miercuri, 7 mai 2008

partea mea care vrea sa se murdareasca

in creier de cireasa, latura chinezeasca (vezi articol mai vechior) e vecina cu partea mea cea mai nestapanita.

care vine, vine, vine, calca totul in picioare. sssssht. e vecina cu partea mea care vrea sa se murdareasca.

am si eu principii. valori. o morala proprie la care tin. teorii de viata buna, verificate in timp. dar toate astea pleaca departe cand preia controlul partea mea care vrea sa se murdareasca.

ca sa compenseze pasamite alegerile corecte sau impuse, partea asta a mea salbatica tasneste de sub pielea subtire de cireasa si strica tot. pe moment pare ca repara tot. ca in sfarsit sunt libera. ca mananc jaratic pt ca imi place gustul lui dulce-acrisor. si ca nu ma ard defel.

eu nu pot s-o tin in frau. sa nu cumpar papuci cu pauni aurii si cu pufi roz, hai ca mai pot. dar sa ma opresc de la alegeri care imi murdaresc fizicul si psihicul la rastimpuri, nu.

se aude intai un ropot de multi cai. apoi se simte miros de iarba verde proaspat pascuta de bidivii nabadaiosi. si zgomot de arme si de batalie napraznica, dar cu motiv necunoscut.

primul semn e ca am nevoie sa mananc biftec tartar. apoi, inzdravenita de carnea cruda ca de o potiune magica, ma uit repede in jur. si aleg uratul. putregaiul. mucegaiul.

ma cufund in el cu evlavie pagana, pana imi trece de crestet. si stau acolo o vreme pitita. respir din el, am rasuflarea verde inchis. ma ascund de cunoscuti, nu vreau sa dau explicatii. da, tot eu sunt, dar am putina treaba. e inventar. reveniti.

locuri, sunete, oameni, intamplari, ceasuri tarzii, inghit nespalat si nemestecat.

cand ies cu pielea stravezie de sub miasme, par multumita. serpii din par redevin suvite blonde. vi s-a parut. ma intorc la normal. o sa ma tina o vreme. doar ochii sunt mai doldora de scantei. dar si ele se domolesc incet, sub soare.

cand zic ca am treaba, nu ma iscoditi. lasati asa. inca mai fac curat cu dero si glass papier la partea mea care vrea sa se murdareasca. dau jos de pe mine matasea broastei culeasa de prin smarc. pilesc din solzii ramasi.

si acum da-te jos sa vezi ce-ai facut. ma prind ca m-am balacit in baltoace, din care am si baut. sunt putin ingretosata, dar cumva si multumita. pt o vreme foamea e astamparata. mai dureaza pana cobor din nou.

e tarziu. mos ene, aport!

2 comentarii:

innuenda spunea...

Mă regăsesc în ce spui tu aici.

Numai ca eu nu-mi dau seama că-s smârcuri decât după ce ies din ele, după ce mă detaşez, după ce îmi iau distanţa regulamentară a obiectivităţii.

Când intru-n mocirlă îmi pare, de fiecare dată, că am intrat în lacul cu apa cea mai limpede din lume.

another cherry spunea...

ce chestie. eu stiu de la inceput, din prima secunda, ca mi-a venit randul sa ma murdaresc.
si intru vesela in apa necurata, ca si cum ma duc la botez. ma balacesc o vreme si ies tot multumita, dar cu pielea creatza de asa atingere...