cireasa si domo

Dupa razboiul cu Nokia, din care am iesit cu coditzele incalcite, fara sa intelegem nimic, cireasa prietena si cu mine ne-am aliat intr-o noua lupta, cu inamicul domo. Da, cel cu dungi verzi albastrui, cu tehnologia de varf si ecranele plate.

Am inceput eu intai, cand printr-o conjuctura de concubinaj, am ajuns sa-mi cumpar frigider de la domo. Frumos, inalt, argintiu, stralucitor si mat deoportriva, ca pielea iubita de cealalta cireasa. Ce mai, am stiut ca el e alesul. Si era reciproc. A fost de ajuns sa-i deschid usa o data ca sa simt imbratisarea lui de gheata. Deci ne-am luat.

Fericire completa. Pana la prima rata, cand a trebuit sa ma intorc la domo. Intru increzatoare. Frigi ma facuse fericita, nu-mi era greu sa platesc. Ce conteaza banii intr-o relatie? Si ma pun in fatza deskului care apara doi vanzatori/angajati/popandai. Dupa 4 minute jumate in care sunt ingnorata complet, ma cocotz cu coatele pe desk/bar/fortareata. Ridic o spranceana si astept. Sunt simtzita peste masura, va spun. Intr-un final, asteptarea mea este rasplatita. Domul se ridica ma intreaba ce vreau si se apleaca deasupra unui calculator. Si cand spun calculator sunt din nou simtzita peste masura. Cert e ca, 10 minute mai tarziu eram in aceeasi pozitie. Eu pe desk el pe rasnitza. Cand a reusit sa miste masinaria, imi intinde o foaie printata cu greu si imi spune " cu asta mergeti la colega". Colega, era un pas mai la stanga, umar la umar cu el. Ia femeia hartia, se uita. Si se uita. Si se uita. Pana cand cu o strafulgerare imi cere banii.

Au fost banii pe care i-am dat cu cel mai mare drag. Cand am iesit afara parca si copacii isi schimbasera culoarea. Iarba era mai mare.

Ne-am revazut lunar in aceeasi formula. Eu, deskul, popandaii, rasnitza. Mereu in acelasi loc in care tehnologia se impleteste cu profesionalismul. domo. Am trecut prin multe impreuna. Imi amintesc cu drag de dimineatza in care i-am asteptat 10 minute sa-si inceapa tura. Nu-i puteam brusca. Sau de ziua cand el si-a uitat parola pentru rasnitza. Ce ne-am mai distraaaaaaat.... Ma privea cu ochii mici albastri, sugubatz. Eu i-am aruncat privirea de gheatza a lui frigi. El mi-a soptit cateva parole posibile, doar-doar voi alege ceva bun. nuuuu, va zic, ne-am apropiat enorm.

La un moment dat nu am mai trecut pe acolo. Inventase cineva online banking-ul si-am prins de veste. Dar relatiile, va spun, relatiile interumane au avut de suferit. Mai trec din cand in cand prin fatza ferestrei largi care apara de ploaie electronicele stralucitoare de noi. Incerc sa vad peste desk daca ei sunt acolo. Oare or fi bine, oare, or fi mancat, oare parolele, parolele merg?

Iar intr-o zi, cireasa prietena imi spune suparata ca domo i-a ruinat viatza pentru o clipa. Am tresarit. Cum? Au incurcat hartii? Ti-au pierdut banii? Ridica din umeri? Nu merge rasnitza? Stiam eu ca vor fi mereu la fel....