Sa fi fost imediat dupa ’90 cand au inceput sa vina din tarile mai consumiste tot felul de gadget-uri.
Stiti, genul ala de lucruri mici si complet nefolositoare, menite sa faca viata de familie mai simpatica decat normal. Sa dea culoare incaperilor noastre roase de gri-ul anilor comunisti. Sa indulceasca faianta de baie, alba si in format 10X10cm.
Cam atunci au aparut la noi in livada, adusi de mama de cireasa, victorioasa, primii pestisori din sapun. Fiinte grasune si fasnete si mai ales frumos mirositoare, pestisorii au fost instalati in perimetrul cazii.
Tronau intr-o farfurioara transparenta, careia i s-a montat de catre un inginer un suport special, sa-i tina in consola deasupra cazii. Parca zburau cu farfurioara lor cu tot. Ce-i drept nu-i pacat: mama avusese dreptate. Cum intrai in baie, cum te simteai in vacanta pe litoral.
Dupa ce am incercat diverse chestii cu ei, toti ai casei am inteles usor rolul lor. Desi facuti din sapun, pestisorii nu erau nicidecum meniti sa ne curete cu dibacie in cele mai mici unghere. Ci sa infrumuseteze camera de baie, emanand sclipiri diafane din solzii lor de glicerina.
Farfurioara cu pricina nu avea insa gaura in fund, pentru scurgerea apei. Si pestisorii au inceput rapid sa devina mucilaginosi si sa-si anunte necrestinescul sfarsit, fara lumanare la capul lor de peste. Despre care si un copil stie ca impute restul apoi corpului.
Mama, rosie de furie si neputinta, a organizat in pripa o ingropaciune pentru cadavre, zvarlindu-le dupa datina pestisorilor de sapun, in vasul de wc. S-a prezentat apoi imediat cu pestisori nealterati.
Si astfel noi, locuitorii, am inceput sa avem cosmaruri. Pesti uriasi de culoarea cerului ne luau in plisc si fugeau cu noi pe sub pamant, prin cer si pe oriunde, numai in apa nu. Mama insa, fara mila. Cerea respect pentru pestisori.
Ne-am prins in scurt timp ca daca vrem armonie in casa, trebuie sa ne abtinem sa punem apa in farfuria cu pestisori. Ai zice ca niste pesti taman ca au nevoie de apa ca sa poata rezista.
Totusi ai nostri necesitau uscaciune absoluta si o grija sora cu nebunia. Faceam dus mereu pe varfuri, cu bucile stranse sa nu dam apa in pestisori. Lucru practic imposibil, daca incercam sa ne imaginam ca ei erau montati pe peretele interior al cazii.
Asa ca dusurile familiei au inceput sa se tot scurteze. Opream spalatul cat de repede si stergeam pestisorii cu prosopul, sa nu se vada ce am facut. Ai naibii pestisori se colorau imediat diferit de la apa.
In plus, daca nu efectuam operatiunea de salvare pe data, pestisorii se umflau ca niste tampiti si se stricau. Cand mama ii vedea asa, paraditi, o lua personal si ne apostrofa rau de tot.
Eu am inceput sa iau note foarte rele la scoala si sa ma imbrac ciudat. Apoi nu am vrut sa ma mai pieptan si in final nici sa ma mai spal, de groaza sa nu dau ochi cu pestisorii zeflemitori.
Mamaie a inceput sa nu mai auda si sa puna cate un fir de par in mancare, drept protest. Iar un alt adult de prin casa a dovedit neglijenta in serviciu si sunt sigura ca a luat avertismente scrise. Dar nu am dovezi, nu a vrut sa discute niciodata despre asta.
Si nu stiu cum s-a potrivit in perioada aia ca tot veneau la noi diversi oameni sa faca dus. rubedenii, preiteni fara aapa calda sau cuprinsi de revizia anuala. Oameni fara inima, care parca isi faceau un scop in viata din a arunca galetuse pline cu apa in recipientul cu pestisori.
Degeaba le atragea mama atentia inainte sa intre in baie si degeaba le mai ziceam si noi o data, pe sestache: bai, faceti ce-oti sti, numai nu dati apa pe pestisori! Sau daca dati, salvati-i apoi, pentru numele lui Dumnezeu, nu-i lasati sa inoate, ca e belita.
Atunci s-a petrecut in istoria familiei o schisma. Au fost crescuti in continuare la san, si alaptati abundent, cei care au stiut sa ingrijeasca pestisorii.
Si au fost dati cu hotarare deoparte nesimtitii care n-au tinut cont de aceasta mica zestre de familie. Oameni nevolnici, care intelegeau sa se duseze taman peste pesti.
Au mai fost si cateva cazuri bine mediatizate in cercul de prieteni si rude. Dar nu sunt pregatita inca sa vorbesc despre asta. Totusi doua cuvinte: cativa nebuni de legat, care o cautau cu lumanarea, s-au frecat cu pestisorii pe corpul lor, fara mila, ciuntindu-i pe alocuri.
Sa va explic ce se intampla daca mama gasea pilozitati cazute din nas direct peste unul sau mai multi pestisori?
Familia a trecut printr-un mare moment de cumpana. Vazand ca, in ciuda teroarei instituite, generatiile de pestisori continua sa aiba vieti efemere, mama s-a dat pana la urma batuta.
Si, cu inima zdrobita, a incetat sa mai cumpere pestisori. Incet-incet, cireasa a inceput sa treaca din nou clasa si sa iasa decent in public. Ceilalti locatari si-au revenit si ei. Prietenii surghiuniti au fost primiti inapoi.
Si ranile s-au cicatrizat, ca si cum nicimi nu s-ar fi intamplat. Am hotarat toti sa dam perioada pestisorilor la spate si sa nu mai vorbim niciodata despre asta. Si uite cum astazi ne-am vindecat asa de bine, incat cum prindem un pestisor, cum ne spalam cu el, in timp ce fredonam asta.
vineri, 12 iunie 2009
pestisorii mamei de cireasa
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
trebuie sa te cred pe cuvant,pentru ca eu in 89 m-am nascut.( ;) )insa stiu ca aceasta istorie a pestilor este bine intiparita in amintirile tale.cum este vie in memoria mea imaginea primei dati in care am fost in Parcul Tineretului.Prima amintire care imi apartine. :X
Uite, mi-ai rascolit amintirile! Ar fi fost foarte simplu sa luati, voi toti care faceati dus in baia noastra, vasult cu pestisori si sa-l punti acolo unde nu ajungea apa. Dar, cum era vorba despre neamul romanesc, care nu apreciaza frumosul nici la ei acasa, nici in alta parte, in alta parte cu atat mai putin,da, am cumparat f.f. multe figurine frumoase si frumos miurositoare incercand sa le fac romanilor viata mai placuta, macar in baie. Dar sa stiti, tot am reusit cevamacar in cazul celeilalte cirese: are in baie, unele cumparate de mine (sau toate?) figurine de sapun, care vad ca supravietuiesc. Oare sa se fi intamplat ceva in constiinta ei, chiar daca se plange acum de ma simt ca o crminala? As statui pe toata lumea sa incerce si prin lucruri marunte, ca astea, sa faca ceva pentru infrumusetarea vietii, care este de multe ori terna...
Eu sunt mama de cireasa
pentru ca am vazut ca animalutele mici si inocente au viata scurta si efemera m-am decis ca de azi sa imi schimb si eu denumirea in codo-alias lion king, poate ca asa voi avea o viata lunga si fericita printre pixelii internetului furibund.
p.s. La multi ani si multe bucurii pentru mama lui another cherry. si cat mai multe obiecte frumos parfumate. :)
Doamna mama, si eu am una ca a Dvs., care mi-a facut veatza un infern din adolescentza si pina s-a maritat (nu foarte devreme); nu intru in detalii - ani de zile nu am intrat in camera ei, ca ma lua cu vertij si cu draci. Daca aveam ceva sa-i comunic, deschideam usa si-i vorbeam din prag si incercam sa fac abstractie de dementza vizuala din jurul ei.
Acu, ca e la casa ei, totul e ordine si disciplina. Deschizi un dulap - lucrurile sint toate la locul lor, frumos impaturite, in stive aliniate ca la magazinele cu staif (pe cind inainte, usa inchisa de la dulap tzinea tot calabalicul si deschizind, te pomeneai cu o revarsare de T-shirts, chiloti, fuste, costume de baie, sticlutze de parfum - lava, eruptzie, ce mai turavura), toate umerasele sint DE ACELASI FEL, in fine, reversul medaliei dus pina la perfectiune. Orice mama de fata trebuie sa se mingiie cu gindul ca, in casa comuna cu parintzii, copila va fi mai mult sau mai putzin monstru de dezordine, care ii va trece de indata ce sta intr-o casa unde e EA stapina. Eh!
Marinica, esti mortala! Te pup tare de tot!!
Am ras cu pofta, foarte haios ai scris. Recunosc dulcele stil clasic al ciresei once again :-)
Nu cunosc pestisorii in cauza, dar acum ma bucur, se pare ca aduc un toptan de belele. Raman la inofensivele mele sapunuri cu germeni de grau si bobite de ienupar.
Ah, cireasa e la Vama, precis! Mor de invidie!
@Pebbles: ah, cat de putini ani ai:). cred ca si in parcul tineretului sunt pesti, dar nu din sapun.
@mama anonima: tu ai dreptate, asa ar fi trebuit sa facem toti. dar uitam si dadeam pe pesti si apoi nu mai era nimic de facut. si dentista m-a aprovizionat cu oi:P.
@codo: rrrrrr, roar, mrrrrrr:). un melc cu puteri leonine? o combintatie mai deadly nici ca se putea. merci codo:).
@vera: sa stii ca la mine e ca la farmacie, deci ai nimerit-o. cat despre pestisori, m-au marcat, deci sigur ca am. si o sa-i oblig pe copiii mei, trei la numar, sa faca si ei babie in conditii de stres:P.
@a cherry: existi? nu esti doar un fum? bine ai venit la cirese. te asteptam:)))
Hahahahaha, maniac rock mother! :D La mulţi ani în avans şi numai bine, dragă mamă de Cireaşă! :) Eu n-am avut peştişori, în schimb i-am făcut mamei alta, mai mişto :D Era înainte de '89 şi cu maaare greutate, pe sub mână, a făcut rost de două săpunuri senzaţionale, arătau a Occident, erau transparente şi miroseau puternic unul a portocale şi celălalt a banane. Am fost atât de convinsă că au şi gustul bun, încât mi-am înfipt dinţişorii nu doar într-unul ci în ambele săpunuri! După ce am făcut spume la gură şi am scuipat ca disperata, am lipit frumos cutiile de săpun la loc, să nu ştie nimeni nimic. Aş fi foarte curioasă să aflu ce reacţie au avut doctorii care au primit ca "atenţie" respectivele săpunuri, când au găsit amprentele mele dentare :)))
@Audrey: da, plec la mare in 5 ore. ce dragut suna sapunurile tale, auzi, cu bobite de ienupar. deci tu le uzi pe ale tale, voit.:P
@LiaLia: cred ca si acum mai povestesc ei nepotilor ce pacient ciudat au avut, care a vrut sa le faca voodoo cu sapunuri, noroc ca ei s-au prins:))
da, mi-am transformat baia in sera :-) Seamana cu o gradina botanica in miniatura. Ienupar, eucalipt, flori de lavanda si de iasomie :-)
distractie placuta la mare, aici pare sa vina furtuna, asa ca nu pierzi nimic.
Va multumesc mult de tot pentru urari si intelegere. As mai vrea sa vorbesc cu voi insa trebuie sa plec cu treburi multe. Codo alias Lion King, ce tare nume ti-ai ales! Lia, am ras ca proasta imaginandu-mi-te cu sapunurile in dintisori! Vera ai mare dreptate, si Cireasa asta a mea e tare tantosa-n casa ei. A Cherry te pup si eu si mi-e dor de tine.
Deci ai fi avut mereu la indemana, intr-un sertar, un set de pestisori uscati, de asezat dupa dus in farfurioara respectiva, nu ai fi fost atat de marcata :) Pestisori pentru situatii de urgenta!
Mi-a placut comentariul mamei de cireasa. Cred ca este fericita ca fiica are grija acum de articolele din baie :)
Trimiteți un comentariu