Voi stiti ce importanta ma simt eu cand ajung acasa? Ma simt stapana absoluta pe lucrurile din casa mea. Si asta imi da un simtamant ca sunt un fel de general.
Un conducator de osti temut. Care are in responsabilitate o gramada de categorii de osteni. Si cand vine el acasa. Incep toti sa tremure, ca stiu ca e aprig profesionist si iute la manie. Si-i trebuie doar o scanteie ca sa tabare cu gura pe ei.
Cu vesela si majoritatea cutitelor nu are probleme. Ma rog, sunt doar cateva cutite izolate care se mai rascoala, visand la libertate. Si atunci taie cireasa s-o sperie. Crezand ca se face floare cu doar o primavara. Gresit.
Ma induiosati, sincer. Va iau pe flancuri si va divid. Si apoi va voi si impera de nu va vedeti.
Scaunele stau nemiscate si nu creaza probleme. Patul, desi mai scartaie neintrebat exact cand e cazul sa taca, este in grafic. In fond el duce tot greul, metaforic si realistic vorbind.
Daca paturile lumii ar putea vorbi...cum ar mai plange cu lacrimi de sange.
Cand dau usa de perete si ma incrunt odata. Prajitorul de paine fuge cu parul maciuca si firmituri sarinde inapoi in bucatarie. In dormitor face el bisericuta cat e ziulica de lunga. Cu pasarelele luminoase de la capatul patului si cu una din veiozele mai indraznete.
Covoarele care s-au rulat cat am fost plecata, sa se mai relaxeze. Se intind pe pititelea repede la loc. Si computerul isi stinge repede ecranul, ca si cum nici pe net n-a stat, nici gura nu-i miroase.
Astea sunt nereguli minore si eu nu zic nimic. Orice general mai trece cu vederea scaparile aproape induiosatoare ale ostenilor lui. Nu poti nici chiar mereu sa fii absurd. Ca dupa aia fac complot si pun aspiratorul sa te ucida in fapt de seara.
Nu stiu insa cum sa ma comport in urmatoarea situatie. Din centrala mea latra cainii. Adica eu am geamuri termopan prin care slava domnului, nu se aude in nicio directie.
Productiile sonore emise de masini si muncitori se lovesc de geamuri, fac buba si mor.
Iar urletele de inviorare dimineata. Si exclamatiile de multumire ca s-a mai sfarsit inca o noua zi. Care mai rasuna prin casa. Se strivesc de sticla si intra inapoi de unde au venit, pe gatlejul generalului.
Dar fostul meu sot, inginerul fara inima. A montat, ca sa ma innebuneasca. Si apoi sa-mi fure boii de la bicicleta, cu care sa fuga in lume sa-si refaca viata. A montat zic centrala de asa natura. Incat in fiecare seara imi latra la ureche cainii care locuiesc in ea.
Si desi totul in casa ma asculta. Aici nu am nicio jurisdictie si ma simt infranta, cu fiecare batalie. Deschid mereu usita repede, sa-i surprind. Dar ei se ascund pe dupa flacara de veghe. Si tac, nemernici. Cum inchid, incep sa latre iar.
Mi-e greu sa traiesc asa. Dar nici nu moare cireasa cand vor cainii.
marți, 7 aprilie 2009
latra cainii din centrala mea. ce ma fac.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Ei, na! Da la ce etaj stai, de se caţără javrele pînă la centrala ta?
Io pot zice că măcar aici, la hornuri, am avut baftă. În coşul de la centrală şi-a făcut cuib o familie de rîndunele. Şi acuma au pui care ciripesc subţire cînd le e fomiţă. Iar în burlanul hotei, o altă familie de păsărici pe care nu ştiu cum le cheamă, îmi cîntă de-mi pare că-s în vreo poiană.
Vezi tu, nu-ţi povestesc poveşti ca să-ţi fac în ciudă, dar mi se pare normal ca, la cîţi sticleţi îmi planează mie prin ţeastă, să am centrală şi hotă cu păsărele:)
varanuse, pai vreau si eu hota cu pasarele in loc de centrala plina cu niste caini. ia ca il sun pe barbata-miu sa vad ce zice:)
Draga mia, eu nu am ajuns la câinii din centrală care te supără pe tine, pentru că am rămas invidios-blocată de disciplina celorlalte lucruri din casa ta. La mine, cu cât dau mai tare ordine, cu atât se distrează mai tare vasele mele în chiuvetă şi pe bufet, cu atât ţopăie mai profund pantalonii şi hanoracele aruncate cât colo, ca să nu mai spun de ciorapii desperecheaţi (de fapt, ştie toată lumea că piticii ăia răutăcioşi care stau la fiecare dintre noi în casă ascund câte o şosetă, doar aşa, să ne vadă înnebunind)! Aşa că te rog, vrei să fii general la mine în casă vreo săptămână? Până trec sărbătorile măcar :D
Bine Lia, s-a facut, oricum ma gandeam la o modalitate prin care sa-mi scad cheltuielile intr-o luna asa de plina. Inchid centrala cu cainii din ea si vin:). Pazea!
Fii Căpitanul nostru! Hihihihihi :)))
P.S. Dacă reuşeşti să-mi îmblânzeşti ciorapii, vasele şi tricourile, promit să plătesc regeşte în tone de cornuleţe! Ştii tu, din alea cu r. O :)))))
totul vine de la flacara de veghe, ca asta ii atrage pe caini.
lasa usita deschisa ca sa nu mai latre. :)
@LiaLia: uraaaaa, uraaaaa. Pe cornulete de-ale tale as munci toata viata:).
@codo: crezi? biiiine, eu asa fac. dar poate nu se intampla ceva bun:P
Trimiteți un comentariu