mic dejun la combinat

luaseram niste placinte turcesti de cu seara. sa avem cu noi pe drum. si niste ayran, adica iaurt turcesc de calitate superioara si gust suprem.

si tot mergeam cu masina tu-tu. si ne consultam superficial unde sa ne oprim sa mancam placintele otomane pe pamant bulgar. eram rupti de foame. aveam mult drum inainte. cat sa mananci o paine. 2. 3.

peste tot erau maci si lanuri de grau verde. copaci umbrosi pe arsita bulgareasca. si iarba. iarba deasa, cu flori amestecate prin ea. si ne tot consultam. aici? aici sa oprim? sau mai cautam? nu. parca nu. sa mai vdm.

tot voiam mai multi maci. mai multa iarba. mai multi copaci umbrosi. si parca sa curga si o apa. sau nu. un rau de lapte cu miere. din care sa sara delfini albi. si sa cante niste ingeri la harfa.

si sa danseze pe muzica ingerilor niste muze. inspiratoare pt tot ce aveam de facut in continuare, in viata. numai intr-un astfel de loc parea ca putem manca amarata de placinta si bea amaratul de ayran.

deja era critica situatia. niciun loc nu era suficient de bun pt micul nostru dejun romanesco-polonez, cu placinte turcesti, pe taram bulgaresc.

am pus pink floyd, un album mai special, si asta ne-a indus o oarecare stare. cine asculta stie. care combinata cu foama si oboseala, a nascut monstri. sau semizei.

si intamplarea a fc ca tocmai atunci am trecut pe lg un combinat. sau centrala atomica. sau ce-o fi fost. un monstru de fier, beton, cuve, etuve, tevi, recipiente uriase, conducte si altele. in plin camp.



ne-am uitat unii la altii si ne-am inteles dintr-o privire. n-a tb sa vb. am intors masina si am oprit in fata combinatului. sa-i zicem asa, un nume generic. (poate barbatii sa-si dea seama din poze ce era de fapt).

am pus muzica tare din masina. am desfacut placintele si iaurtul. si am inceput sa mancam in praf, tevi, pietre. cu basculante si combinatul pe fundal. in zgomot de furnici care construiesc o lume de fier-beton.



muncitorii, iesiti si ei in pauza de masa, ne priveau cu dusmanie. s-au prins ca e ceva ff in neregula cu scena asta. un picnic pe marginea drumului, vizavi de combinatul care pufaia si hornaia fum si noxe. si niste tzicnitzi extatici de veselie.



din masina urla pink floyd. noi mancam placinte. stateam pe o piatra cu o teava in mijloc. aproape pe jos. peste noi venea praf de basculante. eram isterici.



nu stiu ce sa spun mai mult. a fost de neuitat. un fel de arta urbana. sau ruralo-industriala. sinistru dar totusi cumva amuzant.

a fost primul, si poate ultimul, mic dejun la combinat.