cireasa nu gusta drama

Din ciclul ce stie cireasa ce-i sofranul. Avem astazi despre aversiunea ei innascuta. Si apoi ajunsa la maturitate deplina. Neplacerea profunda pentru teatru.

S-a chinuit mama de cireasa cu cireasa, de cand era miiiiica de tot. A dus-o la tot felul de variante de arta dramatica. Doar-doar i-o gasi punctul ala sensibil bine ascuns. Pentru ca e greu sa traiesti in societate daca nu esti amator de asa ceva.

Cat am fost minora si n-am putut sa iau decizii singura. M-am supus. Am fost chiar si la Trilogia lui Andrei Serban, indelung gustata de toata lumea. Unde mi-a fost teribil de frica. Pentru ca era intuneric si actorii urlau si ma impingeau.

Dar acum imi dau seama. Probabil ca de-asta m-am maritat prea tanara. Ca sa nu ma mai tarasca mama in lacasul de cultura respectiv.

Iar de sot, n-aveti grija. M-am ferit prin contract prenuptial sever. Orice-ar fi, nu ma duci la teatru. Daca incerci numai. Pe paine cu sare cu tine din aceeasi strachina eu nu mai pun gura. E bine de stiut totusi ca nu de la asta a rezultat divortul.

Sau...cine sa mai stie. Multa apa a curs pe Dunare de atunci.

Cum intalnesc pe cineva nou in viata mea. Femeie sau barbat. Batranica sau gravida. Militar in termen sau homosexual. Vine o vreme cand ma cheama sa savuram impreuna teatru.

Eu ma explic si cer intelegere. Ciresele cresc in copac. Si unele raman acolo. Va rog lasati cireasa in pace. N-are rost sa ne batem toti capul. Va astept afara, sunt ok.

Si absolut toti. Credincios sau ateu. Copil sau specialist in IT. Contabil sau profesoara universitara. Nimeni nu vrea sa accepte. Isi pun ambitia ca niste copii de gradinita. Crezand ca de buna seama nu am fost eu la ce trebuie.

Ca nu exista sa nu-mi placa asa ceva. Si ca sa incerc si cu ei sa vad magia. Si ma taraie iar in sala. Si iar se face intuneric si nu mai pot sa vorbesc despre ce am chef. Si nici macar sa fasai o hartie de la ciocolata.

Si nu pot sa beau campari orange. Si nu am net. Si trebuie sa stau infixata pe scaun. Si mereu e prea cald. Sau prea frig. Iar actul, actul artistic. Ma lasa asa de rece ca imi vine sa ma sparg in bucati egale.

Exista unele piese cu pauza la mijloc. La alea mi-e cel mai greu. Pentru ca, odata aprinsa lumina. Eu inteleg ca s-a sfarsit teroarea si sunt iar libera. Dar insotitorul imi zice ca mai e.

Si, cred ca sunteti de acord. Nu exista crima mai mare. Si dovada mai explicita de ingustime la minte si proasta crestere. Decat sa pleci de la o piesa inainte sa vezi finalul.

Da domnule, v-am zis ca sunt din copac. Lasati-ma sa plec. Se poate, cireaso? Ne faci de ras. Stai locului, zau. Nu mai esti copil. Mai e doar o ora jumate.

Si iar intunericeala. Si iar nu pot sa ma foiesc. In plus, pe scena. Actorii urla mereu. Urla orice-ar fi. Despre orice e vorba, ei urla. Nici macar nu ma pot gandi la ale mele in harmalaia asta.

Deci nu. Aviz amatorilor. Nu mai merg niciodata la teatru. Niciodata. Orice vi se pare voua ca aveti sa-mi revelati pe aceasta cale, dramatica. Tineti pentru voi.

Cireasa nu gusta drama. Desi e cateodata ea insasi o drama queen.