv, prin orice-ai trece. niciodata. la toti ne e greu. you will find a way.

"sa nu te faci ca uiti ca ai imprumutat bani" si sa-i dai inapoi pe toti. sa nu-l obligi pe bietul aproape care te-a ajutat sa mai treaca si prin penibilul de a-ti reaminti.

cam asta ne-am gandit noi, 2 cirese la ceas de seara. dar te rugam, nu, te imploram sa completezi lista. tu, unul din cei 7-9-14 cititori (in zilele bune).

multumim si revenim cu updates pe subiect.

andreia, n-o lua personal:)

barca mea

Stiam ca Barcelona e frumoasa. Ca are mare si palmieri, strazi curate, furnicare de oameni, evenimente, fructe de mare si Sagrada. Multi oameni mi-au desenat-o in culorile lor si chiar un fost iubit m-a purtat cu gandul pe acolo.

Dar dinauntru meu, Barcelona a fost prea mult de cuprins. Un amestec de senzatii.

Am nimerit in plin carnaval. Iar printre oamneni oricum colorati diferit pe dianuntru si pe dinafara, apareau mereu unii si mai si. Costume fabuloase treceau pe langa tine pe strada, mereu mergand undeva, parca spre un loc in care nu oricine are acces. Te faceau spectator la o sarbatoare a culorii, care ti se flutura mai mult pe sub nas decat te invita.

M-am intors cu haine de la Zara si cu febra musculara. Dar de uitat nu am sa uit curand vitraliile din casa Batillo, platoul de pe Montjuic, pallea cu fructe de mare de la BrBB, vitrina cu cafele de la La Poma. Si nici clownul care impartea imbratisari pe strada, zanele colorate, columbianul cretz care-a placut-o pe another cherry, senzatia ca lumea e infinita.

ce-or avea locuitorii barcelonei?

barcelona e ravisanta, locuitorii ei .... nu.

desi e iarna, femeile nu poarta ciorapi. ele au geci dar isi tin picioarele goale in pantofi decupati. barbatii sunt in t-shirt/camasa, deci tot prea subtire. m-am gandit ca asta tb sa fie motivul pt care acesti oameni sunt asa de neprietenosi.

adica agentul termic in corp e o conditie esentiala pt confortul omului. si dc lipseste, poate genera diferite mutatii de comportament. frustrare, panica, si apoi si depresie.

deci sa nu ne miraram daca locuitorii barcelonei o sa scoata din cand in cand o mitraliera si o sa impuste tot ce prind in pzza catalunia.

infrigurati nevoie mare, lor nu le plac strainii si nu vor sa aiba de-a face cu ei. daca sunt chiar obligati sa aiba o interactiune, latra. pe diverse tonuri, unii mai gros, altii mai subtire. altii doar chelalaie. unii musca.

locuitorii barcelonei sunt vanzatori dar nu vor sa-ti vanda lucruri. sunt chelneri dar nu vor sa-ti dea de mancare. sunt barmani dar nu ii intereseaza daca bei. sunt soferi de autobuz dar nu vor sa te lase sa te urci.

mancarea din orasul asta e buna la gust. nu pot sa dau vina pe ea pt comportamentul defectuos al barcelonezilor cu semenii lor.

aroganti si agresivi...stai asa ... dar daca asta e doar o platosa ca sa-si mascheze nevoia disperata de atentie si timiditatea? si eu i-am judecat gresit?

acum imi dau seama: frigul + lipsa disperata de atentie ii innebuneste pe locuitorii barcelonei. saracii...si eu care n-am avut ochi sa vad si m-am lasat dusa de nas.

cand o sa-si manifeste catre mine nevoia disperata de spatiu (toti te obliga sa iei mare distanta, sa astepti departe de ei, dupa o banda, o bara, daca se poate in alta incinta), o sa-i imbratisez. cu forta.

traim timpuri in care nu mai avem rabdare si toleranta pentru oamenii de langa noi. trebuie sa ma intorc in acest oras daruit de zei cu deasupra de masura. si sa incerc sa-i compatimesc cum pot pe locuitori. chiar impotriva vointei lor. imi vor multumi candva.

barcelonezi, cu mine nu trebuie sa va prefaceti ca sunteti duri. v-am inteles si o sa incerc sa va ajut cum pot. veti latra, va voi zambi. veti privi dusmanos, va voi mangaia pe cap. doar sa vad ca va relaxati putin. uitati-va in jur, aveti un oras perfect!

sau n-o fi o platosa pt timiditate? si sunt chiar antipatici de soi?

dont cry for me barcelona

pt ca unde locuiesc eu, la bucuresti, nu sunt palmieri pe strada si mirosul marii nu-mi adie prin plete. nunu, sa nu plangi.

poti sa ai tu case minunate si bulevarde largi si 3 trotuare pe strada principala in loc de unul! pe mine nu ma misti asa usor. am vazut destule.

poate doar la casa battlo, unde gaudi imi arata ce minunat e sa faci lucruri din lumina m-am emotionat putin. poate putin mai mult, e drept.

de fapt am mers cu pielea de gaina prin cladire vreo ora jumate. barcelonezii speriati de asa reactie erau cat pe ce sa cheme salvarea. dar a fost un accident, mi-a trecut. eu nu ma pierd cu firea asa de usor.

nu jinduiesc la jamboanele agatate de tavan din localul qu qu (cucu), unde bei cafea si te uiti la viermuiala de pe strada. invaluit in viermuiala dinauntru.

nu-mi pasa ca acolo la tine e frumos chiar si cand ploua. si ca n-am reusit sa am noroi pe pantofi desi am mers ore prin apa.

sa nu plangi pt mine barcelona ca n-am unde sa merg cu bicicleta desi am bicicleta. n-ai de ce.

daca vreau, gasesc si la mine un local in care sa mananc melci inecati in unt intre doua plimbari aiurea.

sa nu plangi pt mine barcelona pt ca nu sunt barceloneza. mie imi place tare mult ca sunt bucuresteanca. si nu m-as muta nicaieri in alta parte.

si mai ales, dont cry for me barcelona, pt ca o sa ma intorc mai curand decat crezi.

cirese cu un piciorus in barcelona

azi suntem pe fuga. iertati-ne! fugim sa facem asigurari (chiar si ciresele au nevoie, puteti sa credeti?!), schimburi valutare, sport, manichiura, dat genti jos de pe dulapuri.

sa-mi iau camasa alba cu guler de regina maria stuart? merge perfect cu ai mei conversi. auzi, a cherry, tu ce cercei iti iei?

pentru ca barcelona ne asteapta cu bratele deschise. plecam 2 cirese cu inca o prietena + alte 2 prietene, iar acolo ne intalnim cu alti prieteni.

ca asa facem noi cand plecam: dam sfara-n tara si chemam lumea sa vina cu noi. asa ca mereu cream un grup de oameni si apoi plecam in expeditie.

ma rog, to make a long story short, ii rugam pe cei 7-9-14 cititori (in zilele bune) sa abia rabdare pana ne intoarcem cu tolba plina de povestiri barceloneze.

pe care o sa le scriem cu mare placere aici luni.

ah, am uitat sa pun slapiiiii!