cireasa piromana de pomana

Sunt o cireasa simpla, cu frica lui Dumnezeu.

Nu fumez. Poate sa zic ca mai pun gura pe cate o margine de pahar. Si asta numai daca e cu lichid portocaliu inauntru. Poate. Dar clar imi plac lucrurile si uneori si oamenii din topor.

Uite, una din pasiunile mele profunde. Ceva care ma lasa fara grai, cand eu am atatea lucruri de spus. Ce mi se bulbuca in dezordine la gura-mi mica de cireasa. Este facerea focului si sederea in jurul lui.

Cum incepe valvataia, hop si cireasa. Ma balbai de placere cand vad portocaliu in fata ochilor. Imi fac ochii ca lui Kaa. Trust in meee/ Just in meeee. Da, cred in foc si in puterile lui tamaduitoare. Focul purifica cireasa pana la sambure.

Si pentru ca, precum animalutele din cartea junglei, nu stiu sa mi-l procur singura, focul. Trebuie sa ma aciuez, cand ma roade pofta piromana ce-o incerc. Pe langa niste purtatori de sex tare. Care stiu si vor si pot a se indeletnici cu asa trebusoara.

De obicei ma pun la 5 centimentri de limbi. Cat sa nu ma transform intr-o torta vie si sa stric astfel cheful invitatilor. Dar sa simtesc totusi arsura care ma lesina de buna ce-i.

Daca mi se pune si un pahar in mana. Si in general nu stiu cum se face ca mi se pune. Si sunt lasata sa stau fara discernamant langa flacari. Sunt fericita in mod plenar.

Am observat ca aici sunt diferita de surate. Asa ca mereu ca femeile se raspandesc in 4 zari, oriunde departe de vapaie. Iar eu raman cu sexurile tari, care se inmoaie la vederea focului, cu entuziasm egal cu al meu.

Insa doar pana-ntr-un punct suntem noi boabe intr-o pastaie. Pentru ca o conditie esentiala pentru fericirea mea este sa fie musai foc. Si nu doar fum. Iar barbatii iubesc focul doar pentru ca vad in el preludiul carbunilor buni pentru fript viitoarele animale.

Cum incepe sa sfaraie ciosvarta, pe mine ma apuca o tristete grozava. Si fug degraba dupa femei. Care, slava Domnului, ma accepta intre ele din nou. Pe mine, cireasa ratacita din oastea suratelor.

Si uite-asa nu sunt nici cireasa-cal, nici cireasa-magar. Femeile cred ca sunt cam nebuna sa stau in frig, cu barbatii. Uitandu-ma la foc ca cireasa la poarta noua, pana ma afum. Barbatii nu inteleg de ce plec exact cand incepe punctul culminant.

Traiesc o drama, doamnelor si domnilor. Drama focului neimpartasit de vreunul din sexele pe care le am la dispozitie. Drama ca sunt o piromana care iubeste focul de pomana, focul fara de scop.

Dar am stat la foc sambata seara cu 1-2-3 pahare in mana. Si m-am simtit razbunata.

animalutele si cornul abundentei

V-am promis ca va tin la curent cu aventurile animalutelor* urbane de la hotcity.

*Unde eu sunt animalutul pasarica roz. Uite ce au mai facut ele.

S-au jucat de-a reciclarea si de-a dasiprimeste. Urmatorul episod, joi.

ce as vrea, daca as putea

E sezonul lepselor. Dupa nona, imi trage acum draga de anurim una dupa ceafa.

Si ma intreaba ea: daca as putea, ce as vrea sa fiu? Sa vedem ce as fi faca nu as fi o cireasa.

O floare: liliac. Pentru ca nu poti sa treci pe langa el fara sa i te supui un pic.

Un anotimp: primavara. Pentru ca as face lumea sa vrea brusc sa zboare.

O culoare: alb. Numai culoarea asta ii poate pune ciresei in valoare in mod exhaustiv personalitatea-i pura. Si fara de vreun nod in papura.

Un animal: cal. Pentru ca imi plac asocierile. Si orice cal are nevoie de un calaret de nadejde.

Un obiect vestimentar: o palarie. Pentru ca ea si capul unui om formeaza un tot. Ca plantele si fotosinteza. Ca hipopotamii si pasaricile care ii curata de paraziti.

O piesa de mobilier: pat, fireste. Pentru ca dintotdeauna mi-am dorit sa vad ce se petrece prin dormitoarele oamenilor. Fara sa trebuiasca sa dau socoteala.

O piesa muzicala: Muse, Together We're Invincible.

Un vers: Si-auzi mandra glasuire a padurii de argint.

Un peisaj: o curte cu flori a unei case de tara. Pentru ca ma reprezinta libertatea minunata in care iarba se incurca cu florile. In asteptarea unui ochi incantat.

Un obiect: o fereastra. Ca sa te uiti des prin mine cand astepti ceva.

Un instrument muzical: un pian. Pentru ca revars lucruri minunate daca ma atingi cum trebuie.

Un copac: cires.

Un oras: Istanbul. Pentru ca striga culoare si miros de mancare buna. Pentru ca e lins de Bosfor.

Persoană publica: Blondy. E cool si e blonda si ii place rock-ul, desi e baba.

O persoana apropiata: doua: tata&mama. Seducator & normal.

O carte: Cronica pasarii arc, de Haruki Murakami. Pentru ca as povesti cititorilor exact ce e la mine in cap.

Un fel de mancare: sarmale de orez & lapte de pasare. Trebuie sa explic?

O supereroina: Betty Boop. Sau ea nu e o supereroina? Cand esti sexy, salvezi lumea.

Un fenomen al naturii: un vanticel vara. Ca sa se bucure lumea cand bat eu.

O masina: un ford mustang, ultimul. Pentru ca n-as lasa pe toata lumea sa se suie la bord. Si prietenii ar banui de ce.

Un fruct: haha.

O parte a corpului: degetul inelar. Mi-ar pune femeile mereu podoabe si asta m-ar multumi.

Un film: Lost in Translation. Pentru ca nu stii sigur daca ai inteles bine sau nu.

Dau mai departe leapsa LieiLia. Si lui Mimi, cu rugamintea sa se mire la toate astea.

ora pamantului roditor de cirese

Pamantul face copaci. Copacii fac cirese. Ciresele incearca sa faca si ele. Umbra cu folos inapoi pe pamant. E o circulatie naturala a logicii si a fructelor in natura.

M-am gandit mult la intro. Mi se pare suficient de potrivit. Sa mergem mai departe.

Astazi, la ora 8 seara. E Ora Pamantului. Adica un obol adus planetei de oamenii de bine si de foarte bine. Care isi arata gratitudinea oferind din prinosul lor preaplin.

Consumam dar sa mai si respiram, intre consumuri. Si sa respire odata cu noi si padurile ingrozite ca devin flyere de impartit la Romana. Pamanturile roditoare infricosate sa devina deserturi. Si zilele senine de vara tematoare ca vor fi obligate sa ninga.

Uite ca mi-a iesit si prima parte din expunere. Am prins curaj.

Astazi la ora 8, oamenii care se simt civilizati. Si vor sa contribuie putin la sanatatea sau macar neimbolnavirea suplimentara a planetei. Vor stinge lumina. Si se vor scoate din toate prinzele in care sunt conectati. Si asta pana la 9.

Fac asta 6 orase din Romania. Face asta si cireasa. Face asta tot globul. Coafura rezista. Sigur ca o ora e putin, o sa ziceti. Da, dar cand suntem multi, conteaza, o sa zica altii. Si cred ca au dreptate.

In plus, decizia de a tine cum trebuie Ora Pamantului. Adica la lumina magica a lumanarilor. Este un inceput bun, care trage dupa el ganduri pozitive si preocupare mai mare.

Intai stingi lumina, apoi ti se pare ca n-are rost sa dai drumul la masina de spalat doar pentru un ciorap. Apoi strangi gunoiul diferentiat. Asa a fost la mine.

Cand se intampla ora cu pricina, eu sunt la Sighisoara. Unde o sa-i oblig pe comeseni sa ne veselim in lumina lumanarilor. Avand drept muzica doar rasul nostru ecologic.

O sa fiu nemiloasa cu cine vrea sa-si incarce telefonul. Si nu o sa admit verificare de mailuri, indiferent de urgenta. Pamantul e mai urgent. El face copaci. Copacii fac cirese.

A venit vremea cand si ciresele pot arata ca nu fac degeaba umbra pamantului. Ca si toate celelalte fructe cu capul pe umeri. Happy Earth Hour.

cireasa si teoria conspiratiei

Situatia profesionala face ca stau pe net destul. O deductie aproape logica ar fi ca sunt imprietenita cu online-ul. Indiferent de motivul de dat click despre care vorbim.

In fapt, daca iei cireasa. O ridici la o palma de pamant si o scuturi putin. Dupa ce sar din ea: un nasture de sidef in forma de steluta, o agrafa roz, o insigna cu oaie si un sambure, ramai traznit.

Descoperi ca se fereste ca de dracul de online banking. Si ca nu este in stare sa achite factura de mobil pe net. Nici de ii lipesti pistolul de tampla-i infierbantata.

Din acest ultim esec reiese si relatia defectuoasa. Pe care cireasa o are cu operatorul de telefonie mobila. Care dupa ce ii emite factura. O urmareste neortodox prin urbe. Folosindu-se de tot felul de tertipuri si meschinarii. Ca sa o chinuie.

Intai mi se da un termen. Eu mereu il uit si il incalc. Apoi mi se da un sms civilizat. Pe care mereu cand il aud. Cred ca e de la un anume iubit mai vechi. Care si-a dat in sfarsit seama ca eu sunt the one. By the way, chiar sunt.

Eu nu platesc nici acum pentru ca la centrul de pe Magheru e mereu coada. Si la banca e si mai coada. Si apoi mai e doar Agip, dar nu prea in drum. Deci aman.

Apoi mai primesc un sms. Care e la o ora la care eu cred. Ca e acelasi iubit mai vechi de mai sus. Care si-a dat seama ca eu sunt the one. In care mi se spune ca gata. Daca mai vreau sa vorbesc/sa mi se vorbeasca. DA, mai vreau. Sa platesc azi. Altfel caput.

Atunci fug repede la banca. Stau la coada mare de tot. Si dupa ce ascult ca la psiholog problemele co-codenilor din fata. Mi se spune ca facturile se platesc numai la colegul neinsufletit de alaturi.

Si femeia tanara nespalata pe cap, imbracata in mov si cam grasa. Imi indica un robot branduit care clipeste SF din ochii lui rosii. Si ma invita sa ii introduc in organele interne. Factura si banii ficsi, ca el nu da rest.

Eu nu vreau sa fac plati pe net. Trebuie sa fii nebun sa crezi ca vreau si pot sa fac plata la un robot. Incerc nadusita sa colaborez cu el. Pentru ca ma simt infranta. Dar nu merge. Ma intreaba lucruri la care chiar nu stiu ce sa zic.

Si clipeste ca un tampit din ochisorii aia rautaciosi si rosii, ca de robot turbat. Plec inainte sa platesc. Pentru ca sunt rosie la fata. Si mie frica ca fac infarct. Speriind-o cumplit pe bodyguarda cu baston la cingatoare si papuci de casa.

Pe drum ma suna un operator. Care ma ia cu frumosul, ca pe nebuni. Cireaso, hai sa discutam un pic. Nu vrei mai bine sa platesti factura decat sa te penalizam? Mai bine vorbesti de banii aia. E pacat.

Sa-i zic cu robotul care clipeste la mine? Sa-i zic ca eu lucrez la un site de cultura urbana. Dar ca nu suport sa folosesc aceleasi butoane pentru ceva administativ?

Cred sincer ca operatorul nu are inima. Deci nu are cum sa inteleaga. E si el tot un robot. Vocea ma ajuta sa-i vad ochii rosii, clipind rautacios la cireasa descumpanita, transpirata, de culoare grena la fata si pe gat. Ii promit sugusata ca platesc.

Tarziu in drum spre casa, opresc la Agip. Multumesc Agip si sper sa nu-mi zici si tu intr-o zi ca trebuie sa vorbesc direct cu pompa sau sa pun gura la ea. Daca vreau sa platesc factura de telefon.

Vedeti evidenta? Patesc asta lunar. Si cred ca e o conspiratie intre banca, fostul iubit, operator, robot, ghiseu, pompa si factura. Vor sa ma innebuneasca.

chinezii spera si sper si eu

Ca luni, cand mergem la ei din nou, o sa le putem duce ceva de mancare. Detalii pe copilul meu frumos si destept, dasiprimeste. E groasa treaba si vremea nu tine cu ei. Nu ca daca ar fi mai frumos afara, le-ar fi mai putin foame.

Pentru cei care nu stiu povestea noastra, va rog intrati aici.

Pentru postul meu zilnic, cititi va rog un etaj mai jos.

draft pentru ultimele alegeri ale ciresei

Se tine de sotii Nona si ima da leapse. Acum mi-a predat stafeta sa spun ce mi-ar placea sa fac inainte sa mor. Ma execut, cum nu. Uite Nona cum sta treaba. Sper sa nu te dezamagesc, eu sunt o persoana simpla.

1. Cum aflu, trebuie sa fug degraba la Capsa sa-mi cumpar tort Jofra. Pe care sa-l inghit incet-incet pe tot. Cum inghite un boa rabdator o capra cu ochi sticlosi. As face asta chiar cu riscul ca as muri mai repede decat mi s-a anuntat anterior.

2. As trage sfori sa ma vad cu vreo 15 persoane de care imi pasa mie enorm. Ar fi greu pentru ca unele sunt aruncate prin te miri ce tari. De soare sau de nameti pline ochi.

3. M-as milogi de un producator celebru de desene animate de succes. Sa faca repede un personaj special pentru mine. Adica eu sa-i pun vocea. Si m-as distra in felul asta copios.

4. As insista sa mi se lase macar o ora. In care sa pot sta langa o capita de fan, in soare de mai. Si sa privesc cerul cu nori care imi prezinta fara ragaz animale si obiecte pufoase, din vata de zahar.

5. As suna pana la urma la numarul la care n-am curaj sa sun. Si as cere o portie dubla de sex salbatic. Cu topping de capsuni cu frisca si sampanie. Da, si eu sunt jenata ca merg asa pe mainstream. Cu toppingul, adica.

6. M-as teleporta sa vad cu ochi mici si prietenosi de cireasa. Peisajul ce contine dealurile chinezesti ca niste niste capite. Hotarat lucru, imi plac capitele. Si orezariile ca niste mici piscine pretioase si hranitoare.

7. As dormi bine dupa-masa, ca nu apuc niciodata. Si nu vreau sa ma prinda asa eveniment obosita si cu cearcane. Apoi as bea o cafea mare la ibric facuta de mine.

8. In final m-as duce sa mor la mare, bronzata si cu sare prin par. Cu o pina colada intr-o mana si ascultand Pink Floyd, ca sa fiu pregatita.

O fi bine, o fi rau, asta e la prima vedere. Voi ce-ati face, inainte sa muriti? Daca imi permiteti asa intrebare morbida, ca si leapsa de fata. Vai Nona, zau asa. Uite ca mi s-au speriat cetitorii. Codo cred ca are coarnele bagate in cap.

cireasa si invidia pe ce au altii

Personajul colectiv Londra mi-a fixat capul cu o mana. Si cu cealalta a apucat repede o bata de cricket si mi-a tras cu ea drept in cap. Rusinica sa-mi fie. N-am fost pregatita.

M-am dezechilibrat, am cazut in fund. Si un roi de pasarele tip colibri mi-au cantat cateva minute o hora deasupra capului. Ca in desene animate.

Si totusi nici macar suparata nu sunt. Doar ca au incoltit sub pielea mea muguri noi. Muguri de ciuda si invidie de culoarea otravei.

Lovitura m-a facut sa ma concentrez acum asupra altor lucruri. Cum ar fi sa-mi schimb repede viata, cum oi putea. Incat sa mi-o fac sa semene din ce in ce cu una britanica.





Pentru ca daca ai putina imaginatie. Si cred ca am. Nu pot sa nu ma vad pe mine, in loc de domnii de colo. In Hyde Park, rasturnata intr-o rana, pe iarba deasa taiata cu forfecuta de unghii de catre un lord.





Cu un cos de picnic din care se itesc 2 pahare cu vin rosu. Si niste cai baltati care trec la trap saltat pe deasupra capului. Gestionand doi copii prea blonzi, cu pantaloni scurti. Care sar ca mieii in timp ce hranesc lebede albe si lebede negre.



De ce sa nu fiu eu mama care sa-si duca ai ei prunci prea blonzi prin muzeul de istorie naturala. O cladire obscen de mare si impecabil intretinuta. Unde se pun la bataie cele mai aprige tehnologii.



La departamentul pasari, de exemplu. Sunt imagini cu inaripate care se tot schimba. Ca sa inteleaga copiii unde traiesc pasarile, ce mananca, ce citesc, unde ies ele sa se distreze.

Apoi sunt 3 receptoare. Pe care daca le ridici, iti raspund tot felul de pasari diferite. Ca sa stie copiii cum ciripesc pasarile si cum canta pasarile si cum vorbesc pasarile la telefon.



Cireasa a murit de placere sa se joace la toate butoanele si receptoarele si gadgeturile. Si s-a gandit cu tristete la Antipa, de curand vizitat. Unde pasaretul strange praf printre penele impaiate acum cine mai stie cati ani. De catre un strabun.

De ce sa nu fac eu, nu chinezoaica de colo. Cele mai fabuloase cumparaturi in Borough's Market, cea mai veche piata din Londra. Sa sorb duminica cu zgomot stridii proaspete imbaiate in lamaie. Sa gust jamon de ultima generatie taiat de cel mai tulburator spaniol cret creol.



Vreau sa pipai aici, in acest context, cel mai potrivit avocado. Si sa pun pariu ca asta e cel mai dulce ananas care mi-a trecut pe sub nas.

Imi plac cele 1001 de rase de oameni care se vanzolesc, ca niste cai cu pedigree. Si faptul ca pot sa ling pe jos, daca am chef.



Sa dau fuga la creatorul celor mai gustoase brownies din lume, vreau. Mi-a zis el ca o sa-mi aduc aminte de el toata viata. Si ca o sa ma intorc, sa mai cer. O sa ma intorc, n-ai tu grija.



Vreau sa cumpar nimicuri din Camden's Town. Si sa prind mancarea indiana fierbinte & aromata de 1 lira, la inchidere. Sa ma distrez in Soho pana cad jos. Si sa ma zvarl in vaporasul pe Tamisa, cand e rost sa iau decizii importante.





Vreau sa am si eu o poarta rosie cu inel la intrare, in Notting Hill. Si sa ies doar doi pasi sa cumpar o antichitate. Pe care sa o asez deasupra semineului.



Mi se pare acum in mod absurd. Ca pot sa fiu si eu cireasa britanica. Si chiar ma oftic pentru ca stiu ca in cateva zile. Mintea mea o sa faca curat in urma acestui preaplin de senzatii si dorinte. Ca eu sa pot trai in continuare fara traume pe plan scalamb mioritic.

cireasa necuviincioasa

Daca mi se pune pistolul la tampla sa aleg o moda. Trebuie sa recunosc putin jenata ca sunt de moda veche, cred.

Adica mie imi plac barbatii care fac ei toata logistica de vanator. Care tin haturile cu zabala stransa in diverse situatii. Adica alea cand au dreptate. (Daca acceptam metafora ca cireasa e un calut uneori).

Ma plec in fata barbatilor care canta tare ca cocosii. Cand eu sunt pe post de gaina fara pene in coada. In dormitor dar si in viata.

Abia de curand am invatat si eu. Sa am curaj sa mai sun fara sa fi sunat el inainte. Sa arat interes daca chiar il simt. Sa fiu mai putin demna si cu coada sus. Dar cum barbatii tot germanica imi zic ca sunt. Inteleg ca mare progres nu am facut.

Si uite, uite cum exista pe lumea asta un barbat, unul singur. Care scoate din mine cireasa hartuitoare agresiva. Cum il vad, imi uit complet bunele maniere. Imi vine iminent sa-l inghesui undeva.

Imi vine sa-l apuc strans de incheietura. Sa-l smulcesc si sa-l trag dupa mine. Sa-l blochez intr-un colt. Sa-i sucesc mana la spate. Sa-l sarut pe gura cu forta. Sa rup hainele de pe el. Sa ii pun o mana in gat. Sa-l trantesc pe jos. Sa.

Cum il vad, cum imi vine sa il ciupesc de fund. Sa ii soptesc porcarii in ureche. Sa il pipai pe un pectoral. Sa imi trec degetele prin parul imposibil de mangaiat. Sa fac ce-oi stii. Numai sa reusesc sa ma lipesc cumva de el.

Cand bem cafea si ne desparte 1 metru. Sufar ca un caine. (Daca putem accepta metafora ca cireasa e cateodata un catel.) Pentru mine e prea mult 1 metru.

Imi vine sa sar peste masa. Sa ma cuibaresc pe genunchii lui. Ce daca ii e mai incomod asa. Si oricum, cui ii pasa de cafeaua lui. Cand pe lume exist eu. Lasa, domnule, orice faci. Pick me.

Cand mancam ceva, trebuie sa fie din aceeasi farfurie. Furculita mea vrea sa se intalneasca cu a lui. Cum se intalnesc doamna si vagabondul la mijlocul unei spaghette.

Mainile mele trebuie sa stea apasate pe el. Pielita subtire de cireasa toarce insistent pe langa pielea lui. Doar-doar putem pune parte peste parte.

Cum face el asta, nu prea stiu. Reusesc cu greu sa ma abtin sa nu aplic toate astea. Pana acum am fost o doamna. Dar va spun, cu greu ma abtin de la viol. Si sincer, nu stiu pentru cat timp.

criza mutileaza limba dulce ce-o vorbim

Copii, femei, batranei, militari in termen, intelectuali, tarani si atei si grasani si bisexuali si gravide, absolut toti au cazut de acord. Ca expresia care defineste cel mai bine ceea ce ni se intampla este "pe praful asta".

Este o expresie aparuta odata cu recenta criza. Deci e proaspata ca scoasa din cuptor si totusi pare veche dar de cand lumea. Se refera la faptul ca in jurul nostru este praf si pulbere. Si prin urmare trebuie sa nu mai avem niciun fel de asteptari.

Ea se foloseste:

> ca sa justifici cand esti incapabil sa faci ceva ce lumea in principiu asteapta de la tine; totul s-a deteriorat, chiar si calitatea prestatiei tale.

> cand ai decis sa nu mai cheltui bani intr-o anumita directie care iti aducea satisfactii; si de-aia acum esti trist si te uiti catatonic la tv.

> cand explici copiilor ca nu mai mergi in vacanta la greci, ci la noi, la bai; in situatia asta poate fi insotita si de o palma peste ceafa.

> cand stai tarziu la job desi urasti asta; nu ne mai putem supara sefii, ca imediat il tin pe cel mai fara de viata personala si ne dau pe noi afara.

> pentru a explica de ce din cosul zilnic a disparut somonul; in locul lui a venit salata de icre Negro de lux, cu bucatele din ce a fost odata, inainte de uscare, afumare fara fum, emulgare si edulcorare, un somon.

Dar de fapt se poate folosi absolut oricand, in functie de imprejurare. "Pe praful asta" si-a castigat rapid un loc la fel de privilegiat ca si "parca te mai uiti", vorba vine", "zic si eu asa" si "gen".

Daca trebuie sa te explici ca nu mai iubesti cum iubeai. Cred ca e suficient un "pe praful asta..." spus stins, asa, si cu ochii in jos.

Daca n-ai timp sa-ti vizitezi bunica. Ii urli tare la telefon "pe praful asta, mamaie?!"

Daca nu reusesti sa slabesti si prietenul se uita acuzator la sunci. Zici doar intepat: "pe praful asta" si indesi dintr-o sorbire o tarta cu frisca si fructe sub nas.

E o expresie care mi s-a insinuat si mie in vocabularul de baza. Desi o detest. Dar mi-am dat probabil seama. Ca vreau neaparat sa ma inteleg cu semenii. Si atunci am facut rabat la calitate.

Ce ma uimeste e cum criza a reusit sa impuna acesta zicala. Ca unanim acceptata de catre toti vorbitorii de mioritica. Fie ei mai profunzi sau mai profani.

Eu tocmai m-am intors de la Londra si va pove maine cum a fost. Cum, pe praful asta?! Da, parca te mai uiti.

scrisoarea ciresei contemporan-interbelice

Cismigiu, 19 martie, 2009


Iubita mama,

Am dat drumul trasurii, din placerea de a mai face cativa pasi pe jos. Si ce sa vezi. Primavara din parc a venit mai repede decat cea de pe net. Dar te vei bucura poate sa afli ca in Cismigiu am gasit toate in ordine.



Cum intri in parc, porneste muzica. Parca a invartit cineva de cheita vrajita. Si toate paserile mari si mici si medii. Au inceput, uitandu-se ochi in ochi si sprijinindu-se una de alta sa nu carecumva sa cada de atata implicare, sa cante ca proastele. Ai citit oare matale Cronica pasarii arc, de Murakami?



Cat despre copaci, ce sa iti mai zic. Mugurii doar sub amenintarea cu moartea transmisa de catre ingrijitori la fiecare inserare din copac in copac. Reusesc sa se abtina sa nu pocneasca cu zgomot de tunet. Si sa nasca in chinuri frunze noi.



Banuiesti matale poate. Ca forsytiile n-au mai putut. Si jenate ca le-a venit poate prea devreme sorocul. Au decis sa se mascheze, ca la carnaval, in culoarea galbena a geloziei.

Dar, ce intamplare! O pasarica de soiul cantator. Stiu sigur ca era capabila de triluri pentru ca era cam uratica. Si ma gandesc ca lucrurile in viata nu sunt impartite chiar aleator. Deci pasarica asta statea sa nasca oua palide.

In mod sigur era la prima sarcina, se vedea pe ea. Pentru ca era emotionata nevoie mare. Si de-aia ii tot scapau din ciocul mic pitic. Firele uscate cu care voia pasamite sa-si captuseasca al ei cuib.



Pasionatii de sah, iubita mama, erau in febra mutarilor geniale. Mare forfota si inghesuiala era pe la mesele cu patratele.

Domnisorul de mai jos, desi stiu ca pe matale nu te intereseaza fiindca nu e ofiter. Era teribil de emotionat ducand un trandafir rosu si gras de petale iubitei lui, o croitoreasa.



Cei doi venerabili din imaginea alaturata citeau alene. Mi-a placut de ei. Erau ca batranii normali din strainatate. Doamne, dar cum mai zboara timpul, mama...



A, era sa uit. N-ai sa crezi matale de ce este capabil un porumbel cand iubeste. Cei doi masculi infoiati de mai jos. Au prins-o pe biata caprioara la mijloc. Si se tot foiau si roteau si invartoseau in jurul ei.



Am stat mult sa-i privesc. Sigur ca mi-a trecut prin minte si ideea. O sa razi poate, de asa prostioara. Ca ar trebui sa vina si niste barbati sa se uite la porumbei, sa vada cum se face. Stii, pe net s-au cam alienat obiceiurile astea. Dar destul...



Iar pe domnita aiasta am surprins-o tocmai cand ii oferea venerabilului domn flori. Cred ca voia sa-i si spuna ceva mai deocheat. Bineinteles, a tacut rusinata la venirea mea. Doamne iarta-ma pentru ca gandesc asa. Dar s-a involburat si sangele meu de asa priveliste.



Eu sunt bine, ceea ce iti doresc si dumneatale. Cand vei citi aceste randuri, voi fi dusa de aici. Sper ca baietul sa-ti aduca scrisoarea pana-n pranz. Si sa te gaseasca sanatoasa. Lipsesc pana luni, sa nu te ingrijorezi matale. Nu am nici net.

A dumneatale sincera si iubitoare fiica,

Cireasa

hotcity implineste 1 AN si eu sunt o pasarica

De cand m-am hotarat ca nu mai sunt fiinta corporata, ci reinventata. Hotcity.ro este locul unde transpir zilnic, raspandind miros de iasomie. Si el implineste azi 1 an. 1 an. 1 an de cultura urbana pentru femei.

Sigur, pot spune lucruri minunate despre site. Dar nu m-ati crede. Asa ca sa zic despre mine. Ce mi-a adus mie hotcity. Pai uite.

Dimineti incepute mai tarziu, dupa un somn mai rasfatat. Si o cafeluta mai lunga. Un birou pus fix in centru, cu vedere la parc. Multumesc managementului hotcity pentru asa decizie agreabila. Nici nu stiti cat conteaza. Si o da, ador lumina naturala.

Un loc cald si primitor si cafea la dozator. Unde am putut sa scriu despre toate lucrurile despre care nu am putut defula/refula/exploda/imploda pe blog. O baie perfect antifonata, cu hartie igienica in 3 straturi si miros de piersica.

O femeie, sa-i zicem dana. Care si-a luat sarcina neplacuta de a-mi spune cand o iau pe aratura. Si sub a carei bagheta fermecata m-am format ca esenta transcendentala metafizica, cu metatrimiteri intrinsece de natura exhaustiva holistica, dar si cu puternice accente telurice.

Merci dana, eu n-as fi facut asta in locul tau. Si te mult rog sa nu-mi ceri niciodata nimic in schimb. Merci.

Un colectiv agreabil, cu care imi vine sa vorbesc in continuu, in loc sa muncesc. Desi colectivului nu-i vine deloc sa faca la fel. Pentru ca il deranjez din scris. Apropo de colectiv. Aici voiam sa ajung. Vedeti poza din imagine?

Animalutele suntem noi, femeile de la hotcity. Care ne-am hotarat sa ne facem benzi desenate. Ca sa ne distram si mai tare decat acum. Ce vreti, publishing-ul are si el avantajele lui. Nu degeaba tacanim toata ziua ca niste masini de scris profesioniste.

Nu va las sa bajbaiti despre cine sunt eu. Sunt pasarica roz, care sta in capul sconcsului. Sconcsul e lamaie si am vorbit cu ea sa ma lase sa stau mereu acolo. Ariciul e dana, normal. Ca e sefa si, daca observati, e animalutzul cel mai inalt. Asta e. In publishing trebuie sa mai faci si concesii.

Pisica e adina, fashion editorul. Suricata e sabina sau mimi se mira. Comics-urile astea o sa vina cu un episod nou, saptamanal. Le face bloggerita Nadia. Sa ne urmariti, ca e misto. Eu o sa incerc sa imi aduc aminte sa dau link. Dar daca nu, intrati acolo. Adica aici.

Deci azi implinim 1 an. Si vrem sa ne distram. A, mai e ceva, stiam eu.

Daca cititi hotcity deja. Sau daca incepeti de astazi inainte. Veniti sa mancati o felie de tort cu noi. Si sa ne cunoastem. Pentru ca biroul e pus si deasupra lui French Bakery, in spatele fostului Eva, actualul Diverta.

Haha. Multumesc managementului, care s-a gandit si la asta.

cireasa in toiul roblogfest apare in catavencu

Ocupata fiind cu o bere. Si sa-si tina capul semet ca sa dea bine palaria cu voaleta. Cireasa a fost interpelata de Istodor de la Catavencu.

Care a tras-o intr-un colt si i-a smuls niste cuvinte. Apoi a facut click, adica poza. Si aici vedeti rezultatul.

Aici doar am intrerupt putin programul de blog. Pentru postul meu zilnic, cititi mai jos.

doi nepoti sunt mai buni decat unul singur

Am doi nepoti nou-nouti, de culoare roz. Sunt identici, poarta ochi albastri si nasuri minuscule ca niste butoane pe care iti vine sa tot apesi. Au in gat foame de titani.

Mai am pe langa astia doi de care zic acum inca 6 nepoti. Dar bag seama ca fapturile astea proaspete. Care ridica numarul nepotilor mei la 8. Ma impresioneaza mai tare decat m-am asteptat.

Varul meu, pe care l-am gasit astazi tinand la sanul lui cupa B pe unul dintre baieti. Zice ca abia acum intelege ce vrea sa zica zicala aia. Ce puii mei. Il inteleg perfect.

Cand ai gemeni, una dintre probleme este ca pe bune ca nu stii. Care-i unul si care-i altul. Parintii sustin fata de mine si alte rubedenii. Ca sigur ca au inceput sa-i cunoasca. Si ca nu e nicio problema.

Dar am vazut groaza din ochii varului meu. La ideea cu care a venit careva din familie. Ca am putea face o gluma proasta. Si le-am schimba costumasele intre ei.

Unul are o zgarietura pe fata. Celalalt nu. Se pare ca parintii stiu exact numele celui cu zgarietura, fara sa ezite. Si asa se prind ca e el.

Pentru ca imi place sa ma implic si pentru ca imi pasa. Le-am propus ca imediat ce pare ca ii trece celui insemnat zgarietura. Sa il zgarie putin din nou, in acelasi loc. Ca sa poate sa il bungheasca repede. Nu stiu daca de complezenta. Sau pentru ca au vrut sa inchida discutia. Au zis ca e superidee.

Nepotii mei in varsta de 3 saptamani. Au fiecare unghiile lungi doar la cate o mana. Si scurte la alta. Asta pentru ca parintii cu cearcane. Atat au apucat sa faca atunci cand au ajuns la capitolul cosmetizare gemeni. Apoi s-au luat cu altele.

P si M sunt ca doi pui de pasari mici. Sunt cuminti si cand rad la mine. Desi e destul de aleatoriu. Nu stii niciodata daca chiar au vrut asta. Mi se pare ca port soarele pe post de palarie.

Am doi nepoti cu puf in cap si puta. Care adorm ascultand radio. Si care prind cu degetele lor cu unghii roz bonbon cat o gamalie. Mana ce ii hraneste. Si se tin vitejeste de ea.

Am doi nepoti cum nu s-a mai pomenit. Si ce puii mei. Imi vine sa zic un adevar absolut. Doi nepoti sunt mult mai buni decat unul singur.

there's something about mimi

De obicei, mimi doar se mira de ea si de lume. Dar cateodata, ea e aceasta xena, observator nemilos al timpurilor noastre. Mimi e completa. Mimi e buna. Mimi merita atentie. Imi place Mimi.

There's something about Mimi.

aici sunt banii dumneavoastra

Pentru cei care nu stiu inceputul povestii chinezesti click aici. Pentru cei ce stiti, trebuie sa precizez de la inceput. Ca povestea chinezeasca de azi e nitel mai trista.

Iar am fost mai intai cu lamaie la Kaufland. Iar ne-am intrebat ce-or manca chinezii. Ce-or bea chinezii. Ce-or simti chinezii.

Am targuit cu cap. Asa atent cum poate nu facem niciodata pentru noi. Am avut oaresce probleme in a tine socoteala sa nu depasim suma. Pentru ca amandoua suntem tare umaniste din fire. Si prin urmare zero aritmetice. Ne dadea mereu cu radical.



Apoi vajjjj, ne-am infiintat pe un soare frumos. Printre salcii inmugurite si pasarici cantatoare fara discernamant. In locul stiut din parcul Herastrau. Unde isi duc zilele chinezii. Armata de teracota miscatoare cantonata la noi.

Mult mai putini chinezi. Mult mai jigariti. Mult mai infometati. Mult mai tristi. Gata cu valul mediatic pe care surfau optimisti acum 3 saptamani. Gata cu doamnele cu blana care aduceau ceai. Chiar si noua ne-a trebuit ceva timp sa revenim. Gata cu aplauzele.



Mai putini chinezi la fata locului. Si deci mult mai putina speranta pe mutrele lor. Si cantitativ si calitativ. De-aia nici nu prea mi-a mai venit sa fac poze.

M-am simtit ca si cum eu voioasa. Proaspat vopsita la stilistul de fitze maxime. Cu bluza albastra cu volane si dupa ce tocmai luasem pranzul. Voiam sa pozez un om bolnav. Sa ma laud apoi mie si voua ca l-am vizitat.



Le-au trebuit chinezilor 0.002 secunde. Ca la timpul record in care se lauda google ca gaseste zeci de mii de linkuri. Ca sa dibuie croissantii, cel mai usor de mancat din pungile noastre. Pe care ii devorau in liniste.



Le-am adus si tigari si ciocolata pentru energie. Si conserve de carne de porc. Si iaurt si paine si pateu de ficat. Si mere si banane. Si ce-am mai putut. Adica voi le-ati adus, stiti voi cine.

Desi eu nu va cunosc pe voi, donatori pentru chinezi. Aici sunt banii dumneavoastra. Dar ce am vazut acolo nu mi-a picat bine. Si de unde ma gandeam ca asta e ultimul drum la chinezi. Trebuie sa mergem din nou. Sa facem tot ce putem.

ce-are designul cu iaurtul

Dintre multele obiecte functionale din viata omului, designerii au ales scaunul. Pentru a-si exprima trairile artistice despre viata.

Cand sunt veseli, designerii fac un scaun exuberant. Cand sunt tristi, fac alt scaun, mai dark. Cand au sentimente amestecate, fac un scaun cu care nici ei nu mai stiu ce au vrut sa zica.

Exista scaune care au lasat generatii intregi de studenti cu gura cascata pana la prasele. OMG. OMG! Cred totusi ca cei prinsi sub extaz. Nu patesc asta din cauza ca se uita. La cele mai comode scaune de pe fatada pamantului. Pentru ca pe scaunele de design se poate sta.

Dar te simti mai mereu ciudat. Cam ca atunci cand cineva te indeamna insistent. Sa mananci un minunat iepuras realizat din martipan cu atata maiestrie. Asa bine facut incat parca uite, tocmai da din boticul sumetit a primejdie, cu mustetile-i zburlite. Si vrea sa fuga peste camp, laolalta cu alti iepurasi vii.

Dar cum exista si scaunele normale si placute, nu fac mutre. Cine vrea sa traiasca on the edge in propria lui sufragerie. E treaba lui. Jos palaria pentru tenacitate si dragostea pe care o au unii pentru arta. Atat de mare incat sa-si rateze mare parte din sezuturile dintr-o viata.

Dar ce vina am eu. O biata cireasa consumatoare de lactate. Si nevoita sa aiba cantitatea necesara de calciu in oscioarele-i delicate. Sa fiu taraita in razboiul pervers pentru design. Al producatorilor din aceasta breasla aparent pasnica.

Care de fapt se lupta intre ei zi si noapte. Incercand sa vina cu cele mai absurde modalitati. De a crea membrana aia dintre dop si produs. Membrana care te priveaza pe tine om. Si pe mine cireasa. De a ajunge la lichidul dorit.

Dau grosolanul dop deoparte. Si privelistea e de-o fragilitate sora cu nebunia. Un mustiuc mic, cat o puta de furnica. De care trebuie sa apuc vitejeste. Si urmarind explicatiile savante din imaginea alaturata. Sa invart circular.

Cand raman cu mustiucul in mana. Fara sa fi reusit sa ajung la esenta. Ma incearca o senzatie de gol interior. Ca atunci cand, desi alerg, pierd tramvaiul 5. Care vine cel mai rar dintre toate tramvaiele civilizatiei contemporane.

Altele imi propun sa imi var degetul aratator. Sub o breteluta subtiiiiire din plastic. Si sa apas cumva intr-o parte. Dar sa si trag din alta simultan. Am extrem de putin timp sa aplic miscarea corecta. Si stiu ca nu exista o a doua sansa. Orice fac gresit, breteluta se smulge.

Un capat ramane fixat, altul spanzura in aer. Dar odata ajunsa in punctul asta, pot sa uit. Nu se mai poate face nimic. Si raman prostita. Uitandu-ma in gol. Cu foamea respectiv setea dand petrecere in maruntaie.

Trebuie atunci sa iau un cutit si sa lovesc ca o bezmetica. Ca in celebra scena a lui Hitchcock, de crima la dus. Sa ma umplu in felul asta de iaurt si de spume. Asta cand am arma trebuincioasa. Dar ce fac cand sunt in tren? Ca eu sunt des in tren.

O mentiune speciala as mai vrea sa fac sucului de mere. Acolo e alta competitie. Intre alti mari actori, cu alte mari mize. Am vreo doua optiuni.

Ori sa indes cu degetul meu mare protectia de plastic inauntrul sticlei de carton. Mereu rezulta un deget mare plin de suc. Si il si raschetez pe deget de marginea dura. O senzatie tare neplacuta.

Sau pot sa asez sucul pe blatul de la bucatarie. Sa trag de langa el obiectele din jur. Sa am grija sa nu fie prea pe buza, ca atunci e in pericol covorul. Si abia apoi trag de un carligut. Care nu se lasa luat de acolo decat cu improscarea unui splash sanatos de lichid.

De ce, de ce trebuie sa facem asa? De ce ne mananca pe noi ambitia asta. Suntem pana la urma doar niste producatori de suc. Care avem drept unica treaba. Sa alegem cu grija cele mai proaspete si destepte portocale. La care nu adaugam absolut nimic chimic. Dar le facem sa sada extrem de natural in cutie. Ca si cum acolo au crescut.

De ce, de ce noi, niste producatori de lapte. Care trebuie doar sa avem ca scop in viata. Tripla pasteurizare si partiala sau totala degresare in procente fixe a laptelui.

De sa facem design pe nervii ciresei si pe hainele ei si pe covorul ei si pe viata ei. De ce nu punem o tipla simpla la gura recipientului. De ce nu lasam designul pentru scaune? De ce.

oglinda, oglinjoara

Oglinda oglinjoara, cine a fost odata a treia cea mai sexy microbloggerita din tara?

Bunica, bunica, o sa strige corul de copii, nepotii mei, vezi bine. Pe care probabil o sa reusesc sa-i si produc in editie limitata, de lux. Daca o sa ma mai dau jos putin de pe net.

Vreau sa va zic frugal despre cum e viata cu aceasta stampila. Aplicata cu grija pe fruntea mea sexy. A treia cea mai sexy microfrunte din tara.

Toata lumea care stie ca am participat la Roblogfest. Se imparte, dinaintea ochilor mei, in doua tabere. E bine de stiut ca fiecare om crede ca e de datoria lui. Sa-mi spune multe lucruri despre performanta mea finala.

Unii, mai putini si mai greu de suportat. Sunt cei care vor sa ma stranga la piept indelung. Si sa ma mangaie pe par cum faci cu animalutele mici si convalescente. Pentru ca nu am castigat unul dintre premiile serioase. Dar si pentru ca, atunci cand vorbim de premii dulce-neserioase. Eu am luat locul 3.

Glumele cu care ma apar cand vad privirea cu pricina este. Da, stiu, sunt aproape incredibil de sexy. Daca nu ar fi alte doua fapturi mai sexy decat mine. Eu as fi cea mai cea.

Dar, ferea, utilizatorule de net. Dupa ce treci de primele doua. Abia cand ajungi la mine cazi retezat din picioare. De atata incarcatura erotica. Ce rasare de pe ecran in valuri termice. Si se ridica ca o boare dintre taste.

Stiti cum se vede tremuranda dogoarea deasupra unui camp din Baragan. Cand mergi spre mare. Asa si cu ce emana cireasa, cand dai peste ce scrie ea pe net.

Categoria numarul 2, mai larga si mai confortabila. Ma felicita cu mare bucurie pentru ca am castigat. Azi am mers toata ziua cu bluzita patata de diverse secretii. Lacrimi de bucurie de la cei bucurosi. Saliva de la cei mai emotionati dintre ei.

Si apoi resturi de mancare cu sos de rosii. Pe care am indesat-o in a treia cea mai sexy microgura. Si pe care resturi, parte din cauza oboselii, parte din cauza emotiei. Mi-a fost greu sa le retin 100% unde le sedea bine. Adica in gura.

Imbatata fiind de asa victorie. Am dat usa de perete la magazinul din colt. Si am incercat sa ma intromisionez. In fata unui rand format din 5 persoane. Care in loc sa ma lase cu plecaciuni sa cumpar compot de cirese. S-au burzuluit la mine.

Ma rog, inteleg ca n-au net. Dar ei nu vad mirajul? Adica trebuie sa fii musai online ca sa te prinzi ca sunt fantastica? E atata superficialitate in metropola asta. Imi vine sa vars.

Dar acum m-am prins. Ia ganditi-va. Daca cumva mi s-ar face rau. As fi poate a treia cea mai sexy fiinta microbolnava de pe net.

Cam atat despre cum e sa fii sexy, incredibil de sexy. Cat despre oglinda, oglinjoara, cine are cei mai tari cititori din tara. Raspunsul este clar. Tot eu. Si nu micro ci macrocititori.

vreau sa ma fac astronaut!

La vreo 11 luni trebuie ca s-a intamplat prima discutie pe tema asta. M-am ridicat ferma in patut. M-am uitat chindoras la pestisorii cantatori de deasupra capului. Si i-am zis mamei de cireasa chestia asta. Vreau sa ma fac astronaut.

Mama mi-a explicat cu binisorul. Mama, tu o sa ai sanii mari. O sa fii draguta. O sa am eu grija sa te invat sa fii si blonda. Asta e mare lucru. E pacat sa-ti mananci tineretile asa, invatand sau mai stiu eu ce.

M-am bosumflat, dar am ascultat-o. Nu m-am facut astronaut. Dar n-a trecut multa vreme si, daruita cum sunt, am simtit iar un fior. Pe la 7 ani cred ca a fost a doua discutie serioasa.

Mama, vreau sa fac PR si marketing. Vreau si cu asta basta, nu ma poti opri. Mama s-a intristat. Mama, tu ai sanii mari. Esti destul de draguta. Ai pe vino-ncoa. Esti blonda. E pacat sa faci campanii si rapoarte si forecasturi.

Tu stai asa cum esti, o sa fie bine. Eu nu si nu. M-a lasat mama, ce sa faca. Eu m-am trudit. Am suferit ca un caine 11 ani lungi. Sa faci marketing nu e usor. Noroc cu sanii mei mari. Si cu parul balai, ce ar fi induiosat orice top management.

Pana acum vreo 2 ani. Cand a lovit a treia discutie serioasa. La 18 ani. Mama, sunt majora. Si mi-am dat seama ca eu vreau sa fac o meserie care sa aiba de-a face cu pixul. Am atatea de spus. Doar cand tin pixul in mana sunt fericita.

Bravo mama. S-a entuziasmat mama de cireasa. Si a mai apucat sa zica. Mama, ai sanii astia mari. Esti blonda. Esti draguta. Ti-am zis ca nurii sunt destinul tau. Iar cand langa ei pui pixul, context mai prielnic nu se poate obtine. Bravo, mama.

Unde se vede ca si mama si eu. Am ales in sfarsit bine. Tocmai am castigat locul 3 la roblogfest. Pentru cea mai sexy microblogarita. De unde se vede ca da, sanii conteaza. Si ca daca ii folosesti intr-un context de pix. N-ai cum sa gresesti.

Multumesc tuturor celor care au crezut si mai cred inca ca eu scriu bine. Dar sunt asa de sexy ca sparg avioane. Si uite poza (by ciupercutza) atasata de la gala, pentru cei ce mai aveau vreun dubiu.

sustin ideile mele cele mai rasconcepute

*Diclaimer: post complicat si serios. Ce contine explicarea unei teorii care urma sa ma sufoce la ore mici din noapte. Daca nu v-o impartaseam. Nu este pentru cei care au deja multe probleme pe cap. Si au intrat pentru o clipa de destindere.

Sa incep prietenos, sa nu sperii vanatul. Cunoasteti principiul oualor rascoapte. Intai sunt doar oua. Apoi oua coapte. Apoi intervine ultimul stadiu. Gradul III: oua rascoapte.

Asa si eu si ideile mele. Adica prima data eman idei concepute. O joaca de copii. Apoi ma contorsionez putin mental. Si transpir fara sa vreau idei preconcepute. Care desi au numele format cu pre, nu preceda ideile simple. Ci sunt bazate pe ele.

Si apoi ajungem la ultima categorie, draga mie. Ideile rasconcepute. Ce inseamna asta? Am citit eu intr-o carte de-a lui Liiceanu, Apel catre lichele parca se cheama. Dar poate e alta.

Ca cea mai rea forma de manipulare. Pe care o poate suferi un om. Este propria manipulare. Numita de el incremenirea in proiect. Abia atunci viata devine mutilata si mutileaza in jurul ei tot ce atinge. Asta nu zicea el, zic eu.

Ce-am inteles eu de-acolo. Ca manipularea pe care ti-o faci singur, folosind manipula, se petrece cam asa. Tu om iei o decizie importanta intr-un anumit moment din viata.

Hotararea asta este luata intr-un anumit context. Si implica un traseu lung si sinuos. Dar promite ca la capatul tunelului. Sa rasplateasca efortul cu o luminita.

Si tu iti anunti public decizia asta. Si fata de tine si fata de altii. Eu am ales sa. Si te apuci de treaba. Dar contextul in care tu iti desfasori planul se schimba pe parcurs. Si ti se dovedeste in timp ca esti nefericit cu alegerea facuta.

Dar esti prea mandru fata tine. Nu mai vorbesc fata de altii. Ca sa accepti ca ai imbratisat o cale gresita. Asa ca mergi cu ea poticnit inainte. Ca un anus impotriva naturii. Pana in panzele imaculat de albe ale exasperarii. And then you die.

Si din cauza asta, s-o numim rusinica, se rateaza vieti. Si calatoria devine de fiere, fara strop de miere. Ei bine, eu am bagat la cap ce am citit acolo.

Am bagat la cap chiar daca in carte contextul era poate mai punctual. Cireasa l-a extrapolat. Si se conduce fara de rusine dupa el. Multumesc, domnule Liiceanu. Nici nu stiti ce ati starnit in mine.

Sa revenim acum, dupa ce m-am explicat. Eu am idei. Apoi ma trezesc cu idei preconcepute. Astea nu ne intereseaza, sunt doar reziduuri de gandire. Pe care incerc sa le arunc manunchi la groapa de gunoi. De cate ori le observ si pot.

Si apoi vin ideile rasconcepute. Adica intoarcerea ideilor si alegerilor mele initiale pe toate fetele. Reevaluarea lor atenta la intervale regulate. Sa vada cireasa daca ele mai stau in picioare singure, fara premergator.

Si cand le vad ca sovaie. Si ca sunt idei nepotrivite, proaste, ciuntite, necastigatoare, blazate si nemultumitoare. Le reinventez si le transform in idei rasconcepute.

Si tot asa pana lucrurile merg bine. Cu cat sunt mai rasconcepute idele mele. Mai intoarse pe toate partile si mai ajustate. Cu atat e mai probabil ca ele sunt mai aproape de drumul pe care vreau sa merg acum.

Si nu obosesc niciodata sa ma verific eu cu mine si cu ambientul. Fara sa-mi fie rusine de mine si de stimatul public. Care e format din rubedenii, iubit, prieteni si colegi de job.

Public care o sa aiba sigur mai multa stima pentru mine. Daca ma razgandesc si apuc alt drum. Decat daca ma resemnez si perseverez sa merg pe mana idelor primordiale. Care nu se mai potrivesc cu viata mea.

Sustin din rasputeri ideile mele rasconcepute. Si luxul de a ma razgandi, cand simt ca e cazul.

deliciile primei reciclari la cireasa

Stiti ca eu sunt sau vreau sa ma erijez intr-o cireasa reciclatoare.

Strangerea diferentiata a deseurilor se afla si pe rezolutia mea pe 2009. Mi s-a parut o alegere care o sa ma puna intr-o lumina buna fata de mine. Apoi fata de voi. Si in final fata de univers.

Imi si inchipui pe demiurg cum scoate palaria si da cu ea de pamant. Cireaso, ma bucur ca iti pasa. Si eu, cu voce ipocrita. Multumesc Domnule, n-a fost mare lucru. E bine sa poti sa si darui ceva inapoi. Nu numai sa iei.

Montez carevasazica pe balcon 3 pungi mari si rezistente. Din alea lansate acum in supermarket. Ca sa nu mai consumam pe pungi de plastic. E una pentru hartie, alta pentru plastic, alta pentru sticle.

Buun. Pana aici ok. De aici inainte curge potopul de stavile in calea reciclarii mele.

1. Bine de stiut ca eu sunt o fiinta sociabila. Prin urmare am musafiri. Consumam impreuna lucruri. Din asta rezulta ambalaje. Diferite, nici n-ati crede ce varietate.

Ar trebui ca de cate ori raman cu cate o caserola in mana. Sau o tipla de-aia care a acoperit mancare. Sa ies pe balcon. Dar mi-e frig, am pielita subtire de cireasa.

Asa ca ele aterizeaza temporar in galeata. De unde trebuie sa le extrag, dintre alte gunoaie menajere. Care sunt mai mereu lipicioase, ude, grase si cam scarboase. Bleah.

Dar asta e. Am decis ca sunt reciclatoare, indur. Zilnic puric prin gunoiul meu. Si duc ca un harciog dement, plasticofag si imbracat in palton. Resturi dintr-un gunoi din casa in cele 3 gunoaie de afara.

Aproape fara greseala. Cum termin cu umblatul prin gunoaie. Cate un musafir bineintentionat. Arunca ceva reciclabil in galeata din casa. Si eu niznaica arunc ceva lipicios, ud, gras si cam scarbos peste. Deci iar rascolesc dupa. Si da-i, si lupta.

In plus, musafirii care fumeaza pe balcon. Considera in singuratatea lor. Ca pungile alea 3 mari n-au nicio noima, sunt doar gunoi. Si atunci, dupa ce fumeaza. Arunca mucurile in punga cu sticle. Sau cea cu hartie. Sau cea cu plastic, la alegere.

Moment in care mie imi vine sa-i eviscerez. Dar nici sa stau cu gura pe ei nu merge. Regulile feng shui zic ca pentru o casa armonioasa. Musafirii trebuie sa fie multumiti cand vin la mine in vizita. Chiar cu pretul mortii de inima rea a gazdei.

2. Cu unele deseuri nu stiu ce sa fac. Ambalaje de hartie care totusi parca stralucesc prea tare. Ca sa nu aiba si putin plastic in compozitie. Alea unde merg? Si ambalajul de plastic in care a fost branza. Si pe care au ramas resturi de branza. Ala merge asa?

Si sticla de campari se pune cu breteluta aia de metal fixata pe gat? Si credeti-ma ca intrebari din astea. Am o medie de cam 283 in fiecare zi. Cui sa ma adresez?

3. La ghena la cireasa nu exista tomberoane departajate. Exista la doua strazi distanta. Asa ca incarca cireasa sarsanalele cu gunoaiele in masina. Sa le duca in drum spre serviciu.

Numai ca, avand mintile duse la cele grele din care e compusa viata in livada. Cireasa uita. Si ajunge cu gunoaiele la birou. Apoi, cand se intoarce, vrea sa le lase. Dar ploua cu galeata. Si uite cum cireasa se plimba cu gunoaiele prin metropola. Brrrr.

In sfarsit ajunge cireasa la tomberoanele cu pricina. Dar ce sa vezi. Cireasa e pitica si abia ajunge la capac. Cand ajunge, nu poate sa deschida usita aia prea grea. Si nici nu sta singura, odata ce ma opintesc si reusesc.

Asa ca trebuie sa fac eforturi supraciresesti. Sa ma lipesc de tomberon. Si sa tin cu un umar usita grea deschisa. In timp ce cu mana libera scormon iar punctual in gunoi. Dar vai, observ ca in ala de sticle sunt cartoane. Si in ala de plastic sunt sticle. N-ai cu cine domle, n-ai cu cine. Niste tarani.

Plec obosita cu umerii cazuti. Murdara, ingretosata si dezamagita rau de asa actiune.

M-am scufundat pana la gat in gunoaiele mele si ale altora. Mi-am urat musafirii. Am umblat cu masina plina ochi de resturi 2 zile. M-am intromisionat in tomberon si m-am frecat de el. Si toate cam degeaba. Noroc ca sunt groaznic de tenace.

Cum zicea Scarlett O'Hara? Si maine e o zi. Dar ea era americanca. Si eu romanca.

cirese ROsii la al BLOGurilor FESTin

Mai sunt cateva ore de vot. Mmmmm. E emotionant. M-ati votat? Da, m-ati votat. Cum, nu m-ati votat? Ba da, m-ati votat. Stiu.

Voiam doar sa va spun ca abia astept sa cunosc pe unii dintre voi maine la Gala. Care veti fi fiind pe acolo. Intrupati in fiinta pamanteana dupa atatea contacte cibernetice istovitoare.

Eu nu o sa stiu cum arati voi. Dar voi o sa banuiti ca eu sunt. Pentru ca voi purta o palarie sau de fapt sa-i spunem pe numele ei oficial, o fandacsie neagra cu cirese rosii. Si bineinteles conversi in picioare.

Nu va sfiiti sa va indreptati spre mine. Si sa atingeti delicat ciresele mele (de pe cap), sunt din fetru moale, foarte placut la pipait. Si asa o sa stiu ca ati fost azi pe aici. Si ca ma stiti. Si ca va stiu.

Ne vedem maine. Cand ati face bine sa va asigurati de pe acum ca o sa castig.

sufar de placerea de a inghiti

Sufar de o meteahna destul de comuna, deci lipsita de noblete.

Am o propensiune patologica. Care ma inrobeste precum inrobeau turcii pe moldoveni cateodata. Sau precum inrobeste uneori iubirea pe participantii prea harnici la ea.

Sufar de placerea a inghiti. Cum sa va mai explic. Traiesc ca sa inghit. Viata mea fara inghititura e ca nunta fara lautari. Pentru mine inghititura bate filmul. Cred cu tarie ca inghit, deci exist. Iar daca inghititura nu e, nimic nu e.

Mai e cazul sa va conving ca eu nu dau niciodata inghititura din mana. Pentru cea de pe gard? Si ca merg pe ideea ca cine inghite de dimineata, departe ajunge? Destul.

Cert e ca eu cu asta m-as ocupa de dimineata pana seara. Universul are pentru mine forma unei felii de tort de ciocolata de la Capsa.

Diminetile sunt pufoase ca gogosile proaspete. Cu umplutura de branza dulce si praf de zahar ca zapada neumblata. Gogaltz gogaltz aluneca sandwich-urile si omleta pe gatul hulpavei cirese. Cu ochii beti de atata inghitit.

Ati vazut probabil ca pranzurile sunt cu cer alburiu. Asta pentru ca el e facut din ciorbe drese cu smantana. Si nori cu forma de galuste pufoase din supa galbena de gaina matura si inteleapta.

Si siestele sunt ambalate in mousse-uri de ciocolata fine ca matasea. Pe care curge molcom rau de fructe de padure. Inca 3 portii, va rog. Si o singura lingurita. Pentru mine.

Prin cerneala serii inoata pestisori cu solzi aurii. Care indeplinesc absolut toate dorintele pe care o cireasa ar putea sa le nutreasca. Muah, isi linge cireasa buzele-i.

Intre mese nu stau. Sunt condamnata sa inghit ce se nimereste. Parca te mai uiti.

Inchid ochii cand imi lipesc gura de marginea paharului cu lapte. Cum incep sa crontan la un mar verde, se scriu pe lume simfonii. O tableta de ciocolata alba da sens unei dupa-amiezi anodine.

Buna seara. Ma cheama another cherry. Si sufar de dorinta de a inghiti fara discernamant. Din cauza asta nu mi-am pierdut slujba. Si inca n-am facut pe nimeni apropiat sa sufere. Hi, another cherry. Stim prin ce treci. Iti suntem alaturi.

Sunt another cherry si am verificat. Doar cat mai multe inghitituri a day/Tin pe doctor de mine away.

Fluture spera sa dea faliment

Stiti melodia aia cu Fluturas, nu mai ai aripioare/Domnul conte ti le-a retezat?

O stiti, n-o stiti, cu Domnul Fluture despre care vorbim acum nu este asa. El are niste aripi cat casa si da din ele mereu. In feluri noi.

La o prima privire el pare un personaj mercantil. La o a doua si a treia, stati sa vedeti ce idee generoasa i-a venit dumnealui. Am vazut-o ieri in livada. Si mai departe sa lasam (stiti cliseul) textul dumisale sa vorbeasca.

Eu am pus Fluturele in blogroll inainte sa adreseze el asa petitie online. Linkuiti-l si voi, daca va place atitudinea si scopul nobil. Mie imi place destul de mult. De fapt tare ma dau in vant dupa asemenea actiuni de guerilla umanitara.

Sa ajutam un Fluture sa dea faliment. Ce poate fi mai placut. Ziceti si la altii. Si hai sa-i cheltuim cu responsabilitate banii din portofelul gras si generos. Fluture vrea ca primavara sa-l prinda slabit.

Pentru postul meu zilnic, cititi va rog un etaj mai jos.

cireasa cu dentista la domiciliu

Poate credeti ca sa traiesti in casa cu o dentista. E ca si cum ai trai cu orice alta pozitie din nomenclator. Am vesti uluitoare: nu e.

Dentista din domeniul maguricea salasluieste acum in camera alaturata de mine. Pana cand se incordeaza tare de tot ca sa aterizeze in nordul tarii. Acolo unde se nasc cele mai aprige femei. Care framanta la cei mai buni cozonaci de pe pamant.

Dentista si-a trimis cea mai mare parte din posesiuni. Cu un tir care in mod normal transporta inghetata pentru copii. Nu ma mir. Era normal sa fie o translocare deosebita. Dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri are stil aparte.

Asa. Nu mi-am dat seama de implicatii. Acum periajul meu dentar tine enorm. Ma periez dimineata si seara pana imi sar mucii. Cu usa de la baie deschisa, demonstrativ. Ca sa-i arat ca stiu si eu cum se tine o igiena dentara de calitate.

Chestia e ca imi vine sa ma periez si intre mese. Imi vine sa ma periez mereu. Doar-doar o sa aiba o parere buna despre mine. Ma periez pana imi curge sange din nas. Insist sa va periati si voi la fel de vartos.

Am inceput sa spal merele inainte sa le mananc. Pentru ca se uita la mine si mi-e rusine. Am spalat chiar si rosiile cherry de pus in salata de patrunjel. Care nu mi s-au parut niciodata murdare pana acum. Stiti, ele sunt pure de cand se nasc pana mor.

Apoi dentista stranuta des. Dar stranuta special, asa. Ca si cum ar speria niste ratoni. Face ciu-ciu-ciu. Si apoi inca o serie ciu-ciu-ciu, ca o soapta, asa.

Si, mai ales, stiati ca dentistii rad toata ziua cu gura pana la urechi? Daaaa. Toata casa rasuna cand vine destista dupa ce a scos dintii oamenilor. Sau macar i-a subrezit putintel cu freza.

Dentista pune sanatatea in bucate inainte de toate. Si ma invata si pe mine. Dentista gateste dumnezeieste, inconjurata de ingeri care canta jazz din violine. Si ma invata si pe mine tips and tricks.

Stiati ca ceapa din salata orientala nu mai pute asa de tare. Daca o inmoi intai in nitica apa clocotita cu otet si o foaie de dafin si niste boabe de piper? E, de-aia trebuie sa ai dentist. Ca sa-ti zica de-astea.

Ca sa dau din casa. Weekendul viitor facem mamaliga bucovineana cu lapte si sare. Avem mai multi invitati la masa. De pe meleaguri mioritice dar si nu prea. Cam atat.

Si recomandarea unei cirese: cine n-are dentista sa-si cumpere. Parol.