fabulosul destin al pielii si al parului

titlul ii apartine prietenului meu bun canalia. fascinatia imi apartine mie.

se refera la fabulosul destin pe care il atribui eu pielii si parului lui in viata mea. ce complicat. abia inteleg eu.

el nu stie. n-are nici cea mai mica idee. de cate ori il vad, raman la fel de surprinsa. ma minunez ca prima data. ce faptura perfecta. ar tb pus la panoul de perete de la intrarea in oras, sau nu, la intrarea in tara, cu "asa da".

ma emotioneaza mereu la fel de mult. e suficient sa-mi aduc aminte si imi pierd luciditatea mea de cireasa cu samburele pe umeri. si faptul ca fascinatia o am doar eu, nu si alte persoane din jur, mi se pare curios. dar ademenitor.

imi place cu tot cu ligamente, oase, unghii. alunitzele lui scriu cea mai dulce geografie care se poate imagina pe un corp. (l-am vz la mare).

muschii cat trebuie de mici sau mari sunt bine ferecati in piele. carnea lui e crocanta. da satisfactia unui colt de paine proaspata furat din plasa inainte de a ajunge acasa.

pielea lui e mata si totusi stralucitoare. cum s-o putea asa ceva? nu stiu. dar cand il simt in preajma, pielea mea de cireasa alba vrea neaparat sa fie prietena cu pielea lui intunecata. atunci, pe loc.

parul lui e de o culoare irezistibila. tuns intr-un stil perfect. e mereu curat si moale si bun de trecut degetele prin el. cand e pe-aproape, parul meu blond vrea mereu sa se amestece cu parul lui negru lejer.

cand pielea lui lucios-mata si parul lui moale-ferm se apropie, las tot. imi vine sa ma cufund in mirosul lui care pluteste otravind orasul.

un moment de slabiciune. iertare. dar sunt subjugata fabulosului destin al pielii si parului lui in viata mea.

dar ce se simte in aer? o boare...se apropie? vai pielea mea. si parul lui.