sentimente amestecate pe cross trainer

cross trainer este aparatul ala de la sala cu 2 coarne asa. pe care pasesti cu picioarele si tragi si cu mainile. am vrut sa ne lamurim, ca altii ii zic altfel.

pt cine nu s-a suit pe el, pare un fel de prostie asa, un mizilic pt copiii de gradi.

pt cunoscatori, e un instrument de tortura care te face sa spui si laptele pe care l-ai supt de la muma-ta. pacat ca nu asta e scopul.

adica eu as zice ce lapte am supt si as fugi mancand nori. dar aparatul asteapta alte lucruri de la tine. nu se lasa pana nu iti suge sangele. tot.

cu asta in minte, si totusi stiind ca e unul din cele mai eficiente moduri de a scoate din mine demonii stransi peste zi, am o strategie.

intru in sala cu bestia trufasa si o privesc de sus, desi sunt cam pitica. ea pufneste putin spre mine, scoate niste aburi mici pe nari si da aproape imperceptibil din coarnele alea.

eu ma duc si incep sa o calaresc nonsalanta. la inceput, cateva minute, pare ca o sa mearga totul struna. ca am fost nebuna sa-mi fie frica de ea.

si apoi incepe sa atace perfid. iti slabeste vointa. te demotivezi si te intrebi ce cauti tu acolo in timp ce alti oameni beau o bere. ti se face greata. nu mai vezi luminita de la capatul tunelului. te doare mintea.

acesta este momentul in care aplic strategia zorro. adica imi inchipui ca sunt el si ca e penibil sa ma dea gata un aparat, fie el cat de versat. sunt imbracata in costum si am si masca, ca sa nu mi se vada grimasele.

nu pot sa ma opresc, imi spun. ar rade toti copiii daca zorro ar fi asa un mameluc.

cu fantasma asta mai reusesc cateva minute. ma uit la ceilalti colegi din stanga si dreapta, ca sa vad cat de rau arata. si ei sunt la pamant. asta imi mai da putin ghes.

apoi trebuie sa bag strategia nr. 2. salvarea pamantului depinde de mine. o amenintare iminenta promite sa distruga planeta asta pe care o iubesc si oamenii astia dragi mie.

singura conditie a fortei raului a fost ca eu sa fac tot programul de 40 de min pe aparat. nu pot sa-mi las pamantul la greu. si el m-a ajutat pe mine cand a fost cazul.

asa ca, aratand ca frankenstein, cu venele umflate pe frunte, cu ochii iesiti primejdios din orbite, cu parul lipit de cap, mai trag un pic.

se aud uralele omenirii: "saaaana! saaaana! saaaana!". asta imi mai da putin zvac. ultimele minute sunt perverse. rasuflarea mea e de culoare verde inchis. ochii ca ai lui michael jackson in thriller.

am reusit. masinaria necheaza sub mine, dar ma respecta. iar omenirea e cazuta-n fund de admiratie.

arat rau. ma simt oribil. dar sunt fericita.