luni, 12 mai 2008

am sarutat insomnia pe gura

insomnia nu ma anunta cand vine. ca sa ma pot pregati si eu cum pot. sa strang o graunta cat de mica. cum face, poate, vecina mea furnica.

dc as putea sa o desenez, insomnia ar avea mutra de copil batran. cu craniul curat de par si cu pungi obosite sub ochii rai.

insomnia are dinti pusi alandala in gura si ascutiti ca lamele. neplacuti la vedere, insirati intr-un ranjet personalizat pentru mine. o cireasa fara aparare.

ea loveste in tampla fragila de cireasa cand mi-e lumea mai draga. si cand ma simt mai in siguranta. ametesc de la coliziune. inchid ochii de frica. respir mai repede, ca animalutzele in primejdie iminenta.

graunte de ganduri mici, fara importanta, devin ditamai problemele. de care ma prind ca atarna umila-mi viata. cand nu dorm, noaptea e asa de hada ca imi vine mereu sa tip.

lucruri pe care nu le-am bagat de seama peste zi, lovesc acum cu puterea unui tren de marfa incarcat. prietenii imi par nesinceri. realizarile devin esecuri. planurile ferme devin fumuri albastrui fara rost. certitudinile devin nesigurante.

nu pot dormi pt ca aud voci. vocile insomniei sunt mai puternice decat o multime de barbati la meci, sustinadu-si echipa preferata. am fost pe olimpico si pe sansiro, asa ca stiu ce vb.

dar mai infricosatoare decat vocile este tacerea. tacerea din timpul insomniei isi face mendrele cu mintea mea. toate vietatile sanatoase dorm. eu sunt pedepsita si nu pot. oare rezist pana da soarele?

incerc strategii. prima, naiva, e sa strang din ochi sperand ca mos ene o sa vina sa ma salveze de vietatea asta monstruoasa care mi-a intors mana la spate. nu merge.

noaptea e din ce in ce mai neagra. dar in acelasi timp, si din ce in ce mai alba. tot ce iubesc in timpul zilei, copaci, iarba, obiecte din casa, ticaitul ceasului, imi devin dusmani care-mi rad in nas.

renunt sa imi lipesc pleoapele subiti de cireasa si incerc sa cooperez cu uratul. ii zambesc candid prin bezna, fix in directia in care cred ca s-a pitit jubiland. aprind lumina, ca stiu ca asta ii slabeste puterea. exact cum e cu vampirii si usturoiul.

incep sa cant sau pun pe altii sa-mi cante. muzica sperie insomnia. ii rasuceste un cutit in vintre. se aude un oftat slab. dar nu e destul.

iar o carte cu poze din italia, cu ce are ea mai frumos. imi aduc aminte de gustul vinului rosu de sange. imi ling buzele de asprimea maslinelor mici si zbarcite. chem soarele si sarea de mare care pun crusta pe cireasa bucuroasa de vacanta.

se aude mai tare un horcait. si o zbatere de aripi de pasare grea si rea. lasa ca mi ti te aranjez eu. imi iau din frigider mancarea preferata si ma asez tacticos sa mananc, rasfoind o carte buna de citit. ce dc e 4.

ii dau de inteles ca eu sunt treaza ca asa am vrut. ca poate sa stea si in cap si in c. o sfidez si ii rad in nas, bucuroasa de ceea ce tocmai fac. ea nu stie ca am mainile inghetate. sunt mare actrita cireasa.

beau lapte, in mod curios insomnia nu suporta laptele. aud zbatere de corp neprietenos prin casa. a alunecat si a cazut.

atunci ma ridic repede, iau o tigaie potrivita, fug unde o banui instalata si ii trag repede una in cap. gafaie. se apara slab. mi se face mila. rau. dar ii mai trag una. mai tare. inca una.

ajung la victoria finala. tace cu un licar slab in ochii gri. tace de tot. mai simt un pic de viata. atunci ma aplec si o sarut lung. ca sa ii iau si ultima suflare. gata.

nu ma culc imediat. imi savurez izbanda. o cant la ore mici prin noapte. sa stie toti cum am rapus asa dihanie vrajmasa.

apoi ma urc nonsalanta din nou in pat. si adorm ca un fulg. un fulg ucigas de insomnie. stiu ca maine o sa vina tot cartierul sa-mi multumeasca.

femei, copii, batrani, militari in termen, ingineri de IT, contabile. de mult ii simteau rasuflarea in ceafa. si acum, ca mi-am pus eu mintea cu ea, stam o vreme linistiti. port laurii victoriei.

am castigat. am omorat insomnia perfid. cu un sarut pe gura.

13 comentarii:

Audrey spunea...

Scuze pt. ieri, plecasem. Iar acasa nu mai stau pe net, de obicei.
Lucrez legal stuff :-). Destul de putin creativ, ce sa zic?!
Pare atat de poetic sa ai insomnii...Eu adorm ca secerata, uneori nici nu am timp sa ma mai gandesc la ceva anume. :-)Am intr-adevar nopti cand adorm pe la 3-4 a.m., dar nicidecum dintr-un motiv romantic (dor, suferinta din dragoste etc.), ci pur si simplu pt. ca am facut greseala sa beau o cafea seara.
Pretty boring, huh?
Pup u, altra ciliegia :-)

another cherry spunea...

:)am asa de rar insomnii, de-aia ma si sperie atat.
si tb sa recunosc ca nu vin din motive romantice, ca nu ma tulbura nimeni in prezent, desi as vrea:)
vin asa, degeaba:)

Audrey spunea...

Mai da si el rateuri. Poti profita de insomnie ca sa citesti...Eu asa fac. Bine, uneori trisez si ma uit la TV.:)
Nu ma deranjeaza insomnia in sine, ci faptul ca a doua zi tb sa ma duc la birou si am ochii carpiti de oboseala.
Mmmm...acum imi beau cafeaua cu lapte. Tu?

Audrey spunea...

Ah, mi-a taiat comentariul...Scrisesem ca nu trebuie sa te sperie insomniile, ci sa le iei ca pe ceva natural, legat de bioritm. Ca organsimul uman, desi e un mecanism, nu functioneaza perfect. Mai da si el rateuri.

another cherry spunea...

nu stiu de ce, dar cand ma apuca insomnia sunt mereu la fel de in panica.
noaptea pare insuportabila cand nu vine somnul, desi il chemi.

Audrey spunea...

Mi-am configurat cat de cat profilul ;)
Asta ca sa ne vedem la fata, macar online :)
ma uitam pe pozele voastre de la Revelion, dar nu prea imi dau seama care cireasa e Minnie si care Bee. Intuitia imi spune ca tu esti Bee...

another cherry spunea...

mult mai bine asa:).

e uite ca eu, another cherry, sunt minnie:).

cum ai aflat de noi? de pe ce blog?

Audrey spunea...

Hei...
Grea intrebare...Zau daca-mi amintesc. E important? Ca atunci voi face sapaturi pe blogurile vizitate de mine in ultimele zile, ca sa-mi dau seama unde v-am "descoperit".

another cherry spunea...

nici vb sa fie important. eram curioasa sa stiu dc ai aflat de la vreun prieten comun. de-aia intrebam.:)

Audrey spunea...

A, nu cred...Nu am niciun prieten/prietena care sa tina un blog...Stiu, pare ciudat, avand in vedere ca este atat de "fashion" :p
I-am propus prietenei mele ieri sa ne apucam si noi de scris. Stiu, nu vom fi originale, pt.ca ciresele ne-au luat-o inainte :-)), dar mi-a placut atat de mult de voi doua incat m-ati inspirat. Sa vedem daca o conving, ca e un Tauras incapatanat si tare ocupat...Teama mi-e insa ca nu sunt in stare sa scriu cu umorul vostru contagios si irezistibil...

another cherry spunea...

:)musai sa incerci, nici eu nu stiam cum o scoatem la capat cand ne-am apucat. si uite acum, ce bine ne simtim si cum ne facem priteni noi:)

Audrey spunea...

Mi se pare, sau a cherry scrie mai rar?

another cherry spunea...

da, ea e cireasa de pe tort. cand scrie, se cutremura muntii:). dar de-aia e mai rar.