miercuri, 12 martie 2008

cireasa cu nelinisti

au trecut cateva zile bune pana sa am chef sa vb despre asta.

timp de o saptamana am fost o cireasa pribeaga. in moldova noastra si moldova lor. nu pot sa o numesc vacanta. cand iti cari casuta in spate ca un melc cotobelc si nu stai la hotel si esti privat de mic dejun, nu e chiar vacanta. ci o experienta.

plecarea nu a venit ca o dorinta de a scapa de serviciu si a huruzi pe undeva. ci din parerea mea, poate adevarata, sau poate falsa, ca atunci cand inghit kilometri fac sa dispara nelinisti vechi. care ma bantuie.

si uite asa m-a apucat o nebunie si un mancarici in talpi. nu e prima data. dar acum n-am mai putut sa ma stapanesc. si ivindu-mi-se si prilejul, am zis DA.

asa ca am anuntat pe mama si o cireasa si mi-am pus in rucsac tot ce am crezut eu mai trebuincios pt o sapt de pribegie. conversii. un carnetel care are scris pe coperta "hello gorgeous"+o oglinjoara. rimmel si parfum. destul de funny pt ce avea sa urmeze.

a fost o sapt in care mi-am incalcat sau calcat in picioare toate ideile mele despre confort si viata buna. mi-a fost cand frica, cand sila, cand resemnare, cand epuizare. cand toate 4 la un loc. pritre astea, lucruri si locuri tare bune.

am fost inconjurata mai mereu de curatenie indoielnica sau necuratenie si mirosuri urate. am carat la rucsac. am cunoscut oameni ff draguti si am revazut oameni dragi. am stat tolanita la soare o zi intreaga pe malul unui rau care curgea verde ca o otrava.

am mancat, din lipsa de coordonare si rabdarea de a cauta, mancare uscata. ca cea pt catei. adica chipsi, bake rolls, pufuleti. in final, am ajuns sa miros si eu ca un catel. si probail sa ma si port ca unul.

am vz locuri foarte frumoase, emotionante. dar am vz si multe gari si multe autogari.

a fost greu. asa de greu ca atunci cand am ajuns acasa, am dat din coada tot ca un un catel. cearsafurile mele tari, cafeaua cu gust de cafea, dusul meu cu presiune mica. toate, toate mi-au fc o placere mare.

si mai ales oamenii pe care i-am lasat aici. ce m-am mai bucurat sa-i vad! apreciez totul mult mai mult acum.

am convenit cu prietenii ca atunci cand ma vad ca mai stramb din nas la viata mea sau la ei, sa-mi faca un semn discret. si eu o sa inteleg. o sa-mi pun repede cateva lucruri in rucsac si o sa refac traseul. ca sa ma intorc mai pritenoasa.

sunt foarte multumita. dar culmea e ca, dupa toate cate am patimit, nu cred ca o sa treaca mult pana o sa simt din nou. ca tb sa inghit kilometri ca sa adorm nelinisti.

somebody stop me. sau macar ajutati-ma sa planific mai bine.

Un comentariu:

cristina spunea...

Ce faci? Ce e cu tine? Unde mai pleci? Ce ti-a venit sa pleci astfel de aventuri? Te stiam interesata de Barcelona, Roma, Londra, Amsterdam, etc.