cireasa si uimirea universitara

Faptul ca am scris doar un post despre Londra nu inseamna ca atata pot. Sau atata vreau. Sau atata cred eu ca este potrivit sa impart cu voi. Nu si nu.

Doar ca inca sunt putin beata de la calatoria asta. Si nu stiu bine de unde s-o apuc. Azi insa simtesc nevoia groaznica sa nasc aici, sub ochii vostri. Un text despre uimirea mea universitara.

Incep cu o intrebare catre public. Cine stie unde traiesc doctoranzii nostri. Unde invata doctoranzii. Unde mananca ei, cand nu mai invata. Unde spera si transpira. Unde beau cafea cand obosesc, doctoranzii. Unde fac pipi doctoranzii si apoi dus si apoi iar pipi.

Pentru ca eu, pana acum, nici n-am stiut ca ei stau in tarile civilizate stransi intr-o ganga (gângă, gângi, s.f. (reg.) furnicar, mulţime de fiinţe). In timp ce se pregatesc pentru doctorat.

Am aflat asta la Imperial College of London. O universitate pusa in plexul solar Londrei. Un loc ca un orasel cu mutra traditionala dar sf de atata tehnologie inglobata.

Acolo practic locuieste in orele de trezie J. Spaima tantarilor din alte posturi. Un savant nebun dar tare bun prieten.

El studiaza obieiurile de imperechere ale tantarilor. Pe care, mic pervers, ii pune sa faca sex in grup de tip gang bang. Si/sau apoi sa se abtina nefiresc de mult. Ii stralucesc, cred, ochii, cand face toate astea. Dar nu-l judec, toti avem ale noastre.

J. a insistat sa venim direct la el. Sa ne lasam bagajele, ca sa putem cutreiera linistiti Orasul. Ganga noastra formata din 4 persoane a intrat sfioasa in pavilionul de biologie. Stiti cum e aici. N-ai voie in centre universitare.

Acolo nu era niciun portar. J. trebuia sa mangaie cardul de niste aparate. Dar responsabilitatea de a ne aduce acolo ii apartine in intregime. Daca el considera ca poate gestiona musafiri care nu devasteaza universitatea, atunci sa-i dea bataie.

Ajungem sus, unde arata, cred, ca la Nasa. Un open space corpolent. Unde toti doctoranzii au spatiul lor tehnologizat la maximum. Si totusi personalizat cu poze si obiecte personale. Care sa-i faca sa dea tot ce au mai bun din ei. Pe prinosul stiintei.

Unii doctoranzi beau bere, ca e ziua unui viitor om de stiinta. Altii invata ca la balamuc, se vede vena umflata pe tampla. Altii fac experimente. Altii lipsesc acum dar revin mai tarziu. E treaba lor cum se organizeaza, universitatea nu ii tine prizonieri.

J. ne invita sa facem dus, ca om fi obositi. Si universitatea lui intelege asta. J. ne trece apoi prin usite secrete. Pana in maruntaiele laboratoarelor. Unde, ni se explica, se fac mai toate experimentele pe care ni le arata savantii la discovery.

Trecem pe langa britanici cu capoturi si botnite albe. Care injecteaza ceva in altceva. Si sunt extrem de concentrati. Dar se opresc prietenosi sa salute ceata de suricate care le strica evolutia stiintifica la care se concentreaza.

Ajungem chiar si in locul unde J. face lucrurile alea desfranate cu bietele gaze. Caldura tropicala si cutii cu tantari. O femeie, colega cu J. Care pune niste substante pe ei.

Englezii sunt atenti pana si la designul interior. Peretii stabilimentului au lasat-o cu gura cascata pe dentista grupului. Cea cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Un degrade de la galben lamaie pana la rosu de foc. Cat sa-i faca pe studentii trazniti sa produca stiinta pe paine. La cafeneaua universitatii bem o cana de caffe latte mmmmmmm. Si mancam o brownie proaspat scoasa din cuptorul universitatii.

Cireasa e socata. Ea credea ca englezii mananca prost. Si vede ca pana si studentii au salate yummy si fresh de rodii indoit cu pulpa de kiwi.

In alte tari, Londra spre exemplu, exista o viata universitara. Era sa-mi basca de atata mirare. N-am stiut ca se poate sa inveti asa. Poate ca daca stiam, plecam pentru o vreme. Sa vad si eu cum e sa te gandesti la ce-ti place. In umbra peretilor in degrade.